Sâmbătă 25 martie, librăria care l-a avut ca oaspete pe Bill Clinton găzduieşte un eveniment pe care, până acum, doar editurile "mari" şi l-au permis, dar care nu e exclus să devină simultan monedă curentă, în "ţara" interfeţei publice a editurilor şi o marcă de status şi statut "social" al acestora.
Să spunem "lansare multiplă" ar fi incomplet. Căci Michael Haulică, redactorul şef al editurii Tritonic, figura centrală a evenimentului, deschide ostilităţile prezentând colecţia Fiction.ro, centrul de greutate editorial, cel puţin în stadiul actual. Îmi amintesc cu reală satisfacţie că în urmă cu abia 4 ani, aflat pe unul din forumurile internautice dedicate fenomenului SF, Michael decidea să-şi reînvie un proiect drag, revista Lumi virtuale, pe suport electronic. Acum, fandomul românesc, întotdeauna efervescent, chiar dacă întrucâtva dispersat, a cucerit o poziţie strategică, în chiar lumea editorială şi promovează, prin persoana lui Michael, cu curaj şi aplomb, autori ai ultimei generaţii, colecţionari de premii şi autori autohtoni. Revista, a cărei versiune tipărită fusese lansată cu circa doi ani în urmă, la Muzeul Literaturii Române, se află pe mâini bune şi sper să-i vină rândul, ei şi actualului ei păstor, aflat în momentul luat ca reper pe acelaşi forum, la o meritată plasare sub reflector.
Cine era personajul cel mai adecvat să vorbească, după Michael? Evident Florin Pîtea, mereu prezent în primele linii ale fandomului, doctor în cyberpunk, reîntâlnit şi d-sa în Lumile Virtuale, lansarea publică a ediţiei tipărite y compris. De la proiect la cărţile propriu-zise, era utilă şi chiar necesară o contextualizare, făcută profesionist şi hazos, termenii teoretici fiind strecuraţi cu abilă naturaleţe printre gesturile familiare.
Fără îndoială, nucleul evenimentului a fost China Miéville. N-am asistat până acum la lansarea simultană a două cărţi de acelaşi autor. Acum, Staţia pierzaniei şi Cicatricea. Schiţa de portret literar a acestuia, începută de Florin Pîtea, continuată de Mihai Samoilă, traducătorul ambelor, fu figura în jurul căreia se organiză tabloul serii literar-comerciale. Poate dacă ponderea în public a tinerilor şi neliniştiţilor (în cel mai bun sens) fandomişti n-ar fi fost, naturaliter, majoritară, problemele tehnice ale traducerii, interesante în sine, ar fi trecut neobservate.
I-a revenit Luciei Simona Dinescu, o prezenţă mai mult decât agreabilă, rolul de a prezenta, în bloc, pe cei trei autori români. Îi vom cita, fie şi făcând un subtil deserviciu organizatorului, regizorului şi actorului principal al spectacolului, în ordinea aleasă de vorbitoare: Michael Haulică, pentru ediţia a doua a insolitului roman Aşteptând-o pe Sara, Roxana Brînceanu, care propune incitantul, provocatorul, dar motivatul titlu Sharia şi nu în ultimul rând Marian Coman, cu ale sale Nopţi albe, zile negre.
Dacă scurtele alocuţiuni ale celor doi autori mai tineri şi mai aproape de debut au sedus mai ales prin timiditatea prezenţei publice, chiar între prieteni, cel care-şi petrece, discret, o parte din timpul în care uite ce face, aşteptând-o pe Sara, a făcut o mărturisire de curaj şi abilitate: în momente de oboseală se relaxează citind 2-3 pagini din propriul roman. Ca simplu cititor, îl înţeleg perfect...
Nu-mi pare defel îndoielnic că regia îşi cunoştea marfa, gândind că urma alege. Liviu Radu, un intelectual subţire al mişcării SF, dincolo de a fi, ca traducător, un concurent de temut pentru perfecţionistul Ion Doru Brana, a cules caimacul serii, tratând in extenso subiectul Neil Gaiman - Zei americani, prezentată cu curaj înainte de lansarea propriu zisă.
Una peste alta, nu numai o seară agreabilă ca atare, ci un moment plin de învăţăminte, care ar putea fi emblematic pentru fenomenul editorial al următoarei perioade. Seară gustată nu numai de publicul specific al bandei SF-iştilor, ci şi de un ex ministru, al celui mai adecvat portofoliu, prezenţă discretă, dar nu neobservată.