Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  inter_zise

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O cină cu clovni


Anda Cadariu

30.07.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Salieri: I speak for all mediocrities in the world.
I am their champion. I am their patron saint.
Mediocrities everywhere... I absolve you
...
I absolve you... I absolve you... I absolve you...
I absolve you all.
- Peter Shaffer & Milos Forman, Amadeus -

- Vreau să ajung celebru.
- Cu siguranţă vei ajunge.

Cei doi prieteni şi rivali stăteau la o terasă într-un oraş torid şi gustau pe rînd din aceeaşi cană uriaşă conţinînd limonadă şi două paie. Erau amîndoi scriitori, sau cel puţin aşa se considerau. Nici unul nu avea încă un volum, dar revistele literare îi iubeau în egală măsură, şi le apăruseră diverse povestiri în mai multe publicaţii de renume.
- Eu nu-mi doresc celebritate. Vreau doar să fac ceva, ceva semnificativ.
- Ba eu îmi doresc celebritatea. E importantă.

Cei doi se ridicară. Ion Şuteu şi Mihai Popescu, tineri scriitori în vogă. Erau prieteni de cînd se ştiau, făcuseră împreună şcoala generală şi de-atunci erau nedespărţiţi. Erau amîndoi foarte buni la română, cum era şi firesc. După şcoală, s-au dedicat scrisului. Ion scria mult despre realitatea lucrurilor mici, Mihai era mai filosofic, mai cosmologic, mai ontic.

Rivalitatea dintre ei era mai mult o joacă, pînă într-o zi, cînd... dar să nu ne grăbim. Să-i lăsăm să se ridice de la masă, să plece spre cinematograful cu aer condiţionat, să se aşeze în scaunele pluşate şi să urmărească filmul.
Unul dintre ei e un scriitor mai bun decît celălalt, dar nici unul nu ştie încă asta.
După film, s-au retras fiecare în propria casă, şi-au luat ceva de mîncare şi ceva de băut, după care au început să scrie. Scrisul era visul vieţii lor, scrisul era raţiunea lor de a fi, era sîngele care curge prin venele lumii. Scrisul era obsesia lor personală.
Mihai Popescu îşi dorea celebritatea, Ion Şuteu vroia doar să facă ceva semnificativ.


Casele lor nu diferă foarte mult ca aspect. Atîta tot că Ion locuieşte la mansardă, iar Mihai - la etajul trei. Ambele apartamente sînt frumos aranjate, cu mobilă modernă şi puţină, aerisite şi luminoase.
Unul dintre cei doi scriitori lucrează mai bine decît celălalt, scrie mai cu spor, are mai mult fler, cuvintele i se aşază mai bine în pagină. Dar ei încă nu ştiu asta.
Munceşte fiecare la un volum. Cîte un roman.
Folosesc cuvinte complicate, fraze lungi, creează tablouri şi imagini, lucrează cu firele din care e ţesută lumea. Şi scriu. Şi scriu. Şi scriu.

Trecu un an, trecură doi, şi romanele erau gata. Ambele au fost acceptate de aceeaşi editură. Hotărîră să facă împreună lansarea, la un important tîrg de carte.
Şi iată-i pe amîndoi: Mihai, înalt, şaten, slab, îmbrăcat în pantaloni de in şi o cămaşă largă. Ion - mic de înălţime, grăsuţ, îmbrăcat cu un prost-gust remarcabil: nişte pantaloni de costum, o cămaşă portocalie şi o cravată roşie.
Publicul cititor se înghesuia lîngă masa unde cei doi îşi stivuiseră volumele. Dădură autografe, strînseră mîini, zîmbiră.
Şi, peste o săptămînă sau două, începu totul: revistele publicau cronici, televiziunile vroiau interviuri, prietenii dădeau telefoane de felicitări. Dar numai unuia dintre ei. Ion Şuteu era beneficiarul acestui tratament privilegiat. Mihai Popescu căzuse în uitare. Dar nu de tot.

