Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Cartea viselor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cartea viselor (X)


Dan Recheşan

07.12.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
14.

IOAN PETROVICI

În vis mi s-a desluşit, fără prea multe amănunte că trebuie să mă grăbesc şi, mai ales, să aleg. Mehmet Zilli şi nimeni altul decît el se ascundea sub rantia ponosită de derviş a înşirat pe o masă dinaintea mea următoarele arme: o sabie din oţel de Damasc, cu ascuţişul lamei ca limba şarpelui, un arc mare din două coarne de taur îngemănate şi întărite cu tendoane de cerb şi una din armele acelea noi, o flintă cu amnar şi cremene pentru aprinderea prafului de puşcă.
"Pe cine trebuie să ucid?" l-am întrebat.
"Ca să-l ucizi pe cel nenumit şi înaintea lui toate slugile care-l păzesc îţi trebuie, pe lîngă îndemînare şi putere în braţ, o armă potrivită! Altfel, Celebi va fi răpus, frumoasa ta va rămîne mută pe vecie, iar numele Petrovicilor va fi pururea acoperit de ruşine!"

Am ales sabia, fiindcă mi-e silă să-mi lovesc duşmanul de la mare depărtare sau mişeleşte prin puterea unei născociri blestemate ale alchimiştilor şi armurierilor şi-am cerut îndrumare însă dervişul a ridicat din umeri: "Calea ţi se va arăta singură, ai grijă numai să nu amesteci prietenii cu duşmanii cînd va veni ceasul!"

I-am plătit hangiului pentru găzduire şi am plecat în zori, dimineaţa de-abia îşi spăla obrazul de negura nopţii. Mă aflam pe şleaul cel mare spre Buda cînd soarele răsări şi tot deodată se porni o ploaie, din senin, ca vara. Buna mea zicea că, atunci cînd vremuieşte aşa, se însoară strigoii şi sufletele damnate care nu au fost primite nici în rai nici în iad îşi caută perechea şi, cine poate ştii, dacă bătrîna avea sau nu dreptate. Ploaia se domoli şi, deasupra mea, pe boltă, se ivi un curcubeu întreg, alcătuit din trei inele: de grîu, de vin şi de apă. Armăsarul meu se oprit, dar îi dădui pinteni şi, ca pe sub bolta unui pod trecui pe sub el. Pe partea cealaltă a arcului ploua şiroia mai departe, sub pînzele ude părea că umblu ca sub o apă şi îmi veni un gînd înţepător.Unul din unchii mei, cel zis Avram Petrovici-Bălanul, a fost răpus de săgeată turcească şi a fost îngropat în albia unui rîu. A vorbit el o vreme cu peştii, iar pescarii care-i scoteau din vîrşă prindeau repede de veste încotro şi ce gînduri au osmanlîii care împresurau ţinuturile dunărene, pînă cînd un afurisit de hoge a pus să se verse în apă douăsprezece butii cu oţet tare.

MEHMET ZILLI

Oricîte cărţi veţi citi, chiar pe dinafară de-aţi şti slovele tipărite în mii de foi, tot nu vă veţi putea dumiri cine a fost, este şi va fi el. Unii spun că ar fi nimeni altul decît călătorul Evlya Celebi, care ar avea două trupuri, unul pentru zi, cînd călătorea, altul pentru noapte cînd cugetul Călătorului intra în trupul unui derviş bătrîn de o sută douăzeci şi şase de ani şi vîna visele altora, aşa cum păsărarul pune capcane ca să prindă cele mai alese zburătoare. Pe vremea cînd Zayn Al-Abidin ibn Hussein încerca să atragă mulţimea ismaeliţilor la calea cea dreaptă a stirpei sale, Mehmet Zilli trecea drept cel care ţinea hăţurile cămilei ce-l purta pe Al-Mahdi, "Imamul ascuns", a cărui venire printre cei vii o aşteptau toţi, cu statornicie, de două veacuri. Samuel Iuda Ha-Levi credea că nu poate fi decît singură o cale neabătută, cea trasă-n praful celest de către cel Nenumit, iar Zilli era un zilot care va vesti printr-o trîmbiţă de aur pogorîrea lui Yeshua Ha'Mashiach Ben Ha'Elohim în rîndul poporului ales. În gîlceavă, fără prea multe temeiuri şi probe, se amestecă şi John Dee cu o decriptare îndoielnică dintr-un manuscris neoplatonian susţinînd că prin acel suflet oglindit pe dos, se va auzi glasul lui Enoch despărţind răul de bine. Mult mai înţelept decît toţi, Abu-Bakr ad-Din ibn Arabi, "Sufitul roşu" de baştină din Andaluz se destăinuie fără preget, aşa: "Inima mea poate fi orice: o pajişte pentru gazele, o mănăstire pentru călugări creştini, un templu pentru idoli, Ka'aba pelerinului dreptcredincios, tablele Torei şi cartea Coranului. Eu cred în religia dragostei, oriunde s-ar îndrepta caravanele ei, căci iubirea de semeni este religia şi credinţa mea!"

