Maria, îţi dai seama că sushi-ul a devenit hrană pentru cîini în lumea reală, în timp ce o fetiţă de 14 ani îşi croieşte drumul virtual prin pădurea cu ciuperci, fum de marijuana, poţiuni miraculoase şi prăjituri magice? Îţi vine să crezi că planurile au devenit doar cadre panoramice care se modifică cu o viteză aparent vîjîitoare dar de fapt de o letargie vecină cu moartea clinică? Ai vrea să te transpui dintr-o grădină cu ceaţă pe o plajă oceanică şi să îţi dai seama că nimic şi nimeni nu te poate scoate din tabieturi cronice? Ai vrea să ştii că traversezi Atlanticul pentru a găsi o copie a copiei capitaliste proiectate pe structuri pre-incaşe? Atunci ce farmec ar mai avea existenţa dacă ţi-ai citi zilele într-un ghid turistic? Ei bine, nici pierdută pe o hartă, nici regăsită pe un continent care mă caracterizează după forme, după trăsături, nu îmi vine să cred în acest standard planetar.
corn, abundenţă, micro, organism, l'ocean, gibraltar, panama,
orificiu, oracol, ornitorinc, orchestră, picadilly, acasă,
innuendo, idiomatic, oripilant, orificiu, incantaţie, ornament,
manufactură, irigaţie, inactivitate, intrigă, anticameră,
carnagiu, picior, ras, ars, praf, scrum, fum, uf!, uşă, şal, alb,
bal, lux, uns, intrus, pătruns, ascuns, de ce, orice, oricum,
lasă!, odată,
arta, schema, pătratul, picătura, nimicul, piticul, inamicul.
Şi aşa mai departe...
Text de ultima secundă
Săptămânile trec şi frânturi de iluminare sunt înşiruite zilnic în caiete cu spirală. Pentru liternet, mă gândesc. Până la urmă, uit. Dovadă faptul că nu sunt atât de importante iluminările mele, mă gândesc în fiecare duminică seară.
Maşina scoate fum.
La benzinărie, un necunoscut, fără a se da grande, mă ajută să ridic capota, să torn apă, să reglez temperatura, aflată - ca de obicei - la cheremul gradelor. Între timp, unul dintre bicicliştii lumii toarnă poveşti. Urechile sunt deschise.
Simt cum creşte tensiunea în tâmplă.
E din cauza poeziei.
Tocmai am ascultat-o. E foarte deprimantă, multă din ea. Ca o vacă mulsă până la durere. O angoasă fără sfârşit şi, mai mult, fără nici un strop de carton. Aş vrea, dacă ar fi posibil, să o fac carbon. Şi să o torn, în stropi arşi, la ei înapoi pe făgaşul nepotrivit, pentru ca totul să se dea peste cap şi să rezulte bucuria.
Sunt şi nemulţumită că această depresie amplu dezbătută liric nu duce nicăieri, ci doar şade igrasie curată între noi.
Motorul meu s-a încins. Mi-e frică să bag, din nou, cheia în contact. Nu m-aş lăsa pierdută în acest fum. Durerile lumii mele sunt atât de mărunt grandioase, încât mi-ar fi frică să nu pier din cauza unei înţepături la buricul degetului.
Spiralele arată drumul săptămânilor mele. Aş vrea să-mi cânte un cioban la fluier şi să-mi cânte şuierul în mine prelung şi dulce la auz ca statornicia timpului. Să dansez cu acei paşi pe care nu mi-i poate fura nimeni, mă aplec şi mă mângâie şi sunt femeie şi dor şi car după mine o povară amar-albă pe care o sorb lasă-mă să o sorb. Să plec cu şatra şi să fie hazard. Să nască din nou poezia.
