25.03.2021

Ascultaţi o piesă din repertoriul formaţiei CRS All-Stars:

"A Hard Day's Night" (6,18 Mb, cover Beatles)

(în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2021, curatorul acestei rubrici este Richard Constantinidi)




Despre CRS All-Stars

CRS All-Stars au lansat o variantă Metal a faimoasei piese A Hard Day's Night semnată de The Beatles.

CRS All-Stars a luat naştere la iniţiativa producătorului Nimrod Szedlacsek, unul dintre deţinătorii studioului de înregistrări Corvin Recording Studio din Cluj-Napoca, chitarist şi membru fondator a trupei Altar. Printre trupele care au trecut pragul studioului se numără FronT, Zarcov, The Six Martini, Desperado, Funk'e Fetish sau Sky Swallows Challenger dar şi nume consacrate precum cântăreaţa de jazz Teodora Enache, Jared Falk de la Drumeo şi vocalistul Răzvan Paşca.

Pentru CRS All-Stars, Corvin Recording Studio a colaborat cu nume cunoscute din muzica clujeană şi nu numai! Astfel, proiectul are în componenţă patru vocalişti:

Răzvan Usineviciu, fost vocalist al trupei Times of Need are la curent un proiect personal numit Răzvan's Sessions cu care interpretează într-o variantă hard rock piese cunoscute precum I Don't Wanna Stop a lui Ozzy Osbourne, Sharp Dressed Man a lui ZZ Top sau The Bible or the Gun a lui Blues Saraceno.

Octa Băieş este solistul vocal al trupei Hazard din Cluj-Napoca, unde activează de la începuturile formaţiei de mai bine de 20 de ani. Abordând de-a lungul timpului atât compoziţii proprii dintre cele mai diverse cât şi coveruri, trupa Hazard este un staple al formaţiilor de evenimente autohtone. Octa a mai colaborat şi cu nume precum C.A.S.H., Camelot, Hangover şi cu alte proiecte muzicale.

Mano Botond Ráduly, semifinalist al emisiunii Vocea României din 2017. Mano a dat dovadă de momente inedite în cadrul concursului, alegând să interpreteze piese pline de energie precum I Am The Fire a lui Halestorm dar şi şlagăre rock precum House of the Rising Sun a lui The Animals sau In My Defence a lui Freddie Mercury.

Dudu Isabel, un personaj care nu mai are nevoie de prezentare pe scena muzicală clujeană. Dudu a participat şi el la emisiunile Vocea României şi Românii au Talent în 2013 şi 2018 respectiv unde a interpretat piese precum Jump a lui Van Halen şi Sweet Dreams (Are Made Of This) în varianta lui Marilyn Manson. Dudu Isabel l-a interpretat din nou pe Marilyn Manson în cadrul proiectului Marilyn Manson Superstar, a activat într-un proiect tribut Ronnie James Dio numit Hungry for Heaven şi în faimosul proiect Speak Floyd care este un tribut adus legendarei formaţii engleze, Pink Floyd. Cu toate acestea, proiectul de suflet al lui Dudu Isabel rămâne trupa Seven din Cluj-Napoca.

CRS All-Stars are în componenţă şi instrumentişti cu realizări grele sub centură, la chitară avându-l chiar pe iniţiatorul proiectului, Nimrod Szedlacsek. Membru fondator al trupei Altar, Nimrod a activat în formaţie între anii 1991 - 1999 ca şi chitarist. Mai apoi, Nimrod a activat şi în trupele Shekinah, 4motion, Nimrod's Weapon, şi Masterpiece. În anul 2014, Nimrod a pus bazele Corvin Recording Studio unde este producător muzical şi inginer de sunet.

Astfel, la bas îl avem pe Lorand "Lori" Czibere, basistul formaţiei de Grunge şi Alternative Metal Riot Monk în care este membru din 2015 şi cu care are la activ două EP-uri, EP1 şi 430294 şi un LP, AER, lansate. Împreună cu Riot Monk, Lori a împărţit scena cu americanii de la Black Stone Cherry şi Crazy Town, dar şi cu trupe româneşti de notorietate precum Phoenix Transsylvania, Viţa de Vie sau Dirty Shirt. Cu Riot Monk, Lori a lansat piese precum faimoasele Be Pălincă, Orişicui sau Contează.

În spatele tobelor o avem pe Julia Kocsis, una dintre cele mai cunoscute femei toboşar din ţară. Julia a fost membră a numeroase trupe unde a ţinut ritmul şi cu care a ajuns să susţină concerte în toată ţara, trupe precum Blood Print, Band For Rent, FronT, The Different Class şi Relative. Pe lângă trupe Rock şi Metal, Julia a făcut parte şi din proiectul 100 Pentru România, unde a bătut cu nume precum Adrian Despot, Cornel Ilie, Călin Goia, Flavius Buzilă, Mircea Baniciu, Cristi Minculescu, Florin Grigoraş, dar şi Dan Bittman şi Roman Iagupov (Zdob şi Zdub). Julia a făcut parte şi din evenimentul Queen Classics by Vlad Maistorovici din 2019 unde a interpretat piese faimoase din repertoriul trupei Queen ca solistă a orchestrei de coarde a Filarmonicii Paul Constantinescu - Ploieşti la secţia percuţie / tobe.

Clipul piesei A Hard Day's Night a fost realizat cu sprijinul Mozaik Brother & Roland şi a fost filmat în halele Pikowatt - Sound & Light de către Bernard Naghi.


Urmăreşte paginile Corvin Recording Studio şi Great Records pentru a fi la curent cu viitoarele lansări ale CRS All-Stars:

Corvin Recording Studio:
Facebook: facebook.com/CorvinRecordingStudio/
YouTube: youtube.com/user/nimrodmotion

0 comentarii

Publicitate

Sus