În cadrul săptămînii limbii franceze şi a francofoniei, în plină desfăşurare, la Paris şi în alte oraşe ale Franţei sunt organizate concursuri de... "slam". Cuvîntul este scurt şi percutant. Atenţie, însă, muzicalitatea sa ne-ar putea duce pe o direcţie greşită, am putea crede că el derivă din termenul "islam". De fapt, el derivă din cuvîntul "chelem", binecunoscut în sport, avînd în acelaşi timp o conotaţie ludică şi una care evocă ideea de competiţie. Creatorul acestui tip de improvizaţie poetică este americanul Marc Smith: lui i-a venit ideea, prin 1968, într-un bar din Chicago, să propună un fel de concurs poetic improvizat, sub ochii unui juriu improvizat şi el (dintre clienţii barului)... Aşa s-a născut "slamul", ceva între improvizaţie şi concurs, în care poeţi ai străzii, poeţi anonimi, se înfruntă pe tărîmul invenţiei poetice, uneori pornind de la cîteva cuvinte "impuse"... Ca şi "rapp"-ul, pe care l-a inventat tot America, "slamul" se mondializează. El a ajuns, în orice caz, din lumea anglo-saxonă în lumea francofonă şi săptămîna aceasta răsună într-unul dintre cele mai importante teatre din Paris, Odéon Théâtre de l'Europe.
Un triumf al genului, putem spune, cu atît mai mult cu cît în Franţa există şi un festival numit "noaptea slamului". Animatorii acestui festival propun de altfel un "slam session" la Salonul Internaţional al Cărţii pe data de 28 martie 2010.
Să revenim însă la turneul de slam de la Teatrul Odéon: regula jocului este ca respectivii poeţi-interpreţi să compună pe loc un poem gen slam pornind, sau utilizînd, zece cuvinte noi sau care şi-au modificat sensul în ultimii ani. Printre ele se numără "cheval de Troie" (altfel spus cal troian), termen care desemnează acum un virus informatic... Pe listă se mai află cuvinte care sunt uşor de înţeles şi pentru români, precum "cresendo", "mentor" sau "zapper"...
Un "slameur" francez devenit celebru, Grand Corps Malade, defineşte arta sa în felul următor: "slamul este o întîlnire de moment şi un moment de oralitate între oameni care au în comun gustul poeziei şi al scrisului".
Fenomenul a luat, cum spuneam, proporţii atît de mari încît există şi o Federaţie franceză de slam. În multe ţări din Africa, poeţii slam sunt consideraţi urmaşii unei categorii de povestitori populari care aveau şi aură de înţelepţi, aşa-numiţii "les griots". În Africa se vorbeşte acum de "slamophonie", ceea ce înseamnă de fapt o evoluţie a francofoniei şi o eliberare semantică a limbii franceze... În ţări precum Gabon, Camerun, Mali, Niger, Burkina Faso sau Congo Brazaville, poeţii slam au devenit adevărate celebrităţi... Pentru africani, poezia slam este însă şi o modalitate de a vorbi despre problemele lor, de la SIDA la copiii soldaţi, de la distrugerea mediului înconjurător la turismul sexual. Grupul Negrissime, de exemplu, denunţă prin slam manipularea politică şi orbirea multor şefi de stat. "Prin slam noi îndrăznim să spunem pe faţă, cu forţă, ceea ce alţii îndrăznesc doar să-şi spună în gînd".
Cine spunea că poezia nu mai are un rol social şi că a rămas apanajul unor iniţiaţi? Iată că noi forme poetice se nasc în această lume în care există multă disperare dar şi multă speranţă, iar poezia este sinonimă cu speranţa.