01.11.2004
O delegaţie FEDROMFederaţia Asociaţiilor de Imigranţi Români din Spania, formată din Miguel Fonda Ştefanescu - preşedinte, Nelia Pîrcălăbescu – secretar, preşedinta Asociaţiei Românilor din Coslada şi San Fernando şi Marcel Pîrcălăbescu – membru, a participat miercuri, 27 octombrie 2004, la o reuniune foarte importantă cu reprezentanţii Secretariatului de Stat pentru Imigraţie şi Emigraţie din Spania, Cesár Mogo – şef de cabinet şi Javier Bárcena de Diego - consilier. Întrunirea s-a desfăşurat pe parcursul a două ore şi a constat în prezentarea proiectelor FEDROM în legătură cu soluţionarea diverselor probleme cu care se confruntă imigranţii români din Spania. Astfel, preşedintele FEDROM, Miguel Fonda Ştefănescu a specificat importanţa constituirii unei linii telefonice gratuite pentru informarea cetăţenilor români despre diversele aspecte cu care se pot confrunta pe teritoriul iberic, începand cu posibilitatile de angajare şi până la identificarea unui loc de cazare.

Un alt aspect discutat a fost instituirea unor centre de informare poziţionate în punctele cele mai importante de comunicare, cum ar fi, spre exemplu, staţia de autobuze Mendez Alvaro. De asemenea a fost pusă în discuţie posibilitatea organizării unei campanii de sensibilizare a cetăţenilor români care intenţionează să se stabilească temporar pe teritoriul spaniol, campanie organizată prin colaborarea Guvernelor României şi Spaniei, atât în teritoriul spaniol cât şi pe teritoriul românesc. Cesár Mogo şi-a manifestat întregul spijin pentru realizarea proiectelor propuse de FEDROM.

Joi, 29 octombrie 2004, FEDROM s-a întrunit în componenţa lărgită în sala de reuniune a Centrului Civic Cultural „Casino de la Reina” din Madrid pentru a dezbate principalele obiective pe termen scurt ale federaţie. La această întrunire au participat: Miguel Fonda Ştefănescu – preşedinte FEDROM, Doina Făgădaru – preşedinta Asociaţiei „Romania”, Angela Plăcintar – preşedinta AIPE Castellon, Laura Andronescu, vicepreşedinta FEDROM şi AIPE Castellon, Mircea Cârpaci – preşedinte ROMMADRID, Valentin Potrivitu – preşedintele Asociaţiei Culturale ¿Por que, no ?, Agustín Gonzalez Placencia, secretario de la Asociación de los Rumanos de Coslada y San Fernando.

S-au discutat diverse aspecte legate de primirea noilor membri, au fost prezentate intenţiile de afiliere la FEDROM, susţinute de către preşedinta Asociaţiei din Barcelona, Marcela Tatu şi preşedintele Asociaţiei Culturale ¿Por que, no? – Valentin Potrivitu, s-a prezentat invitaţia de participare a FEDROM, în persoana preşedintelui Miguel Fonda Ştefănescu, la Conferinţa de la Haga cu privire la Delta Dunării. Fiecare asociaţie a pus în discuţie problemele cu care se confruntă în comunitate şi a propus dinamizarea schimbului de informaţii între FEDROM şi reprezentanţii săi în teritoriu.

FEDROM şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului Romaniei anunţă o reuniune în a doua jumătate a lunii noiembrie în legătură cu prezentarea proiectelor de finanţare a asociaţiilor precum şi comentarea legii cu privire la românii din diaspora. La aceasta dezbatere sunt invitate toate asociaţiile românilor din Spania. Pentru înscriere şi relaţii suplimentare vă rugăm să luaţi legătura cu preşedintele FEDROMMiguel Fonda Ştefănescu (tel. 616 129 253).





0 comentarii

Publicitate

Sus