Căci romanul lui Ion, intitulat O cină cu clovni, avea ca personaj principal un scriitor pe nume Matei Pancu. Cartea lui Ion Şuteu povestea drumul spre celebritate al acestui scriitor, M.P., ,care începuse foarte de jos. Băiat sărac, ai cărui părinţi lucrau în lumea circului, fusese crescut de bunica lui şi luase lecţii de acordeon. Apoi, pe la optsprezece ani, luă decizia să intre în lumea literară.
Succesele veniră unul după altul pentru M.P. şi prima lui carte, despre lumea circului, intitulată O cină cu clovni, îşi epuiză rapid tirajul. Sărbătorirea acestui succes la o cină împreună cu părinţii lui Matei reprezenta o mare parte din cartea lui Ion Şuteu, al cărei titlu coincidea cu cel al cărţii din carte.

Felul în care era scris, imaginile pe care le propunea, intriga, totul strălucea în acest roman. Dar mai mult decît orice strălucea personajul Matei Pancu. Avea un conflict interior remarcabil, caracterul clar definit, contextul în care se mişca era pitoresc, alternînd lumea circului cu cea a literaturii.
Totul era inspirat din viaţa lui Mihai Popescu.
Revistele literare o ţineau pe-a lor: un personaj excelent construit, un personaj inubliabil, un personaj care va deveni celebru.

Pe de altă parte, cartea lui Mihai, intitulată Fără titlu, era extrem de plicticoasă. Scrisă sub forma unui lung monolog interior, la persoana I, era plină de lamentări şi de frustrări. Critica îl ignoră pur şi simplu pe scriitorul Mihai Popescu.
Eşecul nu-i făcu bine. Încetă să se vadă cu Ion, pe care îl ura acum din tot sufletul.
Şi cu toate astea, dorinţa i se împlinise: Mihai Popescu devenise un scriitor celebru. Doar că nu aşa cum credea el. Nu în viaţa reală. Ci într-un roman excelent scris.

Se întîlni într-o zi, întîmplător, pe stradă, cu Ion. Mihai decăzuse cumplit. Hainele aproape zdrenţuite şi vîntul care-i sufla prin buzunare o certificau. Lui Ion i se făcu milă de el. Îi adusese exact ceea ce-şi dorise: celebritatea. Îl transformase într-un personaj important, care locuia un roman ce ameninţa să intre inclusiv în programa şcolară, la secţiunea "literatură contemporană".
Mihai nu ştiuse însă să aprecieze. Se înrăise, căzuse, uitase prietenia lor. Rivalitatea, care era mai demult o joacă între cei doi, se transformase într-o stare de spirit neagră. Era plin de resentimente şi îl ataca pe Ion de cîte ori avea ocazia.
Avea acasă un exemplar din O cină cu clovni. Îl arse.
Nu-i mai păsa, nu mai credea în nimic. Plecă în America, unde părinţii lui, clovnii, îl învăţară cîteva jonglerii. Prima cină pe care au luat-o împreună a fost memorabilă, demnă de romanul lui Ion Şuteu.
Totul e bine cînd se termină cu o cină somptuoasă. O cină la care Mihai Popescu, nemulţumit, declară:
- Vreau să ajung celebru.

Nu reuşi nici în lumea circului. Astăzi e comis-voiajor în Connecticut. Are o familie, doi copii şi s-a resemnat.

Ion Şuteu e fericitul posesor a numeroase premii literare. Trăieşte singur. Nu-şi doreşte să fie celebru. Vrea, în continuare, să facă ceva semnificativ.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • comis-voiajor resemnat in coneticut
    Matyas, 30.07.2010, 10:38

    Practic amandoi au ajuns singuri si nici unul nu gasit ceea ce a cautat.
    Poate daca ar fi fost mai atenti la ce au in fata lor.
    Oricum, frumoasa poveste, un pic trista.

Spacer Spacer