Capitolul IX - Ştiu despre Raco!

- Paco, intri în direct în două minute.

Şireturile lila ale bocancilor care se odihneau derutaţi pe masa din studio fură cuprinşi de un tremur uşor.
- Ai auzit? Paco?

Piciorul drept săltă peste cel stâng. Căştile imense, în formă de aripi de fluture, căzură pe podea cu un zgomot sec. În rest, nimic nu se clinti. Producătorul Giurumy era în pragul unei crize de nervi.
- Mai ai un minut şi nu ţi-ai repetat intrarea. PACO!!!
- Mh?

Paco ridică ochii de pe hârtia de pe care oricum învăţase pe de rost versurile.
- Ah, da. Intrăm! Să intrăm!

Becul portocaliu se aprinse. In the air. Apoi, linişte. De undeva din spatele plexiglasului, Giurumy începu să gesticuleze ca un bolnav de epilepsie intrat într-o criză de schizofrenie - combinaţie delicioasă acustico-vizuală. Paco privi prin el. Îşi puse căştile - ok, e un progres -, îşi apropie microfonul de gură - ok, totul merge bine, dar prea încet -, şi gata. Linişte. Secundele se scurgeau pe pereţi precum codurile din Matrix. Patruzeci şi cinci, patruzeci şi şase. Giurumy se prăbuşi înainte de a apuca să intre în studio pentru a apăsa butoanele cu muzică, reclame sau bomboane. Cincizeci şi şase, cincizeci şi şapte...
- ...şiiiii am intrat! Pacoseara, ascultătorilor! Ce mai e nou pe plantaţiile voastre de neuroni? Cine vă mai tulbură în mod inept existenţele şi cine nu vă lasă să vă gândiţi că mâine va fi mai bine? Cum v-a fost ziua şi cum vă pregătiţi să vă fie noaptea? Ok, ok, să lăsăm întrebările pentru mai târziu, eu am avut o zi pe care aş putea foarte bine să o pun pe o felie de pâine, să o ung cu gem de cimpanzeu şi să o fac cadou mâine dimineaţă la micul dejun prietenului meu cel drag cu nume de stafilococ. Vom avea o noapte uşoară. Nu e nimeni pe lista de naşteri. Frumoasele noastre femei mai au de aşteptat. Nu e nimeni nici pe lista celor care vor să facă prematur cunoştinţă cu Mister Peter. Şi asta mă bucură cel mai tare. Avem o noapte doar pentru noi şi poveştile noastre nemaiauzite. Iar dacă o să fac abstracţie de lista celor care deja vor să intre în direct, aş putea să vă povestesc despre ziua pe care am avut-o. Fiindcă deşi mă auziţi în mod clar şi fără bruiaje, credeţi-mă: sunt bruiat la maxim. Mi s-a întâmplat ceea ce nu credeam vreodată că o să mi se întâmple, pentru că, nu-i aşa, atunci când trăieşti o viaţă cu o castană sub pernă, dacă cineva, dintr-o dată, pentru un motiv aparte, îţi fură castana, somnul ţi se transformă pe loc în coşmar. Daaa, este incredibil, dar astăzi... astăzi...

Pauză. Giurumy, care între timp îşi revenise pentru a face faţă asaltului telefonic, se schimbă la faţă. Cele trei coşuri permanente de pe obrazul drept, pe care cu mândrie şi le botezase Yo, Yu şi Ye, îşi dublară volumul. Paco tăcea, din nou, din senin. Apelurile telefonice deveniră furibunde.
- ...astăzi a dispărut Raco!

Un bec de deasupra lui Giurumy pocni cu zgomot, urmat de explozia verde-gălbuie a lui Yu.
- A dispărut. La început am crezut că a plecat la plimbare. I se mai întâmplă. Are şi el, ca orice raton, ca orice creatură cu ouă, nevoi personale. Uneori, Raco e atât de erotic încât pleacă pentru câteva ore şi îşi pune în funcţiune farmecul indubitabil. Dar, la naiba, îmi semnalează aceste plecări. Avem codul nostru măsliniu. De aceea nu-mi fac griji: nu uită niciodată. E un raton bun. E un raton bun. E drept, uneori e prea tipicar, dar cine nu e? Hai, spuneţi-mi cine nu e tipicar? De câte ori nu ţi-ai aranjat prosopul din baie în aşa fel încât să se alinieze perfect cu faianţa? De câte ori nu pleci de la birou fix la ora cinci ca să nu pierzi cel mai nou episod din "Credinţa mea e îngropată în ghiveciul albastru"? Sau de câte ori nu îţi doreşti să începi ziua văzând cum îţi surâde vecina de douăzeci de ani de deasupra ta? Oameni buni, vă zic cu mâna pe inimă... era un raton bun. Iar cine mă ajută să-l găsesc, ascultaţi cu atenţie!, va fi rege în Pacoland! Va fi regele meu, oameni buni! Cu coroană, sceptru, pivniţa de vinuri şi colacul de toaletă cu încălzire centrală. În plus, se va umple de morcovi: 25.000 de morcovi celui care mă ajută să-l găsesc pe Raco!

