Cineva care nu este un specialist îşi poate permite să împartă vulcanii in două mari categorii: vulcanii răi şi vulcanii buni.
Vulcanii răi sunt cei care, atunci cînd strănută, împrăştie în jur cenuşă şi pietre, iar uneori, aşa cum a fost cazul cu vulcanul islandez, împiedică avioanele să zboare şi paralizează o bună parte a Europei. Ei sunt şi cei care ne reamintesc, nouă oamenilor, că nu suntem chiar stăpînii planetei şi că natura poate să se supere pe aşa-zisa noastră civilizaţie în orice moment.
Vulcanii buni sunt cei care scuipă doar lavă incandescentă şi care favorizează turismul. Franţa are în panoplia sa un singur vulcan bun, situat însă la aproape zece mii de kilometri de teritoriul său continental: este vorba de vulcanul de pe insula Réunion, din Oceanul Indian. Insula Réunion se află la 800 de kilometri vest de insula mult mai mare şi mai cunoscută, Madagascar.
Vulcanul de pe insula Réunion este, de multă vreme, o celebritate, vizitat din cînd în cînd, cu mîndrie, de locuitorii insulei şi bineînţeles de absolut toţi turiştii. Prenumit Le Piton de la Fournaize, el mai este şi un adevărat vulcan-laborator: în jurul său s-au instalat, de mulţi ani, o mulţime de vulcanologi şi alţi specialişti în materie, care măsoară minut cu minut activitatea acestui fenomen natural uluitor. Pentru că acest vulcan are obiceiul de a se trezi din cînd în cînd şi de a provoca spectacole fascinante. În 1998, de exemplu, el le-a oferit localnicilor şi turiştilor ceea ce s-a numit erupţia secolului: jocurile de artificii au durat 6 luni, toată suflarea insulei s-a perindat în jurul lui pentru a-l aplauda, iar scurgerile de lavă au fost atît de abundente încît au barat de mai multe ori şoseaua de pe malul oceanului.
Acest vulcan bun are însă amabilitatea de a se trezi cam de două sau de trei ori pe an, ceea ce întreţine frisonul turismului pe insulă. Fiind un vulcan bun, el nu scuipă nici pietre şi nici cenuşă, cum spuneam, aşa că oamenii se pot apropia de el şi uneori se pot plimba pe lava proaspăt solidificată şi încă uşor călduţă.
Tot aşa, turiştii pot vizita unele sate din jurul vulcanului care au fost vizitate la rîndul lor de... torente de lavă. Într-un astfel de sat, Piton-Saint-Rose, în 1977, torentul de lavă a înghiţit cîteva case, dar a ocolit în mod miraculos biserica... Biserica a devenit, prin urmare, o atracţie turistică întrucît pare efectiv că navighează ca o corabie pe un fluviu împietrit de lavă. De altfel locuitorii au rebotezat-o cu numele "Notre-Dame-des-Laves". Un vulcan bun precum cel de pe Insula Réunion este aşadar o mină de aur economică: el generează locuri de muncă, circulaţie turistică, infrastructuri hoteliere, produse derivate (cum ar fi faimoasele tricouri cu imaginea vulcanului şi pe care putem citi în creolă fraza VOLKAN LA PETE, altfel spus vulcanul este în plină erupţie). Si mai tulburător rămîne însă faptul că întreaga insulă Réunion, cu o suprafaţă de 2.500 de kilometri pătraţi, este de fapt fiica acestui vulcan. Imposibil să nu te gîndeşti la acest lucru atunci cînd ajungi aici. Insula s-a născut cu 3 milioane de ani în urmă, pentru că într-o bună zi s-a trezit din senin un vulcan din largul oceanului şi a început să scuipe lavă. De altfel insula se măreşte în continuare prin aceleaşi metode naturale. În 2007, vulcanul a scos din măruntaiele sale 120 de milioane de metri cubi de lavă, şi a creat două plaje suplimentare pe malul oceanului, spre bucuria localnicilor şi a turiştilor.