Din experienţa burilor, 300 de linguriţe, un sărut de mână

Se făcuseră cam trei săptămâni de la venirea mea în Africa de Sud. Mă mutasem de la gazdă, auzisem şi povestea englezului. Om fin, de am scris eu în prima scrisoare către sorela mea cam aşa:

"Dragă Sorela,

Îţi voi povesti eu prin câte am trecut să ajung aici, numai lucruri care să ştii că nu s-au întâmplat la neam de neamul nostru, dar mie trebuiau să mi se întâmple, doar ştii că şi tata a vrut să se facă marinar să umble în toată lumea, dar nu l-a lăsat bunicul şi când s-a însurat cu mama noastră, la 19 ani, bunicul nu avut ce comenta, poate căsătoria era mai puţin primejdioasa decât marinăria În cazul meu e invers. Ştii bine cât s-a dat tata de ceasul morţii să nu mă mărit eu la 22 de ani, ştii bine cum i-am zis că totuşi nu o fac la 19. Tu erai deja la casa ta, nici nu ştii toate discuţiile dintre mine şi tata, dar azi când am o fetiţă, vreau să-ţi spun ca vreau să se mărite cu un englez. Nu am timp acum să-ţi spun despre discuţiile cu tata, de ce să o fac dacă nu am făcut-o în ţară? Suntem aceiaşi copiii, cum iţi place să ne crezi, cu copii, plus facultatea terminată, pe un continent unde am întâlnit un englezul, burul, săraci lipiţi...

Deocamdată, nu cred să mă mai întorc la apartamentul cumpărat şi mobilat de la părinţi, la banii de maşină, astea materiale se rezolvă în câteva luni, să nu-ţi faci griji, deocamdată avem o saltea şi nimic mai mult din comodităţile pe care le ai tu, dar sunt doua egrete în fiecare dimineaţă, în gradină, sunt şi nişte fulgere cum n-am mai văzut în viaţa mea, plouă la ora fixă şi să ştii că pentru mine totul e fantastic. Sorela ta"

Noapte de Crăciun, prima departe de ai mei, vine burul cu planuri de concediu. Planurile le făcuse el pentru ca eu nu ştiu nimic despre ţara asta. Aprob totul, mâine mergem în Drakensberg, Munţii Scorpiei. El venise cu planurile, nu ştia că noi sărbătorim Crăciunul seara, cred cel mai sărac din viaţa mea, mai ales că am frământat pâine, nu-mi place pâinea lor, un Crăciun cât mai Românesc în Africa, oricum eu încă nu ştiu să gătesc nimic decât ardeleneşte, au trecut ani până să învăţ altceva. Doamne, ce succes am avut!

A doua zi trebuia să mergem la familia lui pentru masa de Crăciun, apoi valea. Valea a fost când, în munţi, eu am zis că sper să văd odată oceanul. Şi au trecut numai 12 ore, rătăcire prin păduri, tăiat pe calea cea mai scurtă... să văd eu dimineaţa oceanul.

Ne înfiinţăm la familia lui, ne duce el. Bagajul l-am făcut cu mama, ea a pus nişte lucruri care nu credeam că îmi vor fi de folos vreodată, dar am lăsat-o, să-i fac pe plac. Din lucrurile alea, făcute de mama mea, am dus cadou. Ne întâmpină tatăl lui, în pantofi, ciorapi trei sferturi ca pionierii, pantaloni scurţi, mult sub genunchi. Eu elegantă, penibil de elegantă, dar şi el elegant după standardele lor. Cred că era în costum naţional.

Apare şi nevasta de-a doua, mama burului murise, aveam să aflu mai târziu amănunte (când eu am un vis despre o casă şi i-l povestesc burului, iar el mă duce să văd ruinele casei din visul meu, casa bunicilor lui). Colegul îi săruta mână. Şoc total. Ne prindem de asta şi colegul, care e as nu numai în engleză, îi explică moşului ce e asta, baba e în an nouălea cer, moşul prinde repede şi de câte ori l-am mai întâlnit mi-a sărutat mână, şi la întâlnire şi la despărţire.

Cu gafa asta ne-am asigurat simpatia. Când scot din traista cadoul baba scoate nişte sunete de nu ştiu cum să le interpretez, mă apuca de mână şi mă târăşte să îmi arate lucrările ei de lucru manual, punctat cu exclamaţii, extaziere la lucrătura mamei. Apoi mă duce la dulapul cu sticlă unde erau atârnate linguriţe de peste tot unde a fost ea în lume. 300 de linguriţe, fiecare cu povestea ei, pe toate voia să mi le povestească, dar au venit fiii şi norele. În momentul ăla am jurat ca eu nu voi scrie jurnale.

Geta.