Din nou pauză. Becurile încă străluceau, înşurubate. Ochii ieşiţi din orbite ai lui Giurumy îndemnau la telefoane în direct.
- E-n regulă, amigo! S-auzim primul telefon. E Manny, de pe strada Rea. Pacoseara, Manny! Cum stă treaba pe strada ta? Nimic bun de semnalat? Mă poţi ajuta?
- Paco, să trăieşti, ţi-am văzut ratonul.
- Şi cum arăta ratonul meu, Manny?
- Păi... era ca un raton normal, adică...
- Pacovedere, Manny! Următorul! Pacoseara, Bill!
- Pacoseara, Paco. Spune-mi, morcovii ajută cumva la vedere?
- Bill, am citit un studiu despre asta pe care nu vreau să-l aduc în discuţie, fiindcă studiile sunt făcute de cei care nu se plictisesc îndeajuns de mult încât să se auto-declare nişte onanişti oneşti. Aşa că, ai încredere în mine: morcovii, contrar oricărui mit antagonic mitului că nu ajută la vedere... ajută la vedere! Un litru de suc de morcovi pe zi te va face să vezi din ce în ce mai bine până când vei putea pătrunde cu privirea până în străfundurile cele mai întunecate ale minţii umane.
- Am înţeles. Deci morcovii ăia pe care-i oferi recompensă nu sunt în van.
- Nimic nu e în van până nu pică din tavan! Învaţă asta, prietene! Pacoseara, Lucretzia!
- Paco. Paco. Paco.
- Te ascult, Lucretzia. L-ai văzut cumva pe Raco, Lucretzia? A ajuns el să bântuie în zona ta, cu privirea tristă şi chipul împietrit de cine ştie ce gând care-l frământă şi care l-a făcut să-şi ia tălpăşiţa din Paradisul Ratonilor?
- Paco. Vreau să mă sinucid.
- Aproape imposibil, Lucretzia, sora mea. Asta se presupune că e o noapte liniştită. Ai uitat regula? Numai cine se înscrie pe listă se poate sinucide în direct. Iartă-mă, iubire, altădată. Ur...
- Paco. Ştiu despre Raco.

Tăcere. Câteva secunde. Paco rămase cu gura deschisă şi cuvintele care stăteau să iasă făcură cale întoarsă căzând cu zgomot în stomac. Pleosc. De dincolo de geam, producătorul emisiunii îşi puse mâinile în cap. Avea de-a face cu un conflict de interese. Sau ceva de genul ăsta, nu putea defini foarte exact situaţia, dar al şaselea simţ, cel de producător, îi spunea că e nasol-miştoacă. Oricum, nu avea nimic mai bun de făcut decât să aştepte reacţia lui Paco. Numai că aceasta întârzia să vină.
- Paco?

Vocea Lucretziei era gravă şi groasă. Părea vocea unei femei bătrâne care a ronţăit toată viaţa ciulini crocanţi.
- Paco???
- Lucretziaaa. Ce ştii despre Raco?
- SÂMBĂTĂ LIVE, Paco!

Şi tonul de ocupat se auzi în eter ghilotinat cu stil. Sânge transparent ţâşni pe pereţii studioului ca în cel mai inodor roman de groază. Secundele de linişte de după nici nu mai contau. Ba chiar, Giurumy îşi spuse în sinea lui că erau binevenite de această dată: dacă e bal, să dansăm. Şi dacă e să dansăm ca surdo-muţii, măcar să o facem ca şi cum am auzi sunet de topoare pe câmpul de luptă.

Notă: Capitolele fără soţ sunt scrise de Eduard Ţone, cele cu soţ de către Dana Stănescu.