Zănatică, mă poticneam des și zdrobeam, catastrofal, genunchii. Nu apuca să se usuce crusta și o înnoiam. Plăcut, usturimea îmi estompa din mâncărimi. Adesea scurmam anume coaja cu unghia și lingeam sângele. Bun, sărat. Bășica de la vaccinul BCG nu am rupt-o. Mi-ar fi ieșit mațele pe acolo. Semne de bună purtare, bombănea mama. Ori Semne particulare, la rubrica din buletinul fără cip. De când mă știu râcâi și ling cicatrici. Se nasc și se anulează continuu. Acum numesc procesul mai frumos, viețuire.
Ana-Maria Butuza
În vacanță mă trezesc când vreau, îmi beau cacaoa și după mai văd. Dacă nu încalț pantofii cu toc ai mamei, îmi pun un sutien și niște șosete în cupe, apoi defilez prin fața oglinzii. Întotdeauna găsesc ceva cu care să-mi treacă timpul. Azi am cotrobăit prin sertare și am găsit o cărticică cu poza bunicului. Bu le tin, scrie. Era tânăr. Îi desenez niște mustăți. Absolut haios. Colorez paginile și mi se face foame. Ung niște muștar pe o coajă de pâine și o mănânc cu nasul lipit de geam. Imediat începe ploaia.
Marian Bircea
Buletinul fără cip e ca soacra fără chip, o nevăzută amenințare sub pecetea Fiarei. Cu o carte bună în mână am crezut că voi fi lăsat în pace de oratorii de piscină, chiar nu-mi venea să cred că nici căștile telefonului nu i-au oprit pe filozofii de dugheană să mă bâzâie cu probleme existențiale profunde. Cartea de identitate electronică a fost subiectul chestionărilor rapide, ei doctori docenți în fața unui pensionar fără veleități. Ce era să le răspund? I-am liniștit, cei fără cip vor fi crotaliați.
