Autorul îl consideră piesa de încheiere şi cea mai amplă din seria dedicată satului tradiţional, serie din care au făcut parte şi albumele România - Ţinuta umilă a splendorii şi Ţara Lăpuşului - Destine încrustate.
Albumul a început, de fapt, de la ideea unei lumi aflate în crepuscul - în satele şi oraşele mici ale României, multe dintre meşteşugurile vechi se pierd, încet-încet. Auzim din ce în ce mai des despre "ultimul fierar", "ultimul potcovar", "ultimii rapsozi". Oamenii aceştia, ce îşi ştiu meşteşugul şi îl ţin viu - în ton cu rostul străvechi, de multe ori tangent cu magia - nu au pe nimeni care să-i urmeze. E posibil ca ideea de ROST - pe care o reprezintă aceşti meşteşugari, artişti sau păstrători de tradiţii, prea puţin cunoscuţi sau chiar complet uitaţi - să nu mai existe mâine.