Fără doar şi poate, spiţa lui Zilli se trăgea din acei oameni care vegheau ca focul veşniciei să nu se stingă niciodată. Pe tărîmurile cuprinse între Eufrat şi culmile munţilor Hindukuş se povesteşte într-un fel simplu şi neabătut, naşterea acelei credinţe. Atunci cînd cei trei magi călătoriseră pe calea arătată de Steaua Călăuzitoare şi ajunseră dinaintea celui Sortit, ei intraseră pe rînd în încăpere aducîndu-i aur, tămîie şi smirnă, iar Copilul Dumnezeiesc le vorbise fiecăruia pe limba lui, încredinţîndu-i că în El se întrupează atît darurile cereşti cît şi cele pămînte, iar venirea Lui, prilej de izbăvire are să fie. Ieşind ei de acolo primiră o cutiuţă din lemn sub jurămîntul să nu o deschidă decît cînd vor ajunge la ţintă. Or, ţinta lor fiind biruită de curiozitate, deschiseră magii cutiuţa şi aflară în ea o piatră ca toate pietrele şi, neştiind ce să facă cu ea, cel mai tînăr şi mai nepriceput dintre ei, o luă şi o azvîrli într-o fîntînă. Pe dată din apa acelui puţ se ridică o coloană înaltă de foc şi, de-abia atunci, pricepură cei trei magi ce vroia să zică prin acel dar, Copilul Ceresc: "Credeţi nestrămutat în venirea mea, iar credinţa voastră să fie tare şi neclintită ca această piatră!" Pe locul acela cei trei înălţară un templu, iar magul cel tînăr rămase să se îngrijească toată viaţa lui şi a urmaşilor urmaşilor săi ca acel foc sfînt să nu se stingă în veci.

