Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pasărea Domnului, un SF de calitate


Diana Cuzic, pe marginea unei cărţi de Mary Doria Russell

10.07.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mary Doria Russell
Pasărea Domnului
Editura Trei, 2013

Traducere din engleză de Bogdan Perdivară


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Intro

Mary Doria Russell (n. 1950) s-a născut în Chicago şi a obţinut doctoratul în antropologie biologică. Pasărea Domnului a fost primul dintre cele cinci romane pe care le-a scris în 15 ani. În 1998 a fost recompensată cu Premiul John W. Campbell Award pentru "cel mai bun autor nou", iar în 2001 a fost inclusă în Gaylactic Spectrum Hall of Fame.
 
În anul 2019, programul SETI recepţionează transmisiuni muzicale din vecinătatea lui Alfa Centauri. Prima expediţie spre planeta-sursă a radiotransmisiilor este organizată de Ordinul Iezuit fără ştirea şi aprobarea ONU, iar contactul cu ea este pierdut. După 40 de ani, a doua expediţie îl readuce pe Pământ pe unicul supravieţuitor, iezuitul lingvist Emilio Sandoz, care relatează povestea funestă a contactului cu altă civilizaţie.
 
Volum recompensat cu premiile Arthur C. Clarke, James Tiptree Jr., Kurd-Laßwitz-Preis şi British Science Fiction Association.
 
"Un sclipitor roman despre descoperirea vieţii extraterestre." (Kirkus Reviews)
 
"O lectură fascinantă şi un candidat serios la titlul de cel mai bun roman science-fiction al anului." (John Clute, Mail on Sunday)
 
***
Un SF de calitate

Uneori, într-o librărie, mâna ţi se întinde după o carte pur şi simplu. O cumperi neştiind ce urmează să găseşti în ea şi, uneori, poţi spune că a dat norocul peste tine. Aşa mi s-a întâmplat mie de curând cu cartea lui Mary Doria Russell, Pasărea Domnului. Astfel, o carte cumpărată din impuls s-a dovedit a fi un science fiction de o calitate pe care n-am mai întâlnit-o de la Vorbitor în numele morţilor a lui Orson Scott Card.

Căutarea unui sens este o provocare pe care fiecare încearcă să o rezolve într-un mod personal, fie prin căutarea şi găsirea lui Dumnezeu, fie printr-o familie minunată, fie dedicându-şi viaţa celorlalţi, fie, de ce nu, prin negarea oricărei Divinităţi şi, implicit, al oricărui scop transcendent al existenţei. Cert este că fiecare dintre noi a avut în viaţă cel puţin un moment în care a simţit că lucrurile se întâmplă cu un scop, că totul face parte dintr-un plan mai mare şi de neînţeles. Atunci, ca şi personajele din carte, ne-am întors faţa spre Dumnezeu, considerând toate aceste întâmplări un semn divin pentru că, nu-i aşa, după cum spune plastic unul dintre eroii cărţii, "cân' vezi o ţestoasă cocoţată pe un gard poţi să fii afurisit de sigur că n-a ajuns acolo de capu' ei".

De aceea nu pare cu nimic uimitor faptul că se ajunge la organizarea unei expediţii care are drept scop contactarea unei alte civilizaţii, creatoare a unei muzici de o extraordinară frumuseţe. Oamenii care iau parte la ea par a fi fost aduşi împreună de voinţa divină, sentiment întărit de credinţa din ce în ce mai puternică a preotului iezuit Emilio Sandoz care pare a găsi astfel răspuns la propriile îndoieli. Dar, lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par a fi şi preţul plătit poate fi uneori extrem de dureros, mai ales atunci când descoperi că Dumnezeu s-a retras din lume şi că trebuie să faci faţă singur consecinţelor propriilor alegeri şi credinţe.

Recunosc că am avut de-a lungul lecturii un personaj favorit, Anne Edwards. Medic de profesie, căsătorită de peste patruzeci de ani, Anne are o înţelepciune şi o sinceritate care mi s-au părut reconfortante. Vorbind despre propria căsnicie, Anne are tăria de a spune câteva lucruri de bun simţ în care cred ca ne vom regăsi cu toţii. Oamenii se schimbă. Dacă acceptăm acest lucru şi înţelegem că noi cei de acum suntem diferiţi de noi cei de acum zece sau cincisprezece ani şi că, pentru a face ca o relaţie să continue în armonie avem nevoie de o căsnicie între oamenii aceştia noi; atunci poate vom fi împreună şi peste patruzeci de ani. Anne mai are o calitate pe care eu o apreciez foarte mult: nu-i judecă pe ceilalţi.

Dacă e să mă întorc la partea de science fiction trebuie spus că autoarea, posesoare a unui doctorat în antropologie biologică, reuşeşte să creeze o lume credibilă, crudă şi minunată în acelaşi timp, condusă după reguli proprii, total diferite de ale noastre. Practic, la baza întregii construcţii stă exact această diferenţă de percepţie şi incapacitatea noastră de a percepe lumea altfel decât prin prisma propriilor experienţe şi pattern-uri culturale, ceea ce într-un univers străin poate fi o greşeală majoră. Mi-au mai plăcut regulile gramaticale prin care substantivele erau împărţite nu după gen ci, spaţial (tu aici) contra nevăzut ori nonvizual (tu plecat în călătorie, de exemplu). Mi-ar fi plăcut ca această parte sa fie un pic mai dezvoltată, dar poate ar fi riscat să devină plictisitoare la un moment dat.

Se spune că nu trebuie să judeci o carte după copertă. Eu aş adăuga că nu trebuie să judecăm niciodată o carte după premiile pe care le-a luat. De data aceasta însă, cred că au fost meritate cu prisosinţă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer