Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Una dintre zilele petrecute în apropiere


Manu Anghelescu, Maria Balabas

16.11.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Imediat după locul unde s-a murit pentru libertate, am dat de moara cu noroc. O mulţime de oameni cu cuşme şi şube stătea şi striga în faţa uneia dintre clădirile cu care oamenii purtători de registre se mândreau: distruseseră căminul, făcuseră un vârtej.
Adunarea mirosea a oaie. a trecut. a mineriadă. M-am oprit.
M-am speriat.
În ultima vreme filosofam despre cum aş putea ajuta România. Nu-mi aminteam să mă fi întâlnit în gândurile mele cu o astfel de populaţie - neagră, nestânjenită în a fi subterană, becisnică. M-am ascuns în propria secetă. Mi-am tras graba peste ochi şi am fugit.
În urma mea, a rămas strada plină cu oameni-oi, cerându-şi drepturile pentru muncă şi fărâme de existenţă.

Ca acum 28 de ani, era miercuri. Părinţii mei sărbătoresc. Atunci şi-au spus unul altuia da. Acum mâncăm cu toţii prăjitură. În jur, cerul este roşu.

Refuz cadourile gurmande suplimentare şi plec. În staţia de tramvai, în drum spre o aproximativă Nirvana, mă simt atrasă de un băiat scund, cu căciulă înfiptă pe ochi. Desculţ.
Urcăm împreună scările. Îngenunchează. Începe să recite. Încet, atât de încet, încât doar doi, trei oameni îl pot auzi. M-am oprit. M-am aplecat înspre el. Mi-am pus urechea pe pieptul lui. Ascultam aceeaşi poezie cu care, când eram mică, aş fi putut câştiga un televizor - oferit imediat după revoluţie de un italian. Cu capul plecat, băiatul spune strofele una după cealaltă, iar tramvaiul se zguduie. Un mojic încearcă să-l lovească cu piciorul. Băiatul nu vede. Zice înainte de dragostea dintre o stea şi-o altă muritoare.
Trei staţii.
Deodată, versul se opreşte. Băiatul se ridică, întinde mâna. Roşesc. Îmi pare rău că n-am luat pachetul maică-mii. În schimbul poeziei sale n-am să-i dau nimic. Mă duc la el, totuşi, şi-i vorbesc. Îi spun, da, că îi mulţumesc, îl rog să scrie şi el poezie. Îmi spune că a furat, odată, un lanţ de aur... de-atunci l-au dat afară de la şcoală.
... toţi oamenii greşim...
Îl cheamă Marian. Rămâne să ne reîntâlnim vineri, pe 10 noiembrie, la ora 2, la McDonald's-ul de la Dristor. O să aibă un trening albastru; o să-şi cumpere, până atunci, adidaşi.

...

Am lipsit de la întâlnire...un prieten avocat mi-a spus să nu merg, trăim în secolul XXI, marketingul s-a dezvoltat; un altul m-a convocat la o discuţie amânată de un an şi jumătate; mi-a fost şi frică. Încă nu ştiu dacă a fost corect sau nu...
Poate, peste alţi 28 de ani, va fi din nou miercuri, oierii vor veni din nou la Bucureşti, părinţii mei vor trece de nunta de aur şi vom mânca prăjitură, iar străzile vor licuri poezie la fiecare pas. Eu voi fi şi eu, în apropiere.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer