***
Începe un nou an şcolar. Cu 33 de ani în urmă începeam şi eu clasa a IV-a, ca fiul nostru cel mare, acum. M-am reîntors la şcoală, unde mi-am revăzut aproape toţi elevii. Mulţi sunt speriaţi de hotărârea Ministrului Educaţiei de a evalua cu stricteţe tezele de bacalaureat. Într-un fel, au şi ei dreptate. Sunt minţiţi de la grădiniţă cu sute şi mii de calificative umflate, ce nu reflectă nici pe de parte cunoştinţele, iar acum, în ultima clasă de liceu, sunt nevoiţi să recupereze ceea ce nu au făcut în şcoala primară, în gimnaziu şi în liceu. Am stat de vorbă cu ei despre vacanţa de vară. Nici măcar unul singur nu a citit vreo carte. Niciunul nu a văzut vreun film care să-i aducă bucurie. Niciunul nu a ascultat vreo muzică despre care să vorbească elogios. Toţi s-au "distrat" ori au lenevit ori - mai rar - şi-au ajutat bunicii şi părinţii la treburile din gospodărie. Una din elevele mele (premiantă şi cu mult bun simţ) mi-a mărturisit că-şi doreşte să ajungă pe picioarele ei (în străinătate). Este gata să facă orice sacrificiu pentru asta. Când i-am spus că ar fi bine să ceară, aşa cum suntem învăţaţi de două mii de ani, să se facă voia Sa, mi-a răspuns că a început să-şi piardă credinţa. Dumnezeu, spune ea, a dezamăgit-o în repetate rânduri, neîmplinindu-i doleanţele. Iată că nu numai credinţa se cuvine a fi reconsiderată, ci şi rugăciunea. Şi felul în care ne raportăm la Cel căruia - în chip vădit sau nu - Îi cerem să ne izbăvească de cel viclean.
***
Zilele trecute, un preot îmi spunea că se întâmplă să găsească - şi nu de puţine ori - tot felul de însemnări pe hârtiuţele pomelnicelor. Unul soma divinitatea să-i procure o însemnată sumă de bani până la o dată oarecare, altul voia o maşină de lux, altul să moară capra vecinului ş.a.m.d. Cam acesta e nivelul, spunea el. Grosso modo, n-am depăşit stadiul infantil al târgului cu Dumnezeu. Şi totuşi, în ciuda manelizării bisericilor şi a gândirii multora din cei care formează "trupul" ei, scapă cine poate să deosebească rugăciunea autentică de cinstirea (închinarea) contrafăcută. Cine ajunge să spună ca C.S. Lewis, academicianul ateu de la Oxford care, la bătrâneţe abia, începea să descopere Logosul (în varianta anglicană): ironizat de colegii de breaslă ("progresişti", "iluminaţi"), este întrebat de ei dacă crede cumva că rugăciunile sale vor avea puterea să schimbe planul divin - imuabil, neschimbător, de neclintit. "Nu, domnilor, nu sper să schimb voia lui Dumnezeu cu rugăciunea mea. Sper doar să mă schimb pe mine, rugându-mă." Adică descoperind restauratoarele ritmuri liturgice, cum ar veni. Dostoievski, încă o dată, are dreptate: "A trăi fără Dumnezeu nu e decât un chin... Omul nu poate trăi fără să îngenuncheze; el n-ar putea suporta aceasta, nu, n-ar fi în stare; când îl reneagă pe Dumnezeu, el îngenunchează în schimb înaintea unui idol de lemn, de aur, ori închipuit."