Capitolul VIII - Poezie

Paco prinse hârtia albă cu multă precauţie, de parcă era un obiect extrem de periculos, dubios şi pe cale să-i explodeze sub nas. Ceva e în neregulă aici, hârţoaga e prea albă, hainele Prietenului Mut brusc stacojii. Da, da, poezie, îl obseda, nu avea vreo speranţă că o să scoată vreodată alt cuvânt de la el. Bine măcar că era întreg! Iepurele Gras se foia lângă el.
- Doar nu crezi că..., mormăi el.
- Eu nu cred nimic, ia să vedem ce avem aici. Poate baba ne-a trimis mesaj:

Nudă şi triStă e muza lăsatÂ
De-aMorul ce ea l-a zidit
'N Poetul ce zace şi el
La pământ.
Şi nicio scânteie în spiritul învins.
Nudă şi tristă e-a nostră muză
SuB viscolul vânăt suspină adânc
Apriga fiarĂ, aproape zăludă
LoveşTe sub oblânc.
Şi nicio zvâcnire-n trupu-adormit.
Se strâng mai aproape
Umbrele-n jur
Nu-i strop de speranţĂ
Şi soarele-i apus de mult.
Ea, luna s-a ascuns de după-un nuc.
E dusă şi muza, e dus şi poetul
În vaLe se aud câinii urlând
A jelanie, tristeţe, urgie, năduf
Iar viscolul ţipă - cu el ce-au avut?
Ecoul se-avântă şI el în văzduh.
Dar - trupul de humă deodată zvâcneşte.
E doar o părere sau el se trezeşte?
Deschide şi ochii: ce Vis am avut,
Se făcea că plonjam în absolut.
Şi muza zâmbEşte: nu-i totul pierdut pentru AMÂNDOI.

- CE DRACU MAI E ŞI ASTA!!!
Strigaseră cu toţii în acelaşi timp.
- Poezie, şopti Prietenul Mut, smerit.

Notă: Capitolele fără soţ sunt scrise de Eduard Ţone, cele cu soţ de către Dana Stănescu.