05.10.2023
Ascultați o piesă din repertoriul formației Breathelast:

"De ceară" (4,0 Mb)

(în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2023, curatorul acestei rubrici este Richard Constantinidi)



Breathelast lansează un nou single De ceară

De ceară este noua piesă a celor de la Breathelast, și totodată unicul single acustic de pe viitorul album în întregime în limba română, intitulat Marea Ascunsă, material ce a ieșit din faza de preproducție și așteaptă cuminte sesiunile oficiale de înregistrat.

Mai multe despre piesa ne spune chiar Mihai, vocalul trupei:
"La producția piesei acustice, cât și a albumului, am fost ajutați de către Dan Niculescu / op42, căruia îi mulțumim foarte mult pentru implicare și seriozitate! O altă colaborare care dă atmosferă piesei o reprezintă cea cu Florian Ciorîcă, pe partea de pian, căruia îi mulțumim pentru deschidere și pentru inspirație! Florian ne-a ajutat de câteva ori în trecut pe partea de video, atât la clipul video de debut pentru Enemy cât și pentru filmări cu drona pentru videoclipul piesei Ascuns în pereți, trecând de data asta pe partea de compoziție muzicală ce îmbogățește noul nostru single.

De ceară apare ca o întrebare personală aspra alegerilor pe care le facem în viață, arzând fitilul timpului și al răbdării, în speranța regăsirii proprii într-o lume agitată și rece. De ceară propune că frica este motiv alternativ al pornirilor noastre, dincolo de ce ne spunem noi înșine când suntem la o răscruce. Deși retorica întrebării adresată de piesă este clară, câteodată numai după ce privim înapoi în timp ne dăm seama de alegerile noastre și ce ne-a împins să le facem, forțându-ne să reevaluăm puritatea deciziilor noastre."


Oficial Breathelast media:
facebook.com/Breathelast
youtube.com/user/Breathelast
breathelastspotify
instagram.com/breathelast/

0 comentarii

Publicitate

Sus