Gerovital

Miroase a frunze arse. Întotdeauna când miroase a frunze arse mă întristez. E mirosul meu preferat. Nici n-am vrut să aflu cum de miroase a frunze arse în mijlocul verii, pe căldura asta. În general analizez toţi factorii, îmi place să descopăr cauzele precise ale oricărui fenomen, e un obicei vechi. Nu vreau să renunţ la el, mă simt mai bine aşa, mai în siguranţă. Când ştii poţi supune şi controla. Asta era deviza mea. Ei zic c-am îmbătrânit, c-am greşit... I-am auzit ieri cum şuşoteau, lăsaseră din greşeală uşa deschisă, sau se deschisese de la curent... pe căldura asta nu poţi respira decât în curent, altfel aerul e prea stătut, parcă a ieşit acum 1000 de ani din asfaltu' încins şi aşa... Fugisem în baie să fumez, în cameră nu mai e voie, şi auzeam tot, nici nu bănuiau că-i ascult, ziceau că măcar dacă aş fi avut un soţ, pe cineva să stea cu mine, da' cine să rămână cu o nebună, a rămas singură ca "un stâlp de telegraf" (asta a zis doctoru' tânăr, ăla care scrie poezii în Suplimentul Ziarului Funciar), "îmi place să mai arunc câte-o metaforă aşa din când în când, îmi vin atât de natural", explica, "şi totuşi ce e "natural"-ul ăsta, domnule doctor, ce înseamnă natural, de ce cineva care vorbeşte noaptea cu pinguini nu e natural? Poate ei chiar există şi nu îi vedem noi, prea ocupaţi să scriem reţete şi să punem diagnostice. Ce cuvânt oribil, diagnostic..." Am plecat, deşi mi-e simpatic, mă plictisisem, nu se mai vorbea de mine... N-am îmbătrânit, nici nu sunt singură, da' ei habar n-au... e ca la tropice aici, aşa îmi imaginez, deşi n-am fost niciodată la tropice, e frumos doar seara când oamenii stropesc străzile şi ies goi pe trotuar să povestească cum s-au sufocat ziua. Nu ţin minte să fi trăit vreo căldură aşa lungă. Nu mă pot gândi la nimic important: respir, beau apă şi transpir, uneori mă enervez şi rup hârtii în bucăţele mici sau le fac rotocoale. Toţi în jur se ceartă, ieri un domn i-a tras o palmă unei doamne în plină stradă, i-a tras-o pentru că nu vroia să-l lase să-i care geanta, ea se vedea de după un copac, roşie, urla aşa tare că am crezut că ea a spart geamul de vis-à-vis, dar un vecin a zis că nu ea, ci un bătrân de 98 de ani care încerca să se sinucidă... Căldura e probabil cauza, provoacă agitaţie psihomotorie, demenţă, delir. Când nu mai suport îmi fac o injecţie. Ştiu demult să-mi fac injecţii singură, când nu aveam pe cine să experimentez făceam pe mine, şi se întâmpla des, n-aveai voie să faci nimic pe vremea aia... Mă aşezam aşa cu fundu' în faţa oglinzii, împărţeam o bucă în patru, mental, la început desenam şi cu pixul ca să nu greşesc, apoi băgam acu... N-am păţit niciodată nimic, o dată am început să cresc în înălţime, mi se lungeau mâinile şi gâtu', îmi tremurau picioarele, nu mai vedeam bine podeaua, ameţisem, întotdeauna am avut rău de înălţime... am ţipat, m-am trezit pe jos, cu un ghiveci în mână, cred că fusese o halucinaţie, testam una din primele variante de gerovital... De când miroase a frunze arse în cameră s-a făcut mai frig... Inspir, expir... Astăzi a şi plouat şi am urmărit cu interes schimbările în formaţiunile de nori şi-n culoarea cerului... Inspir, expir... Miroase a frunze arse ca toamna, deşi a plouat cu soare... Încerc să fac o pauză de injecţii, aşa m-a sfătuit cineva, dar simt cum de la o oră la alta îmi scade elanul vital... Mi se pare că miroase a oameni arşi, a piele arsă... Îmbătrânesc fără injecţii, i-am spus, de ce să nu le fac? Mai bine trăiesc puţin, dar mereu tânără, decât să îmbătrânesc toată viaţa... Probabil aşa se simte o frunză când simte miros de frunze arse... E mirosul meu preferat.

