Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Clavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

38. Alexis Zorba


Cornel Mihai Ungureanu

26.04.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
1 februarie 2001
"În realitate, un om întreg şi o societate sănătoasă au nevoie în acelaşi timp de beneficiile subzistenţei şi de cele ale reflexiei, de şosete şi vise, de pîinea zilnică şi de utopii" – Pleşu, pe o foaie din Dilema pe care, de aceea, am păstrat-o. Şi pentru: "A finanţa instalarea lui Newton sub măr sau navigaţia utopică a lui Columb s-a dovedit rentabil. Oamenii nu devin mai săraci dacă, din cînd în cînd, consimt să dea de mîncare serafimilor..."

Mă întreb cînd şi cum voi reuşi să-mi cîştig "pîinea cea de toate zilele". Într-un fel, apropo de finanţările de mai înainte, şi Zorba poate fi amintit. Port filmul în gînd. Nu mai ştiu ce prieten al meu remarca naivitatea englezului. Zicea că Zorba îl păcăleşte. Privirea aia de la început, printr-un geam ud de ploaie, i se părea edificatoare: Zorba îşi găsise "fraierul". Dar mie nu asta mi-a spus, evident. Relaţia nicicum n-a fost una deformată, ci una extraordinară. A fost nu doar o întîlnire iniţiatică, a fost o rară prietenie.

Îmi vin în minte toate: cum englezul îl îngrijea pe vapor, la început, cînd lui Zorba îi era rău. Bine, cuvintele alea le tot ştiam de pe casetă (nevastă, copii, the full catastrophy; dacă o femeie doarme singură, păcatul e al tuturor bărbaţilor; cum să nu le iubesc? etc.; cărţile care vorbeau despre agonia oamenilor care nu-şi pot răspunde la astfel de întrebări; puţin îmi pasă de agonia lor).

Dar filmul mi-a părut a avea în el toată umanitatea: englezul şi văduva, singuri pe drum, întîlnire din sensuri opuse, trec unul pe lîngă altul; Zorba risipind bani pe caviar şi şampanie cu o prostituată; Bubulina – îndrăgostită, visurile ei, moartea, babele aşteptînd să moară. Jaful ce-a urmat. Logodna, ventuzele, "voi bărbaţii sunteţi atît de cruzi", "viaţa înseamnă necazuri" (să nu te fereşti de ele). Uciderea văduvei. Nebunul. Zorba îmi place mult.

Cînd am ieşit atunci de la întîlnirea mozaicarilor, un poet care a scris un vers care îmi place ("singurătatea într-o barcă anulînd barca") zicea, despre un critic, că el chiar credea (criticul) că poetul şi un prieten de-al lui vorbeau despre scriitori şi cărţi în termeni de "îmi place; nu îmi place". Ori ei o făceau ironic. Nu aşa judecau o carte, dar voiau să-i lase criticului această impresie. Se amuzau. Ei bine, încerc să-ţi spun că pot spune despre o carte doar "îmi place". Nu simt nevoia unei argumentări, nu mă pricep la critică, la teorie, n-am noţiuni de hermeneutică, nu mă interesează ce face un profesor de literatură comparată. Îmi dau perfect de bine seama că eu îţi comentez un film la un nivel superficial, fără să aprofundez, fără să caut nu ştiu ce deosebite sensuri, dar mă simt bine aşa.

Îmi place Zorba, personajul, pentru că are spirit de iniţiativă, pentru că e înţelept (aproape tot ce spune e un adevăr important), pentru că e liber, pentru că înţelege femeile (desenul pe care i-l face Bubulinei, de Crăciun), pentru că e curajos (e singurul care îşi riscă viaţa: în mină, în apărarea văduvei), pentru că-l avertizează pe englez: te pot distruge, nu sunt întreg la minte, englezul îi răspunde că-şi asumă riscul, prilejuindu-i un dans de bucurie (pentru încrederea acordată) pînă cade jos şi o confesiune: cum a dansat cînd i-a murit băiatul, parcă de trei ani, cum numai dansul i-a alinat durerea (oamenii au zis: Zorba a înnebunit); "dacă unghiul nu va fi perfect va fi o catastrofă"; condiţia pe care o pune de la început: în privinţa cîntatului, să fie liber; "vorbeşti ca un profesor, gîndeşti ca un profesor" (Era vorba despre turci şi despre greci. Despre oameni – buni sau răi. Şi cum de la o vreme nici măcar asta nu mai conta – "bun sau rău – ce mai contează?"); celebrul dram de nebunie fără de care un om nu poate rupe frînghia şi nu poate fi liber; "nu fi delicat"; "nu am iubit vreun bărbat mai mult decât pe tine", logica prăbuşire din final. Ceilalţi fug şi ei mănîncă, în tăcere, miel. Beau vin. Zorba zîmbeşte. Ghiceşte: totul va fi bine; vom trăi o mie de ani. Vede o călătorie lungă. Ai să pleci şi ai să rămîi la cărţile tale (la începutul filmului, după un : "Fii prieten! Nu mă face să vorbesc" şi după o întrebare la care englezul îi răspunde "I'm single", urmase "I guess too many books").

"Ai văzut vreodată o harababură mai mare? întreabă Zorba şi încep rîsul acela fantastic, rîsul acela sănătos, care nu e hazul de necaz al românilor, e mai mult (mie aşa mi se pare). Şi desigur "Teach me to dance, will you?" "Did you say: dance?". Şi iată că îmi place mult un film care se termină cu un dans.

Dacă aş fi scris "Alexis Zorba" n-aş mai fi încercat să mai scriu altceva. Deşi eu am vorbit numai despre film, cartea nu poate fi mai rea. Îmi pare rău că literatura română răspunde cu "Ion", că nu avem o astfel de carte, profund românească dar capabilă să fie universală. Rămîn la părerea că nici Simona Popescu, nici Mircea Cărtărescu nu vor scrie universal. Visez o carte românească best-seller în Statele Unite. Tradusă peste tot. Visez un scriitor român care să cîştige premiul Nobel, într-o manieră categorică; pentru o carte care să nu poată fi sărită...Nu cred că avea dreptate Cioran, pînă la capăt (pentru că în parte avea) în ce priveşte neşansa de a te naşte într-o cultură mică.

Dar am scris despre toate astea, pornind de la ideea de mai înainte a lui Pleşu. Fără îndoială că descoperirea Americii sau a legii gravitaţiei au fost proiecte rentabile; finanţarea lui Zorba însă este unul asemenea?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer