Ana Maria Dobre-Nir
L-am rugat să mă lase să intru în club și a zâmbit. Mi-a cerut buletinul. I-am arătat falsul la care muncisem două săptămâni. A râs. Cu ăsta poți cumpăra cel mult o bere. Mai aveam puțin până la optsprezece ani. Mi-a înapoiat cartonașul și mi-a scris numărul de telefon pe mână. Sună-mă când crești mare. Poate intri și cu mine în club. L-am înjurat. Ani mai târziu, când am împlinit vârsta la care puteam intra oriunde, am descoperit că nu mai aveam chef. Și, culmea, de unul ca el începuse să-mi fie dor.
Alex Micu
În camera boltită ard două lumânări mari, înfipte în două sfeșnice negre din fier. Ceara s-a adunat și se revărsă acum, portocalie precum flăcările ce se oglindesc pe granitul negru al pereților. Să te ferești de omul roșcovan și de boieri. Că nu turcii-s cea mai mare pacoste, spune Bogdan către fiul său cel blond. Nu, nu turcii și nici tătarii, ci vânzătorii de neam și țară. De ei să te ferești, fătul meu, și să-i treci prin foc și sabie, atunci când strâmb vor călca. A, și să nu-ți faci buletin cu cip.
David Brescan
Card n-am, că invers se citește drac. Sunt mai mult pe cash & carry, adică eu îți muncesc, tu îmi dai cașul iar eu m-am cărat. Dacă vrei să mă cinstești, îmi place vinul roșu, doar cu apă minerală, fără Cola că are cipuri. Și buletinele astea noi au cipuri si mai sunt și de mărimea unui card, care invers se citește drac. Încă mai am buletinul vechi, dar a expirat anul trecut. Sunt o ființă liberă, suverană și independentă, am deschis ochii și trăiesc în afara sistemului. E cam tare canapeaua asta, dom' doctor.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2026, grupul are 14.345 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