- Ce mai e săptămâna asta?
- Nimic nou.
- N-a mai venit nimeni?
- Nimeni.
- Şi ce-au mai făcut? Axinte s-a vindecat?
- Da. A făcut coajă rana, da şi-o rupe, când îi dă sângele iese în curte şi îi sperie pe trecători. Merge aşa într-o rână, cu capu' în pământ, îşi duce mâinile la rană şi zice că e urmărit de Jean-Claude Van Damme.
- Şi cyborgu de Giurgiu?
- I-am instalat un nou cip în mână că la ăla vechi se terminaseră bateriile.
-Aha. Şi l-au contactat ceilalţi...?
- Încă nu, da' am înţeles că săptămâna viitoare ne trimit Vicecyborgul de Piteşti...
- Vicecyborgu'?
- Acolo sunt mai mulţi.
- Aha.
- Şi telefonu' meu?
- Nu i-l putem lua, fără cip ar fi distrus...
- Da' cu bătrânica aia ce mai e?
- Ana Aslan?
- Aşa, uitasem... aţi trecut-o pe metadonă? Îi place? Se simte bine?
- Da, îi place, cred că şi-a făcut o rezervă în cameră şi îşi mai face singură din când în când... E liniştită, când intri la ea zâmbeşte, se uită prin tine...
- Şi ce agitată era... Da' cum aţi convins-o?
- I-am zis că e gerovital preparat de un fost student de-al ei, după indicaţiile ei... Ne-am zbătut, am chemat un biolog, chiar fost student de-al Anei Aslan, interesant tipu', a convins-o. I-a dat tot felu' de detalii, începusem şi io să cred că dacă îmi fac metadonă o să întineresc, mi se limpezeşte mintea, mi se descreţeşte pielea, îmi sclipesc ochii, devin nemuritor. Aşa cred că se simte ea acuma...
- Delir, ceva?
- Da, ultima dată spunea ceva despre frunze arse, cadavre, gerovital...
- Aoleu.
- Zâmbea.
- A, e bine. Deci v-aţi distrat ceva săptămâna asta... Şi ziceai că n-a fost nimic.
- Păi cam asta e în fiecare săptămână...
- Da?
- Da.
- Am început să uit.
- Mai demult.
- Am uitat de când.
- Demult.

Pip,

Tochupichu e un oraş foarte tripant, ţi-ar plăcea mult, e haos total. Am stat o săptămână într-un sat pe malu' mării, în cort, mă trezeam dimineaţa cu faţa la mare, pescuiam, era tare. Îţi trimit poze cu nişte ţărani bestiali care creşteau tot felu' prin curte, o să vezi, şi cu nişte băieţi din oraş cu care ne-am împrietenit, nu te speria de pistoale, aşa ies ei seara în club. Am stat ieri pân' la 5 şi-am băut cu ei, unu' povestea că săptămâna trecută au răpit-o pe sor-sa şi-au cerut o răscumpărare mare de la taică-su. Taică-su e bogat, ei când ies seara în familie merg în maşini separate, într-o maşină taică-su, într-una maică-sa şi într-una el cu sor-sa, că dacă-i răpesc să nu-i răpească pe toţi deodată. Da' ăştia care-au răpit-o pe sor-sa erau nişte loseri din vecini, au luat-o din casă, îi ştia, s-a dus peste ei cu băieţii într-o după-masă, ăia stăteau relaxaţi, fumau cu sor-sa, se uitau la un film, I-au bătut, a pleznit-o şi pe ea că fuma cu ăia, la sfârşit au aruncat în spate o carcasă de grenadă, ca-n filme, zicea ăsta, întotdeauna mi-a plăcut imaginea aia cu unu' care aruncă totu' în aer la sfârşit, s-au căcat pe ei de frică, să vezi cum urlau...

