27.01.2021
În autobuz, după o zi de stat la Buni.

Copilul arată spre un tip îmbrăcat în echipament sportiv şi spune cu voce tare:
- Ia uite, domnul seamănă cu cineva de pe Insula Faimoşilor.

Caut pe YouTube să văd ce-i aia. Apăs pe primul clip, undeva la nimereală. Primul lucru pe care-l aud este:
- Prima frică este ploaia.

Bun. Deci am un indiciu.
Tot copilul mi-a spus că ştie din Star Wars că "frica duce la întuneric".
Deduc că primul lucru care duce la întuneric este ploaia.

Şi cum acum tocmai plouă, simt aşa, cum peste noi se lasă un mare, mare întuneric.

0 comentarii

Publicitate

Sus