Multe companii au încercat să joace înafara zidurilor, extra-muros, unde spaţiile de joc sunt mai uşor de amenajat, mai uşor de găsit, şi mai ieftine. Toate aceste tentative n-au dus însă la nimic. Pur şi simplu spectatorii care vin la Festival nu vor să iasă în afara zidurilor pentru a vedea un spectacol. Este ceva ce ţine de un magnet invizibil, de psihologie, de credibilitate. Toate companiile care şi-au încercat norocul jucînd uneori doar la 30 de metri în afara zidurilor, au pierdut. Dacă un teatru sau un spaţiu de joc nu este intra-muros el riscă să nu aibă spectatori chiar dacă spectacolele sunt bune. Un adevărat mister pluteşte asupra acestei atitudini. Oamenii sunt dispuşi mai degrabă să ia maşina şi să meargă să vadă un spectacol programat la 3 sau la 4 sau la 10 sau la 14 kilometri de Avignon, dar nu le place să iasă cu pasul din incinta oraşului istoric, să treacă de centura de ziduri, să traverseze bulevardul de centură pentru a vedea un spectacol situat imediat extra-muros.
Zidurile sunt un fel de garanţie de magie. Ai ieşit dincolo de ele, magia s-a spulberat. Probabil că multe oraşe din Provenţa, precum Arles sau Saint-Rémy-de-Provence, regretă acum că la un moment dat, pentru a se moderniza şi extinde, şi-au doborît zidurile... Să fi fost avignonezii mai leneşi? Să nu fi vrut ei să-şi dărîme zidurile din lene sau au simţit că ele ascundeau un tezaur turistic? Greu de spus, dar oraşul Avignon este unul dintre puţinele care şi-au păstrat intacte porţile medievale şi zidurile, ceea ce îi conferă un aer majestuos. Zidurile sunt în acelaşi timp memoria oraşului, iar marea sărbătoare teatrală care se desfăşoară la Avignon pare uneori o prelungire a unor tradiţii medievale cum ar fi sărbătoarea nebunilor.
