Am avut ocazia, recent, să descopăr, pe Insula Réunion, o altă imagine a Franţei, Franţa creolă... Şi să aud vorbindu-se creola, care rezervă multe surprize... insolite. Prin multe dintre cuvintele sale, limba creolă este una care acuză. Ea este de altfel limba sclavilor care au suferit pe această insulă şi care au inventat creola ca să poată comunica între ei, uneori fără să fie înţeleşi de francezi...
Albii care vin pe insulă, de exemplu, sunt numiţi "les oreilles" - altfel spus: urechi. Cum de au fost porecliţi albii "urechi"? Două explicaţii există în acest sens, una comică, alta tragică.
Iată prima explicaţie: cînd veneau pe insulă, albii sosiţi din Franţa sau din alte ţări Occidentale nu înţelegeau limba creolă... şi atunci îşi ciuleau urechile sau făceau un efort de audiţie ca să prindă din zbor cuvintele limbii creole. De unde, deci, acest nume sau această poreclă acordată francezilor şi albilor în general: ei sunt nişte "urechi" care fac efortul de a auzi...
A doua explicaţie nu este însă de natură să ne facă să rîdem. Dimpotrivă, ea evocă perioada cînd stăpînii îi pedepseau pe sclavii "neascultători" sau rebeli prin... tăierea unei urechi, sau chiar a amîndurora. Unii sclavi fugeau însă de pe plantaţii şi se ascundeau în munţi, în general în zona vulcanului... Stăpînii trimiteau atunci pe urmele lor aşa-numiţii "vînători de fugari", cu misiunea pur si simplu de a-i ucide pe sclavii doritori să simte gustul libertăţii. Vînătorii de sclavi fugari, pentru a dovedi apoi că şi-au realizat misiunea, coborau din munţi cu urechile tăiate ale celor ucişi, sau uneori cu mîinile lor tăiate. Pentru a-i înspăimînta pe sclavii de pe plantaţii, ca să nu mai îndrăznească să fugă, stăpînii recurgeau la acest spectacol macabru: urechile sau mîinile celor ucişi în munţi pentru "neascultare" erau expuse vederii, în satele şi localităţile unde trăiau şi munceau sclavii. Ceea ce i-ar determinat pe aceştia din urmă să-i identifice pe albi ca fiind nişte "tăietori de urechi", sau pur şi simplu "urechi".
Este uluitoare, pe Insula Réunion, această conservare din generaţie în generaţie a memoriei colective din anii cînd funcţiona sistemul sclaviei. Identitatea creolilor este, de fapt, bazată pe acest efort de memorie. Creolii de azi nu uită că sunt urmaşii sclavilor şi continuă să fie marcaţi şi frămîntaţi de această teribilă pagină fondatoare a identităţii lor.
În Europa ne este uneori imposibil să înţelegem acest lucru. Ar trebui să ne imaginăm, eventual, că o parte dintre români, de exemplu, s-ar declara o etnie aparte întrucît s-ar recunoaşte ca urmaşi ai foştilor şerbi şi iobagi... Comparaţia însă nu este elocventă, Réunion este un paradis tropical care a fost, pînă în 1848, un veritabil iad pentru majoritatea populaţiei formată din sclavi.