***

Într-o rîpă mare, cu pereţii întăriţi cu snopi de nuiele lipiţi cu lut, doi inşi jucau zaruri, vorbind între ei într-o levantină uscată, presărată cu cuvinte turceşti şi elineşti. Cel mai zdravăn şi bine făcut dintre cei doi, un ins roşcovan, cu ţăcălie şi mustaţa în furculiţă purta veşminte largi, croite din postav englezesc cu tăieturi din mătase şi înjura fără oprire, căci pierdea. Celălalt, un bărbat deşirat şi neguros la chip, arunca zarurile cu o mişcare iscusită a stîngii, de parcă degetele lui, nefiresc de lungi şi încovoiate ar fi o praştie mare pentru azvîrlit bolovani în fortificaţii. Bordeiul se afla la două-trei leghe de zidurile cetăţii Buda unde tocmai se auzea chemarea muezinului la rugăciune. Cu un ceas înainte bubuiseră tunurile şi trei ordale de pedestraşi intraseră în sunet de chimvale şi tobe pe porţi, salutate de pe creneluri de însuşi Aziz Arslan-paşa beylerbeyul Budei, dar cei doi nu păreau tulburaţi în îndeletnicirea lor nici de bubuitul tunurilor, nici de larma meterhanelei.
"Ai mult noroc, Iosife, spuse roşcovanul, pun prinsoare că ai băut fiertură din găinaţ de piţigoi, n-am văzut niciodată ca cineva să dea de trei ori la rînd şase-şase!"
"Nenorocul sau norocul, effendy Tallbot, e-n mintea celui care joacă, nu în ochii celui care priveşte jocul... ştii întîmplarea cu cerşetorul care stătea pe un pod, în oraşul Bagdad şi spunea trecătorilor în timp ce întindea mîna: Cui îi este milă de mine, ca mine să păţească!?"
"Lasă-mă în pace cu basmele tale, zise cel numit Tallbot, mai bine, spune-mi unde se află omul pe care-l caut, că n-am bătut atîta cale, de la Trebon pînă aici, ca să joc zaruri!"
"Unii ziceau că ai fi mort şi-ngropat sub trei stînjeni de ţărînă binecuvîntată de cînd i-ai vîndut craiului habsburgh Rudolf tinctură roşie de mercur, prostindu-l că poate fabrica aur!"
"Zvonuri fără temei, prietene... zbirii împărăteşti m-au aruncat pe ferestră din donjonul castelului Hnevin, dar eu mi-am scos aripile de sub manta şi am zburat tocmai pînă în Hispania Nouă!"
"Eşti un diavol, Talbot!" spuse cel norocos la joc şi scoase dintr-o desagă o lăută albă, cu încrustaţii de fildeş şi abanos. Cele douăsprezece strune vibrară aproape fără să le atingă nimeni iar buzele cîntăreţului se rotunjiră, pe jumătate mirate, pe jumătate cu dispreţ.
"Călătorul e-n drum spre noi, vine fără alai, însoţit doar de un rob iudeu. Credeai că-l poţi opri cu comédiile tale şi cu tertipuri magice, bune de speriat babele, copiii şi popii neputincioşi?"
"Am să-l opresc, fiindcă am o armă pe care nimeni nu o cunoaşte încă!"
"Maşinăria ta de călătorit în timp? Mehmet Zilli, fără nicio sculă sau armă magică, aruncă o vîrşă nevăzută, ţesută din părul şi barba morţilor şi intră în visul oricui, conducîndu-i mintea pe ce cărări vrea el şi diriguindu-i cugetul după cum îi este placul!"

Talbot trase o duşcă dintr-o ploscă de tinichea şi scuipă:
"Îi vin eu de hac Zilotului, îl prăjesc la focul iadului cît ai zice "osana!"
"Ţi-ar trebui flăcările a treizeci şi trei de iaduri ca să-l înfrîngi, fiindcă acum, Călătorul în care sălăşluieşte este însoţit de un iudeu deocheat şi de un creştin înarmat. Unde s-a mai văzut asemenea însoţire între trei duşmani într-ale credinţei?"

Noaptea se lăsă pe neaşteptate, aşa cum se întîmplă în mijlocul toamnei, iar aerul începu să miroase a seu de berbec şi a ciorbă fierbinte. Englezul se ridică scuturîndu-şi pîcla atîrnată de mustăţi, apoi se întinse de-i pîrîiră toate oasele:
"Hai să căutăm un birt că n-am mîncat nimic de alaltăieri, trupului ăsta de împrumut îi este foame, iar ghiorţăielile din maţe mă împiedică să gîndesc limpede! Să ne grăbim, căci la noapte am multă treabă... ai adus fierarul şi sculele de care am trebuinţă?"
"Ţi l-am adus, e cel mai iscusit din părţile astea de lume. După ce-l înfrîngi pe Celebi, pentru ajutorul care ţi l-am dat nu vreau altă plată decît cărţile care se află asupra lui!"
"Terfeloagele în care pezevenghiul îşi povesteşte călătoriile ţi le las, dacă asta vrei!"

Masdhuri, căci el era, lăsă coardele lăutei deoparte:
"Da, asta îmi doresc mai mult decît să ajung capelmaistru la curtea lui Ludovic al Franţei, regele Soare!"
"Dacă nu izbuteşti acolo, te-ndrum eu la curtea craiului Charles al doilea, că tare-i mai plac saltimbancii şi cîntăreţii de toate soiurile!"

