Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  InCompletAbil fantastic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Autocontrol pe rol


Manu Anghelescu

08.05.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cele cinci minute erau capitale. Dacă ar fi fost în stare să tragă puţin aer în piept şi să tacă, bombele ar fi explodat mai elegant. Dar pentru că demonul extrasenzorial îi dicta fluxul furiei, se lăsa iradiat. Fir după fir, meduză după meduză, plutirea raţionamentelor se producea la intervale exacte. Cam o dată pe săptămână se întâmpla descântarea simţurilor. Ura se cerea exprimată. Atunci începea dubiosul dans ritualic al injuriilor creative. Terenul de tenis devenea un câmp de luptă.

Şapca îi dădea un aer revoluţionar. Poate că numai aşa ar fi putut înfrunta vântul clişeistic al schimbării. Trezirea lui de dimineaţă era chinul ei de seară. Fiecare avea să piardă ceva jucând dur turul final al deciziei. Alergau înspre exprimarea votului franţuzesc pentru a uita de zgârietura din colţul ochiului. Inocenţa lui era tăioasă. La numai patru luni reuşise performanţa de a tăia în carne vie. Vederea nu era punctul lui forte. Vedea cu picăţele aşa că tăietura nu făcuse decât să-i diversifice tapetul vizual. Sau senzual.

Vorbea despre oasele lui care ieşeau cu fiecare mişcare mai profundă. Prin fumul scenei se vedeau clar formele unui chip cioplit în talent creativ. Spectacolul lui era arena ei. Acolo se luptau adevăraţii lei nepalezi pe care i-ar fi ignorat cu tact dacă nu ar fi dat la fiecare pas de câte o tentaţie carnală. Fotomodelul-balerină diseca la greu maţe sparte şi creiere încinse. Păcat de urmaşii Romei.

Slalomul printre hamace era o şansă unică de a-şi vedea puţin de libertate. Nu înţelegea cum încă nu reuşea să aibă încredere. Valul avea să-i aducă în cale şi acea rază norzeatică. Doar nu degeaba parfumul ei avea un aer avântat. Norii de după luna prea plină zvântă gândurile de răzbunare. Trădarea era departe şi drumurile întortocheate. Pacea din mintea goală era o cale bătută de soare.

Drumul lor şi muzica lui reconfigurase traseul. Dansul vibraţiilor era singura cale de reconciliere. La ora patru dimineaţa energiile se rearanjaseră în aşa fel încât să-i lase loc de tras aer în piept. Acelaşi aer de ură se transformase în reconcilierea supremă. Avea certitudinea continuităţii.

Visul se repeta la intervale fixe. Personajele erau aceleaşi. Cadrele se schimbau. Înotau printre stânci subacvatice, respirând un aer de contratimpi mistici. Încă nu înţelegea de ce alegerea lui o exclusese atunci. Fusese prea volatilă. Lumea ei era prea largă. Profunzimea conceptului îi depăşea puterea de înţelegere. Peştera era plină de umbre platoniene.

Noaptea era uşoară, scâncetul lui lejer şi singurul sens devenise unic. Începuse să descoasă descântecul. Mai trase de rol. Pe prima pagină era scris: bagă un strop de autocontrol. Băgă codul. Mintea i se deschise. În sfârşit înţelegea.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer