Un reloj blando colocado en el lugar adecuado haciendo morir y resuscitar a un joven efebo por los excesos de la satisfacción, (Salvador Dalí, "Les Chants de Maldoror", 1934) |
O zi lungă de stat în picioare şi pân
s-ajung să te văd, după ce mă răzgândesc de trei ori înainte să spun
gata, vin, ai băut deja 300 ml de Jack Daniels şi o bere. Te faci
că-mi cedezi, ca resemnat; fericit şi emasculat laolaltă. Zâmbeşti bolnav şi spui că vrei
să-mi baţi prietenii în faţa mea. Să vezi dacă te aleg tot pe tine. Îţi susţin privirea şi zâmbesc matern, de parcă ai întreba
nu-i aşa mami că nu ai să mori niciodată? Te adânceşti. Îmi spui cât de posesiv vei fi cu mine, că nu am idee. Surâd iar, tulbure, şi remarc simplu că
până acum ai fost mai degrabă timid. Te aprinzi un pic şi mă avertizezi. Să nu mă pun cu personalităţile tale laterale.
Sunt cu una dintre personalităţi
într-o cadă minusculă, pe întuneric. Mă uit la genunchii tăi osoşi şi te invidiez, ai mei par două insule boante răsărind din apă. Simt cum îmi îngheaţă umerii, tu îmi povesteşti despre copilăria ta de mică bestie iar robinetul lasă să pice picături. Îţi trosneşte rotula genunchiului drept, mă întind
şi-ţi aşez talpa pe umăr. E caldă. Avem părul ud amândoi şi spaţiul rămas între privirile noastre arde. Focul se urcă pe faianţă, până în tavan, iar păienjeni făcuţi scrum cad peste noi ca o ploaie.
Am să strivesc două pastile de diazepam şi am să ţi le pun în ceai, să nu te mai trezeşti la prima oră dimineaţa, îmi spune senin o altă personalitate.
Nu dorm niciodată bine cu tine, te foieşti, pleacă.
M-aplec după ciorapi, încep
să-i urc pe mine.
Rămâi, îmi aruncă o privire care îmi rupe oasele. Îmi cuprinzi umerii.
Nu vrei să ne radem amândoi în cap? Ne îmbrăcăm în negru, ne luăm ghiozdane în spate şi mergem la liceu. Ne sărutăm toată ora în fundul clasei şi toţi mă invidiază că am gagică.
Dar cheală sunt urâtă.
Ei, asta e. Te plac eu, mă alintă mâna cu degete prea lungi care mă ciufuleşte şi pe care o muşc.
Altă personalitate îmi caută o pătură.
Aş sta în picioarele goale dar n-ai aspirat pe jos, îţi spun
ridicându-mi buzele pe vârfuri
s-ajung la gura ta. Eşti atât de înalt, eu sunt mică iar camera are culori de film românesc. Te strâmbi. Ai să aspiri probabil covorul albastru până data viitoare. Focul arde în soba ţărănească, e pornit
şi-un radiator. Ajung să te sărut,
strivindu-mi în ciorapi degetele de la picioare, ca la balet. Ţi se scoală, aproape instantaneu. Găseşti pătura. E aşa de grea, că mă sufocă.
Dar nu mi-e frig, protestez.
Îmi dai mâinile la o parte.
Vreau să te văd. Sunt în picioare în faţa ta, goală. Lumina de la ecran cade pe mine ca o foaie, albă şi rece. Ai ochii aprinşi, mă intimidezi cu ei.
Adică pot să te fut dar nu pot să mă uit la tine?Dacă ţi-aş da o bucată din mine, ai fi regiunea mea lombară, lombardule, îţi spun fără cuvinte. Din geografia întreagă a corpului, acolo. Unde îmi place şi mă doare cel mai tare, unde carnea mi se frânge pe oasele strâmbe.
Beţivul-tu este un gest minunat, degete lungi pe gâtul sticlei,
într-o strânsoare care doare puţin dar nu izbăveşte. Ai un zâmbet în colţul gurii unde duci lent gâtul
şi-l sorbi în gât.
M-aprind colţurile gurii tale cu buze bosumflate, mă întind ca o pisică
şi-ţi ling ochii.
M-aplec, părul meu cade pe tine, mă priveşti, îţi năclăiesc laringele, îmi înfund toată gura în gâtul tău lung. Taci, stai şi
mă-nghiţi, ca pe Alice scorbura. Iau degetele tale de la mâna stângă şi le pironesc în mine. Mă priveşti. Alternez, dau mâna ta stângă pe cea dreaptă. Toate gurile mele să te cuprindă tot. Învăţ să număr din nou, cu falangele tale nesfârşite înăuntru. Ai atâtea degete că ameţesc, ambidextrule. Lumea se învârte în cercuri largi cu mine. Un tu mă întreabă, familiar, moale, dacă am terminat de mai multe ori. Casc un nu, şi se încruntă.
Am să te plictisesc şi mai bine, atunci. Gânguresc:
plictiseşte-mă. Gândul meu linge cu ochii închişi trăsăturile tale glazurate şi
nu-mi pot smulge buzele tale din coapsă.
Copilul-tu-teribil rămâne înăuntru când mă ridică din pat, încolăcită în
juru-i, şi
mi-o trage în picioare pe covorul albastru. Sunt mută ca un animal, mă prăbuşesc. Îţi caut ochii. Mă sperii când văd
că-s ai tăi.
And she became a corpse,
A corpse all in the ground
And he became the cold grey clay
And smothered her all around
(Current 93, Coal Black Smith)