Nu te speria, nu e periculos, dimineaţa în oraş mai trag unii în aer, sunt nervoşi din cauza căldurii, io oricum nu ies, spre seară se face răcoare, se liniştesc, stau, fumează şi se stropesc cu furtunu', atunci ies şi io la plimbare... mi-am luat un pistol mic cu apă, da' nu-l folosesc decât în cazuri extreme...

Te pup,
Pip

Pip,

Scrisoarea ta seamănă cu un film pe care l-am tot văzut, ca multe alte poveşti. Da' mi-a plăcut mult. Te invidiez. Aici nu se întâmplă nimic.

N-am ce să-ţi scriu. E cald, mă plictisesc, fumez mult, alt motiv nu găsesc să mă scol din pat, mă uit pe geam şi nu mă gândesc la nimic. O să zici că îmi plâng de milă, nu-mi plâng, mă simt vinovată, chiar.

A, auzi? O mai ştii pe profa aia de chimie, aia cu care am făcut meditaţii pentru bac, doamna Horckhmeier, care s-a ţinut după tine toată facultatea? Io făceam mişto că se dă la tine şi tu nu, că e prea bătrână, e ca o mamă, te-a ajutat când erai mai singur, te lua la teatru, mergeaţi prin cluburi, îţi dădea să-i conduci maşina... e culă, vă înţelegeţi bine, bla, bla... La un moment dat te-ai panicat şi tu puţin, ţi s-a părut că te urmăreşte şi n-o prea mai sunai, da' aflase numere, suna la oameni să dea de tine, şi pe mine m-a sunat... În fine, am auzit că e în spital săraca. Marcu mi-a zis că îşi făcea gerovital în prostie, îşi comanda creme anti-îmbătrânire pe net până a rămas lefteră... Acu' cică e internată la nebuni...

Te pup şi mi-e dor de tine,
Pip.

Pip,

Vin acasă! Mergem s-o văd pe profa. Vii? Ştiu că avea ea tripu' ăsta să nu îmbătrânească, da' ăsta nu-i motiv s-o bage la nebuni. Le-am povestit şi la băieţi de ea. Venim să facem revoluţie. Ei se bagă, numa' nu pot să-i conving să nu-şi ia pistoalele. Mă gândesc măcar poate-i combin să venim cu pistoale cu apă. Să vezi ce-o să ne distrăm, gata, nu te mai da aşa plictisită, uite că facem ceva. Luptăm pentru o idee.

Te pup, abia aştept să te pup,
Pip.



Pacienţii internaţi la secţia "Agitaţi, deliranţi" ai spitalului de Boli Mentale din Oraşul nostru s-au plâns că azi nişte tineri le-au stricat liniştea, plimbarea şi cafeaua de dimineaţă. Tinerii, un grup de circa 20, majoritatea albanezi cu aspect terorist, conduşi de un reprezentant local, care nici el nu arăta mult mai prezentabil, au invadat curtea spitalului scandând lozinci ca: "Jos ospiciul!", "Eliberaţi-i pe nebuni, nebunii sunt frumoşi, nu bolnavi", "Cine se simte sănătos, să dea!", "Jos fascismul instituţionalizat!", etc, şi împroşcând medicii cu pistoale cu apă. Tinerii au fost reţinuţi pentru moment. Albanezii declară că vroiau să viziteze mânăstirile, iar şeful lor, un compatriot în vârstă de 21 de ani a declarat că vroia s-o salveze pe fosta lui iubită, Ana Aslan. Despre identitatea Anei Aslan nu deţinem în prezent nici o informaţie.