Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Recurs la metanoie


Marian Rădulescu

15.10.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Predică. Cuvânt discreditat prin nediscriminatorie şi abuzivă folosire. Totuşi, cuvânt esenţial - atunci când vizează înţelepciunea vieţii (şi rostul ei): a şti să te orientezi cât mai judicios spre a nu ţi-o risipi. Predica de după principala slujbă ortodoxă (Sfânta Liturghie este ea însăşi o predică, o propovăduire, pentru cel ce se nevoieşte s-o înţeleagă, să-i desluşească taina) a fost, duminica trecută, o rostire - cu obişnuita voce blândă şi domoală a ieromonahului de la o mănăstire al cărei hram este "Înălţarea Sfintei Cruci" - ca din cer. Tema de casă a noastră, a celor care am ascultat-o: radicala reconsiderare a noţiunii de credinţă. Cât şi în ce fel ne afectează mărturisirea de credinţă pe care, murmurat sau răspicat, o facem. Şi încă ceva: este, mărturisirea noastră, un demers legalist-psihologic sau o treaptă (încă una) spre înnoirea făpturii noastre, spre despătimire (metanoia) şi eliberare de idoli (dependenţe, metehne, ticuri)  ce ne grăbesc descompunerea? Cu alte cuvinte: uităm - vorba lui Kirkegaard - că opusul păcatului nu este virtutea, ci libertatea. Ori noi tânjim, conştient sau nu, după libertate, după dezrobirea de prejudecăţi, de obiceiul cel rău în nenumăratele sale forme. Şi în loc să căutăm - printr-o credinţă lucrătoare, nu adormită - să ne dezbărăm de "omul cel vechi", ne amăgim cu justificări şi absolviri de felurite vini. Uităm să trăim mărturia pe care, cei ce se împărtăşesc, o dau: "dintre cei păcătoşi, cel dintâi sunt eu".
***   

Începe un nou an şcolar. Cu 33 de ani în urmă începeam şi eu clasa a IV-a, ca fiul nostru cel mare, acum. M-am reîntors la şcoală, unde mi-am revăzut aproape toţi elevii. Mulţi sunt speriaţi de hotărârea Ministrului Educaţiei de a evalua cu stricteţe tezele de bacalaureat. Într-un fel, au şi ei dreptate. Sunt minţiţi de la grădiniţă cu sute şi mii de calificative umflate, ce nu reflectă nici pe de parte cunoştinţele, iar acum, în ultima clasă de liceu, sunt nevoiţi să recupereze ceea ce nu au făcut în şcoala primară, în gimnaziu şi în liceu. Am stat de vorbă cu ei despre vacanţa de vară. Nici măcar unul singur nu a citit vreo carte. Niciunul nu a văzut vreun film care să-i aducă bucurie. Niciunul nu a ascultat vreo muzică despre care să vorbească elogios. Toţi s-au "distrat" ori au lenevit ori - mai rar - şi-au ajutat bunicii şi părinţii la treburile din gospodărie. Una din elevele mele (premiantă şi cu mult bun simţ) mi-a mărturisit că-şi doreşte să ajungă pe picioarele ei (în străinătate). Este gata să facă orice sacrificiu pentru asta. Când i-am spus că ar fi bine să ceară, aşa cum suntem învăţaţi de două mii de ani, să se facă voia Sa, mi-a răspuns că a început să-şi piardă credinţa. Dumnezeu, spune ea, a dezamăgit-o în repetate rânduri, neîmplinindu-i doleanţele. Iată că nu numai credinţa se cuvine a fi reconsiderată, ci şi rugăciunea. Şi felul în care ne raportăm la Cel căruia - în chip vădit sau nu - Îi cerem să ne izbăvească de cel viclean.
***
 
Zilele trecute, un preot îmi spunea că se întâmplă să găsească - şi nu de puţine ori - tot felul de însemnări pe hârtiuţele pomelnicelor. Unul soma divinitatea să-i procure o însemnată sumă de bani până la o dată oarecare, altul voia o maşină de lux, altul să moară capra vecinului ş.a.m.d. Cam acesta e nivelul, spunea el. Grosso modo, n-am depăşit stadiul infantil al târgului cu Dumnezeu. Şi totuşi, în ciuda manelizării bisericilor şi a gândirii multora din cei care formează "trupul" ei, scapă cine poate să deosebească rugăciunea autentică de cinstirea (închinarea) contrafăcută. Cine ajunge să spună ca C.S. Lewis, academicianul ateu de la Oxford care, la bătrâneţe abia, începea să descopere Logosul (în varianta anglicană): ironizat de colegii de breaslă ("progresişti", "iluminaţi"), este întrebat de ei dacă crede cumva că rugăciunile sale vor avea puterea să schimbe planul divin - imuabil, neschimbător, de neclintit. "Nu, domnilor, nu sper să schimb voia lui Dumnezeu cu rugăciunea mea. Sper doar să mă schimb pe mine, rugându-mă." Adică descoperind restauratoarele ritmuri liturgice, cum ar veni. Dostoievski, încă o dată, are dreptate:  "A trăi fără Dumnezeu nu e decât un chin... Omul nu poate trăi fără să îngenuncheze; el n-ar putea suporta aceasta, nu, n-ar fi în stare; când îl reneagă pe Dumnezeu, el îngenunchează în schimb înaintea unui idol de lemn, de aur, ori închipuit."
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer