Să ne imaginăm o singură secundă că preşedintele Nicolas Sarkozy ia masa cu fostul preşedinte Jacques Chirac şi că acesta din urmă spune: "Ehe, pe vremea mea Franţa era campioană mondială la fotbal"... Ce i-ar putea replica Nicolas Sarkozy cînd e clar acum că, în anii preşedinţiei sale, naţionala franceză a avut cel mai prost parcurs din toate timpurile? Nimic. Decît că a luat hotărîrea de a lansa o reformă şi în domeniul fotbalului, pentru recucerirea vechiului statut de mare putere fotbalistică pe care l-a avut Franţa.
Dincolo de această introducere anecdotică, ne putem întreba serios ce semnificaţie poate avea pentru o ţară o teribilă înfrîngere sau o mare victorie sportivă... Ei bine, răspunsul este: nici una. Faptul că naţionala franceză a jucat mai bine pe vremea lui Chirac nu înseamnă că Franţa ar fi astăzi mai demoralizată şi că i-ar merge mai prost. Într-un editorial din revista Figaro Magazin publicat imediat după eliminarea Franţei de la Cupa Mondială, un comentator scria: "O echipă naţională nu reprezintă de fapt o naţiune, o echipă naţională reprezintă de fapt un sport, şi atîta tot".
Merită să reflectăm la această afirmaţie, mai ales pe fondul de isterie în materie de comentarii care însoţeşte fiecare competiţie sportivă internaţională.
Devenit sportul planetar numărul unu, cel mai popular, pe cale de a se implanta chiar şi în Statele Unite, fotbalul nu-i mai interesează de mult numai pe sportivi şi pe iubitorii sportului: de fotbal se interesează mediile de afaceri, mediile de informare (în frunte cu televiziunea), bursele, mafioţii de tot felul, agenţiile de publicitate şi de turism, numeroase ramuri ale industriei, editorii, şi aşa mai departe.
Iar maşina mediatică, despre care ştim că funcţionează des pe bază de scandal, nu a ezitat să amplifice pînă la paroxism ceea ce s-a întîmplat cu echipa Franţei sau a Italiei. In definitiv, ziarele sunt interesate să-şi mărească tirajul iar canalele de televiziune să atragă cît mai mulţi telespectatori. Maşinii mediatice, deci, îi este indiferent dacă echipa Franţei pierde sau cîştigă, important este să o facă în mod senzaţional... În 1998 Franţa a cîştigat în mod senzaţional Cupa Mondială, iar presa s-a hrănit cu această ştire timp de luni şi luni de zile. Acum, Franţa a fost eliminată pe fond de scandal senzaţional din primul tur, şi presa se pregăteşte să se hrănească din acest lucru în săptămînile şi chiar lunile viitoare.
În 1998 s-au spus multe enormităţi despre succesul naţionalei de fotbal franceze: că ar fi un exemplu de reuşită a integrării, că ar fi fost un efect al unei politici inspirate în materie de sport, că ar fi fost o expresie a unităţii Franţei, chiar a geniului francez, şi aşa mai departe.
Alte enormităţi se spun acum din simplul motiv că maşina mediatică are nevoie de materie, de amplificarea subiectelor, de umflarea lor, de exacerbarea sentimentelor, de manipularea emoţiei... Probabil că în scurt timp vor apărea primele cărţi despre această înfrîngere, despre "aşa zisa grevă fără precedent" a jucătorilor, despre certurile dintre ei... Vom avea cu siguranţă şi primele filme documentare cu titlul Dezastrul din Africa de Sud şi de ce nu, primele tricouri cu imaginile acestui dezastru pentru că produsele derivate trebuie să se vîndă indiferent de ce se întîmplă pe teren.
Iată, deci, aspectul cel mai monstruos al acestui joc planetar care este jocul mediilor de informare şi al banilor cu fotbalul. Faptul că un grup de jucători milionari, fără prea mare educaţie, bolnavi de vedetism, cărora li s-a urcat succesul la cap, s-au comportat lamentabil nu merita de fapt decît... tăcerea. Dacă brusc nimeni n-ar mai fi vorbit nimic despre ei, da, aceasta ar fi fost o lecţie teribilă pentru aceşti jucători. Aşa, ei continuă să rămînă vedete şi continuă să rămînă în atenţia publicului şi continuă de fapt să-şi umple buzunarele cu bani chiar şi fără să fi marcat goluri, sau mai bine zis doar cu un singur gol la activ, care nu le-a salvat nici măcar onoarea.