Albastrul nu face zgomot. Este o culoare timidă, fără gînduri ascunse, fără preziceri, fără proiect, care nu se aruncă brusc, dintr-o dată, asupra privirii precum galbenul ori roşul, ci o atrage spre sine, o domesticeşte încetul cu încetul, o lasă să vină pe îndelete, şi astfel să alunece, să se înece fără a-şi da seama cît de puţin. Albastrul este o culoare potrivită dispariţiei. Culoarea în care să mori, culoarea în care să fii salvat, culoarea însăşi a sufletului după ce s-a dezbrăcat de trup, după ce sîngele a ţîşnit şi toate măruntaiele au ieşit la iveală, buzunare de tot felul, părăsind odată pentru totdeauna mobilierul gîndurilor. Albastrul este neobosit fugar. De fapt, nu este chiar o culoare. Mai curînd o tonalitate, un timp, o rezonanţă specială a aerului. Maldăr de lumină, o nuanţă ce se naşte din vidul adăugat altui vid, la fel de schimbătoare şi transparentă în mintea omenească precum în ceruri. Aerul pe care îl respirăm, aparenţa de vid în care chipurile noastre se mişcă, spaţiul pe care îl traversăm nu sînt nimic altceva decît albastrul acesta terestru, invizibil căci într-atît de apropiat, urmărindu-ne, îmbrăcîndu-ne gesturile şi glasurile. Prezent pînă în încăpere, chiar cînd obloanele sînt trase, iar lămpile stinse, haină uşoară a vieţii noastre. _______________ Jean-Michel Maulpoix, « Le Bleu ne fait pas de bruit », în volumul Une histoire de bleu, Paris, Mercure de France, 1992 Pagina personală a autorului: http://www.maulpoix.net/ Traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc. |
0 comentarii
Arhiva rubricii
Pieuse ballade du fond des fonds / Baladă cuvioasă din adîncul adîncurilorBûcher d'Héraclès / Rugul lui HeraclesIl y avait autre chose... [fragment] / Era altceva... [fragment]Les pierres parlent / Pietrele cuvînteazăLa Mort devant / Cu Moartea înainteToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate