Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Muzica în mp3

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mai lasă-mă un minut... (omagiu lui Nichita)


Anca Constantin, Maxim Belciug

27.03.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nichita nu a fost doar un poet. EL nu scria poezie, nu căuta rime, cuvintele parcă ajungeau la el alunecînd de pe stele, căzînd printre planete, plutind prin aer, respirînd, bătînd ca inimile. Un fel de spaţiu magic apărea dintr-o dată, cînd mîna lui Nichita făcea semne pe hîrtie sau cînd dicta sacadat, ritmat, cu accente pe vocale, cu tăieturi între silabe. Parcă o anumită comunicare cu ceva "mult mai înalt şi mult mai curînd" îl aducea în locul cel mai luminos al inimii sale, acolo unde locuia un copil blond, cu bretonul tăiat la jumătatea frunţii (ştim cu toţii imaginea aceasta), un copil care descoperise "necuvintele", luptîndu-se cu ceea ce ar fi vrut să-l transforme în "om mare". El era un om mare care se lupta să rămînă copil. A reuşit.

Nichita a fost şi pasionat de matematică. "Un organ parazitar numit creier", aşa cum incomparabil surprindea Nichita logica în luptă cu libertatea, l-a obligat pe Nichita la o căutare permanentă, chinuitoare a echilibrului. Matematica trebuia să se împace cu natura, legea cu întîmplarea, adevărul cu eroarea:

Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cît face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cît face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu ştim, vai, nu ştim, cît facem.

Nichita părea fericit, unora le părea chiar boem. Numai ca Nichita nu era fericit. Îşi dorea să fie. Din răsputeri îşi dorea. Nichita dăruia uşor orice lucru şi avea casa mereu plină de prieteni. Numai că lupta lui chinuitoare nu era înafara lui ci înăuntru. Acolo se luptau amintirile cu prezentul, trupul cu sufletul, plăcerea cu renunţarea, rîsul cu plînsul ... rîsu'plînsu'.

Rîsu' plînsu'

Pleoapa cu dinţi, cu lacrima mînjită,
sare căzută în bucate,
dovada că nu pot trăi numai acum
sunt amintirile mele, toate ...

Dovada că nu pot vedea fără martori
e copilăria, adolescenţa mea,
dublînd nefiinţa acestei secunde
cu nefiinţa ei de cîndva.

Ah, rîsu' plînsu'
ah, rîsu' plînsu'
mă bufneşte cînd spun
secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.

Ah, rîsu' plînsu'
ah, rîsu' plînsu'
în ochiul lucrurilor reci
şi-n dintele lor muşcător, ca şi sceptrul
neinventaţilor regi.

(Anca Constantin)


··»Ascultaţi:

"Coloana infinitului - Nichita" (10,94 Mb), înregistrarea emisiunii "Coloana infinită" - ediţie în amintirea lui Nichita, Radio Delta, 1993, realizator Anca Constantin

"Manualul răului visător - Întrebări" (2,80 Mb) din volumul "Măreţia frigului - romanul unui sentiment" (1972)

"Cîntec liniştit" (2,62 Mb) din volumul "Operele imperfecte" (1979)

"Semn 3" (1,81 Mb), din volumul "Noduri şi semne" (1982)


Ultimele 3 poezii-melodii sînt rostite de Anca Constantin şi însoţite de chitara lui Maxim Belciug şi fac parte dintr-un proiect de îmbinare a muzicii şi poeziei care poate cîndva se va putea materializa. Pentru asta aşteptăm părerile voastre despre cele 3 materiale şi despre proiect pe adresa: [email protected].

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer