22.10.2011
Managementul cultural, dacă s-ar despărţi definiţia acestuia în două, adică management şi cultură, presupune cunoştinţe atât în cultură, cât şi în management şi, în mod clar, pasiune şi interes pentru ambele zone.

Tinerii selectaţi pentru sesiunea de Training şi internship în management cultural @ Fabrica de Pensule, un proiect finanţat de AFCN şi ţinut de către Corina Bucea, Kinga Kelemen şi Rariţa Zbranca, erau, în mod clar, cu toţii interesaţi de cultură. Prima parte a atelierului, care a avut loc pe 13, 14 şi 19 octombrie 2011, presupune un training despre ceea ce înseamnă management financiar şi de proiect, promovare, politici culturale şi strângere de fonduri. Trecând de la teorie spre practică, participanţii sunt încurajaţi să muncească încă din prima zi: odată împărţiţi pe grupe trebuie să decidă ce îi deranjează sau ce lipseşte din zona din care vin, fie că e vorba de teatru, arhitectură, arte vizuale, sau ca organizatori sau participanţi ai evenimentelor culturale.

Se discută, se scrie, se prezintă listele cu probleme, se votează cele care îi preocupă pe cei mai mulţi şi se împart pe echipe, în funcţie de interesul fiecăruia pentru o anume temă. Proiectele care vizează educaţia culturală, evenimentele în zonele periferice şi antreprenoriatul artistic sunt cele care au cele mai multe voturi. Chiar şi pauzele sunt folosite la maxim - oamenii se împrietenesc, caută interese comune, evenimente care le-au plăcut, pentru a putea crea legături plecând de la simplul "Tu cu ce te ocupi?".

A doua zi echipele trebuie deja să lucreze pe proiectul ales, începând cu scopul şi obiectivele şi terminând cu bugetul, care a fost şi capitolul ce a născut cele mai multe întrebări şi nedumeriri, iar masteranzii sau studenţii în domenii ca management sau proiecte culturale se informează unii pe alţii în legătură cu metode de lucru sau cu noutăţi în domeniu.

Odată ce se completează câte un capitol, fiecare echipă prezintă în faţa celorlalţi ce s-a lucrat, se dezbate, se comentează, se dau exemple, se caută alte soluţii sau formulări mai potrivite. Disponibilitatea participanţilor şi relaxarea trainerilor fac ca sesiunile de lucru să fie prolifice, iar participarea la discuţii foarte deschisă.

Programul presupune şi întâlniri şi discuţii cu oameni din diferite domenii artistice care au un spaţiu sau lucrează în Fabrica de Pensule, după care se va implementa un proiect, şi totul se va finaliza cu un internship în acelaşi loc.

Dincolo de şansa de a fi prezenţi într-un spaţiu unde se lucrează pe proiecte, şi de a putea, aşadar, să înveţe de la oameni care se ocupă direct şi în mod constant cu acestea, un alt motiv pentru care trainingul e important e pentru că reuşeşte să creeze o platformă de discuţii între tinerii din diferite domenii, dar interesaţi de cultură. Şi dacă tot au învăţat cum se face un proiect, ce îi opreşte să se apuce de lucru?

Se poate trăi din artă şi cultură? În ciuda datelor în ceea ce priveşte sumele care se investesc în cultură, după prima parte a trainingului nivelul optimismului deja crescuse în rândul participanţilor.

0 comentarii

Publicitate

Sus