O psihiatră mă examina să vadă dacă sunt nebună. La început îmi punea tot felu' de întrebări care îmi păreau destul de obişnuite, pe care nu mi le mai amintesc, dup-aia începuse să mă întrebe pe un ton piţigăiat şi cu o faţă îngrijorată: "Auziţi păsărele? Voci? Câte persoane sunt în cameră? Mai vedeţi pe cineva în afară de mine?" Io mă gândeam ce tâmpenie de test, e clar ce trebuie să răspund ca să nu ies nebună, şi am răspuns "Nu".
La sfârşit îmi arăta rezultatele. Era un tabel mai mare împărţit în patru coloane şi pe fiecare coloană categoria în care mă încadram. Nu-mi mai aduc aminte decât rezultatu' de pe una din coloane, ieşisem "copil". Eram foarte încântată. M-am uitat să văd care erau celelalte categorii din coloana în care ieşisem "copil", să văd ce n-am ieşit. Erau: "prefer să merg pe tricicletă pe partea dreaptă", şi "prefer să merg pe tricicletă pe partea stângă".