21 decembrie 2024
Le spun băieților mei (14 și 12 ani) că pe TVR se dă un film care mi-a plăcut mult și pe care mi-aș dori să-l vadă și ei. Anul Nou care n-a fost. Le-am povestit cu diverse ocazii despre viața în comunism și despre evenimentele din decembrie 1989, deși aveam doar 8 ani atunci. Am considerat, deci, că au și contextul potrivit pentru film. Le-am spus că pot întreba oricând, ba chiar am intervenit cu explicații suplimentare unde am considerat că e cazul.
21 decembrie 1989
E o dimineață cu soare. Am ieșit cu bunica afară. E multă lume pe străzi, cu pancarte și poze cu Ceaușescu. E miting, îmi spune bunica. Am mai văzut, locuim vizavi de Sala Palatului și uneori mai e câte un milițian în scara blocului și lume multă la Sală, când e plenară sau congres.
La prânz suntem acasă și ne uităm la televizor. Începe să se audă un zgomot puternic, un huruit, cum se mai aude câteodată la mama, în Titan, de la hidrocentrală. E de la miting, zice bunica. E o tensiune în aer pe care o poți tăia cu cuțitul. Vecinele bunicii se agită și ele. La un moment dat se aud focuri de armă. Ca mitralierele din filme, doar că mai tare. Ne refugiem toți la vecina de palier care este cel mai departe de centrul evenimentelor. Ferestrele ei dau spre Cișmigiu și suntem mai la adăpost. Stau pe canapeaua doamnei Olăeru, sub pătură și mă uit la televizor. De pe terasa blocului, care e chiar deasupra noastră, trage cineva. Rafale lungi, care luminează scurt prin fereastră. Nu se apropie nimeni de fereastră. Bunica nu stă lângă mine. Intră, iese, discută aprins. Aș vrea să vorbesc cu mama. Oare și în Titan e la fel? Nici Florin nu e acasă. Unchiul meu preferat. O fi la Revoluție? Asta se întâmplă acum, o Revoluție. Un fel de război, cred. La un moment dat se aud niște bubuituri foarte puternice, cum nu am mai auzit niciodată. Niște bubuituri care ne zguduie la propriu. Simt în stomac bubuiturile alea. Trag cu tunurile în Direcția 5, zice bunica. La televizor se anunță că Armata e cu noi. Atunci de ce mai trag? Mi-e somn, dar nu pot să dorm, zgomotul e infernal. Și mi-e frică.
22 decembrie 1989
Nu am dormit toată noaptea, când s-a făcut ziuă, ne-am întors la bunica. Cred că am ațipit un pic. La prânz se aude un zgomot de elicopter care pare că trece pe deasupra noastră. A fugit Ceaușescu! Bunica își ia carnetul roșu de partid, îl stropește cu spirt și îi dă foc în chiuveta de la bucătărie.
Vine mama să mă ia acasă, în Titan. Acolo nu se trage. Mama are în jurul ochilor niște urme maro. Cearcăne. Și eu am, dar ale mele sunt mov. Mergem prin Cișmigiu până la metrou. Mergem grăbite și cu frică, să nu se tragă. Ajungem acasă, miroase a Titan și e bine. Avem și brad. Mama o sună pe bunica, să-i spună că am ajuns cu bine. Nu răspunde, zice mama îngrijorată. Or fi împușcat-o, zic eu. Și mama râde, râde în hohote, râde mult și tare și râd și eu de râsul ei.
21 decembrie 2024
Să moară Nenea Nicu, că așa-și dorește tata[i]. Băieții mei râd. Mă bucur că râd. Au înțeles fără să le explic. E bine.
Le-a plăcut filmul. Mi-au zis că sunt fericiți că nu trăiesc în vremuri ca alea. Și eu sunt fericită și sper să nu se mai întoarcă vremurile alea, sub nicio formă.
Le spun băieților mei (14 și 12 ani) că pe TVR se dă un film care mi-a plăcut mult și pe care mi-aș dori să-l vadă și ei. Anul Nou care n-a fost. Le-am povestit cu diverse ocazii despre viața în comunism și despre evenimentele din decembrie 1989, deși aveam doar 8 ani atunci. Am considerat, deci, că au și contextul potrivit pentru film. Le-am spus că pot întreba oricând, ba chiar am intervenit cu explicații suplimentare unde am considerat că e cazul.
21 decembrie 1989
E o dimineață cu soare. Am ieșit cu bunica afară. E multă lume pe străzi, cu pancarte și poze cu Ceaușescu. E miting, îmi spune bunica. Am mai văzut, locuim vizavi de Sala Palatului și uneori mai e câte un milițian în scara blocului și lume multă la Sală, când e plenară sau congres.
La prânz suntem acasă și ne uităm la televizor. Începe să se audă un zgomot puternic, un huruit, cum se mai aude câteodată la mama, în Titan, de la hidrocentrală. E de la miting, zice bunica. E o tensiune în aer pe care o poți tăia cu cuțitul. Vecinele bunicii se agită și ele. La un moment dat se aud focuri de armă. Ca mitralierele din filme, doar că mai tare. Ne refugiem toți la vecina de palier care este cel mai departe de centrul evenimentelor. Ferestrele ei dau spre Cișmigiu și suntem mai la adăpost. Stau pe canapeaua doamnei Olăeru, sub pătură și mă uit la televizor. De pe terasa blocului, care e chiar deasupra noastră, trage cineva. Rafale lungi, care luminează scurt prin fereastră. Nu se apropie nimeni de fereastră. Bunica nu stă lângă mine. Intră, iese, discută aprins. Aș vrea să vorbesc cu mama. Oare și în Titan e la fel? Nici Florin nu e acasă. Unchiul meu preferat. O fi la Revoluție? Asta se întâmplă acum, o Revoluție. Un fel de război, cred. La un moment dat se aud niște bubuituri foarte puternice, cum nu am mai auzit niciodată. Niște bubuituri care ne zguduie la propriu. Simt în stomac bubuiturile alea. Trag cu tunurile în Direcția 5, zice bunica. La televizor se anunță că Armata e cu noi. Atunci de ce mai trag? Mi-e somn, dar nu pot să dorm, zgomotul e infernal. Și mi-e frică.
22 decembrie 1989
Nu am dormit toată noaptea, când s-a făcut ziuă, ne-am întors la bunica. Cred că am ațipit un pic. La prânz se aude un zgomot de elicopter care pare că trece pe deasupra noastră. A fugit Ceaușescu! Bunica își ia carnetul roșu de partid, îl stropește cu spirt și îi dă foc în chiuveta de la bucătărie.
Vine mama să mă ia acasă, în Titan. Acolo nu se trage. Mama are în jurul ochilor niște urme maro. Cearcăne. Și eu am, dar ale mele sunt mov. Mergem prin Cișmigiu până la metrou. Mergem grăbite și cu frică, să nu se tragă. Ajungem acasă, miroase a Titan și e bine. Avem și brad. Mama o sună pe bunica, să-i spună că am ajuns cu bine. Nu răspunde, zice mama îngrijorată. Or fi împușcat-o, zic eu. Și mama râde, râde în hohote, râde mult și tare și râd și eu de râsul ei.
21 decembrie 2024
Să moară Nenea Nicu, că așa-și dorește tata[i]. Băieții mei râd. Mă bucur că râd. Au înțeles fără să le explic. E bine.
Le-a plăcut filmul. Mi-au zis că sunt fericiți că nu trăiesc în vremuri ca alea. Și eu sunt fericită și sper să nu se mai întoarcă vremurile alea, sub nicio formă.