- Îmi amintesc când ai apărut în clasa noastră, introdusă de directorul şcolii, îl cunoştea pe tatăl tău, adică, cu peripeţii, viitorul meu socru. Nu-mi vine să cred că peste atâţia ani te ţin în braţe.
- Spune, ce aveam aşa special?
- Nu ştiu ce să-ţi spun, aveai părul cu fundiţe, de atunci nu m-am gândit atât la matematică, erai o enigmă pentru mine şi... din păcate pentru alţi colegi de clasă.
Am trecut prin olimpiade de matematică, poate îţi dezleg enigma, îmi pare bine că azi eşti tot a mea.
- Dar restul din clasă?
- Nu au fost toţi olimpici, poate încă nu au dezlegat enigma, e drept că nici eu nu pot in fiecare zi să-ţi înţeleg enigma, atunci devin gelos.
Geta şi colegul amintindu-şi cum s-au cunoscut, de ziua morţilor şi împreună pînă la moarte. Ca să vezi ce fac nişte fundiţe în păr, puse la momentul potrivit!