pe străzi, "ei" sting câteodată luminile şi, mergând, nu poţi ajunge decât în peştera unui "posibil Bucureşti".
Peştera o caut cu lumânarea. Ca va la?
lângă casa mea este un lac. am alergat astăzi. ceaţă. nu e atât de obişnuit în Bucureşti să trăieşti tăcerea de a fi inexistent.
Tăcerea o găsesc în apneea de seară. Uaaaa!
azi a fost şi ziua naţională... nimeni pe străzi, în metrou, în radio, în parcuri... fără maşini, fără zgomot... o dimineaţă miraculos existent-inexistentă. iar ceaţa stătea şi ea.
Ceaţa era în urma mea. Nu vreau să ies din peşteră în dimineaţa asta. Tăcerea era o piersică subacvatică.
visez mult zilele acestea
dacă mă uit la faţa mea aşa cum se proiectează ea pe fereastră, cu toată această ceaţă atotînconjurătoare, mă simt ca pe o fantomă. un vis într-un alt vis. cu o existenţă în cer. incertă, adică.
Dacă mă uit la expresiile fără capacitatea de zâmbet din jurul ferestrelor închise, mă ia lenea. De aceea ne închidem cu cheia lăsată în broască, ne lipim de tablourile cu ţărmuri zugrăvite şi tragem din narghileaua păcii universale. Vorbim după masa cu pui thailandez despre noua ordine musulmană. Dubai, Irak, Iran, România, India, Argentina, Pakistan. Aroma trece, conexiunea rămâne. Ca să-mi tulbure din nou visul punctului stabil. Fantomele smulse din vaginul îngheţat prin ţări nordice, se transformă în Calea Lactee din cafeaua turcească. Nu simt vânturile prevestitoare de explozii solare. Trimit ppt-uri despre pericolul folosirii pungilor de plastic şi-mi iau blăniţe hippie de la ţiganii belgieni. De ziua noastră naţională n-am mişcat un deget ca să aleg. Mă las aruncată din ţara asta. Dar îmi iau strada cu mine. La cutie. Pasteurizare, maturizare, minimalizare, machiare, predare, dezinhibare, anulare.
câteodată mă sperii de lipsa posibilităţii mele de a-mi reprezenta lumea. care e posibilitatea mea de a atinge adevărul?
Ce posibilitate de a evolua în carieră îmi dă firma asta pe vreme de criză. Care este adevărul după care mă ghidez în departamentul ăsta? $ùù^^^ù^^^: Câte prime primesc pentru ascunderea adevărului pe care îl simt în improvizaţia sinistră a norvegienilor? Aurorele lor electronico-boreale mă ard tare pe coloană. Atâta timp cât e gratis, mă duc să văd şi asta. Mi-am cam pierdut răbdarea hindusă. Cât despre reprezentarea lumii personale, iau mereu forma apei, care cumva prinde orice formă atâta timp cât îi donaţi un recipient.
sunt ceaţa propriei mele existenţe
sînt o clătită cu zahăr brun şi caramelizat. Tai.
cum eşti tu, Simon?
***
dear Rob,
aici este ca şi cum ar fi Bucureşti... am avut două zile contradictorii una cu cealaltă. lasă-mă 5 minute să povestesc.
ieri, a fost ziua noastră naţională. oraşul era adormit, tăcut şi calm, fără maşini şi oameni in the underground. ceaţa acoperea totul, iar eu eram una dintre cele 3, 4 persoane care alunecau dimineaţa spre lucru. (radio never stops, giiiii)...
m-am trezit doar ca să-mi amintesc cât de bine e să fii izolat.
astăzi - metroul era atât de plin, atât atât atât... nici măcar nu puteau să închidă uşile şi după un timp au şi anunţat "ne pare rău, trebuie să coborâţi, trenul se retrage din circulaţie etc"... mii de furnici stresate au început să înjure, să acuze guvernul, pe Bogdan care n-a reuşit să izoleze uşa. o senzaţie de a fi mai mult decât nervos a-nceput să plutească în jurul nostru...
plutesc doar pentru că nu trebuie să alerg prin noroiul nonsensului pe care-l aud zilnic.
on the streets: no Fog, only sun. only Frogs going to work.
Only the White Rabbit knows the path to your Solar Orgasm.
o zi clară pentru o şi mai clară stare de spirit: România poate să fie atât de în ceaţă...
România este doar proiecţia ceţii reflectate de ornamentul tău capilar: blond şi gelat dar existent doar în visul de ieri noapte.
yours, Maria
Manu a toi