Un cuplu în vârstă. Sunt trişti şi abătuţi.
Trec, ţinându-se de mână, prin faţa unei terase care are în nume cuvântul "plăcinte". El se luminează deodată, zâmbeşte şi spune mândru, cu voce tare:
- La plăcinte înainte!
Şi deodată mi se coboară în jur toată copilăria, învârtită, ca într-o plăcintă, în vorbe dulci şi calde.
Evit un rahat de câine, aştept să treacă salvarea asurzitoare, după care muşc cu poftă din plăcinta mea mentală. Însă găsesc că vorbele sunt goale, iar copilăria a dispărut din nou. Bătrânii merg încet în faţa mea, din nou trişti şi abătuţi.
0 comentarii
Publicitate