O carte greu de plasat într-o categorie, scrisă de un actor celebru, Lorànt Deutsch. Cartea ar putea fi definită totuşi ca un ghid insolit al Parisului şi ca o călătorie romantică în istoria Franţei. Titlul cărţii este de altfel şi el o curiozitate: Métronome. L'Histoire de France au rythme du métro (Metronom. Istoria Franţei în ritmul metroului.) Apărută la Editura Michel Lafon, cartea este un enorm succes de librărie, şi s-a aflat timp de multe săptămâni pe primul loc în topul vânzărilor la specialitatea eseuri.
Lorànt Deutsch trăieşte la Paris de 20 de ani, s-a îndrăgostit de acest oraş (şi nu este singurul) şi ne descrie în cartea sa un Paris insolit, ascuns, mai puţin cunoscut, pornind de la numele unor staţii de metrou. El ne istoriseşte însă, concomitent, povestea să de dragoste cu Parisul şi reia tema în unele dintre interviurile sale: pentru el Parisul este o fată... Ceea ce ne invită aproape să reflectăm la... sexul oraşelor. Dacă Parisul este de sex feminin şi este o fată, ce am putea spune oare despre Londra? Că este o bătrână doamnă? Dar despre Roma? Că este o "mamă", aşa cum reiese dintr-un film de Passolini. Dar despre Bucureşti? Este Bucureştiul un domn sau o doamnă? În ce priveşte Bucureştiul mărturisesc că am auzit o dată pe cineva spunând că este... o bătrână domnişoară...
Revin însă la cartea lui Lorànt Deutsch şi la mărturisirile sale: dacă ne uităm bine la harta Parisului, spune el, vedem că insula Cetăţii (Ile de la Cité), care este de fapt inima Parisului, unde se află de altfel şi catedrala Notre Dame, această insulă deci are forma unui... leagăn. Această insulă în formă de leagăn este matricea Parisului, dar pe ea se mai află şi mica şi discreta piaţă Dauphine, care are o formă triunghiulară... ca un pubis feminin, spune Lorànt Deutsch pentru a-şi argumenta demonstraţia, de ce Parisul este o femeie.
Pentru a-şi scrie acest eseu, el a citit însă în jur de 500 sau 600 de cărţi despre Paris. Apoi, mai spune el, a rescris 21 de secole de istorie pariziană, fiecare capitol purtând numele unei staţii de metrou din Paris. De exemplu, staţia "Place d'Italie" evocă nici mai mult şi nici mai puţin, drumul care ducea spre Italia şi spre Roma, şi care a început să fie frecventat încă din secolul al II-lea al erei noastre. Tot de la Place d'Italie au plecat spre Italia şi trupele franceze în frunte cu Napoleon, imediat după revoluţia franceză.
Există, o altă staţie de metrou numită Notre Dame des Champs (reamintesc că "champ" înseamnă câmp) care evocă existenţa unei catedrale unde, în secolul al III-lea era noastră, se ruga episcopul Saint-Denis, primul episcop creştin al Parisului.
Lorànt Deutsch povesteşte atâtea lucruri incredibile, dar adevărate, în cartea sa încât chiar şi parizienii precum şi bunii cunoscători ai istoriei Franţei sunt surprinşi. El ne informează, de exemplu, că prima aşezare a galilor, Lutèce, nu se afla pe Ile de la Cité ci... la Nanterre, că rămăşiţele pământeşti ale ultimilor gali masacraţi de romani se odihnesc sub... Turnul Eiffel, şi că vestigiile primei catedrale pariziene se află sub parkingul unui imobil modern din arondismentul al cincilea. Tot aşa, pentru cei care vor să vadă efectiv ce a mai rămas din închisoarea Bastilia, dărâmată la revoluţie, Lorànt Deutsch ne dă o adresă: un restaurant al cărui patron îşi ţine vinurile într-o pivniţă care este de fapt una din fostele celule ale închisorii. Din cartea sa mai aflăm, de exemplu, care este originea cuvântului bulevard: vine din două cuvinte olandeze, bol care înseamnă bârnă şi voerk care înseamnă lucrare.
Există multe ghiduri insolite ale Parisului: există un ghid al Parisului subteran (al catacombelor şi al sistemului de canalizare), există un ghid al locurilor unde se poate face un picnic la Paris, există un ghid al curţilor şi grădinilor interioare, private, ale Parisului, există un ghid al femeilor frumoase din Paris... În această panoplie cartea lui Lorànt Deutsch vine ca un formidabil cadou, şi de altfel probabil că se va vinde încă şi mai bine la Crăciun.