Ieşiră amîndoi din bîrlog şi o luară, două umbre caraghioase, una mare şi pîntecoasă, cealaltă slabă şi deşirată pe o potecă care ocolea citadela şi da în tîrgul Pestei, peste puntea de bulumaci podită cu scînduri, folosită de zarzavagii, brutarii şi măcelarii să ducă de-ale gurii în cetatea Budei.

EDWARD TALBOT KELLEY

Aventurier irlandez, discipol şi tovarăş de hălăduială pe la curţile regale europene al lui John Dee, astrologul personal al Elisavetei, regina-fecioară a Engliterei. Coţcăriile şi potlogăriile sale l-au adus aproape de ştreang, de care l-a scăpat cu greutate Dee, dar a rămas ciut de urechi şi însemnat cu fierul roşu pe obraz, pedeapsa împămîntenită pentru hoţie şi fals prin locurile sale de baştină. Ce a întreprins şi pe unde a umblat după aceea se ştie puţin şi pe apucate. Isaac Casaubon, unul dintre cei mai învăţaţi bărbaţi ai timpului său, tipărind cărţile lui Dee îl amintea într-un comentariu, a cărei veridicitate pare îndoielnică. În anul 1600, înfuriat de audierea nunţiului apostolic Malatesta de San Severino, care se îndoia de capacităţile sale de a lua legătura cu îngerii, îşi făcuse bagajele şi o luase spre Palatinat. După plecarea sa pe lacul Geneva se coborîse o lebădă neagră uriaşă şi împrejurimile toate fuseră cuprinse pentru trei ceasuri de o beznă adîncă, de parcă ar fi avut loc o neaşteptată eclipsă de soare. Periplul său îl purtase prin Silezia şi Boemia pînă la curtea pragheză, unde kaiserul Rudolf, pasionat de astrologie, alchimie şi ocultism plătea cu bani grei orice şarlatan care îi stîrnea interesul. Într-atît de mare era patima împăratului habsburg pentru astfel de "ştiinţe", încît lăsase de izbelişte treburile împărăţiei, trecîndu-le în seama consilierilor aulici şi a guvernatorilor imperiali, atrăgîndu-şi din această pricină porecla de "Cezarul bicisnic". Reuşise să-i vîndă lui Rudolf "magnifica tinctură roşie de hidrargirum" (de fapt praf de cinabru ordinară) capabilă să transforme orice metal obişnuit în aur, dar cînd acesta voi să efectueze nobila transmutaţie dinaintea apropiaţilor săi, se trezi că-n alambic rămaseră rămăşiţele unui material bălegos-cafeniu, fără nicio strălucire. Fusese închis şi se zice că pentru că vroise în niciun fel să se căiască, recunoscîndu-se faptele fusese pedepsit prin "fenestrare". Azvîrlit din turnul castelului fusese atît de norocos încît îşi rupsese un picior, fără altă vătămare şi se făcuse nevăzut. Cincizeci de ani mai tîrziu apăruse de niciunde, iar prezenţa sa învăluită în mister zăpăcise într-atît de mult minţile unora încît, pînă şi un cronicar serios cum era sir James Ware scria că fusese văzut la Londra călărind o uriaşă lebădă neagră care înota pe Tamisa. Ulterior, a rectificat afirmaţia pomenind de apariţia fantomatică a galionului spaniol Juan Bautista, scufundat de englezi odată cu multe alte nave ale vestitei Armada.

Kelley pretindea că posedă oglinda de obsidian negru pe care o primise John Dee de la îngerul Gabriel, în care se pot vedea alte lumi, nepămînteşti şi prin care se înlesnesc convorbirile cu orice spirit din Univers şi se împăuna în laude peste tot că acest meşteşug îi va deschide calea spre putere şi glorie nepieritoare. Numai cel care le vede pe toate va putea hotărî cît este adevăr şi cît minciună în spusele lui.

MIKLOS KOVACS FÖLDNÉKULI

Se vede treabă că mi-era sortit să nu am linişte şi să fiu silit să umblu precum jidovul rătăcitor prin lumea largă căci, după ce turcul căruia i-am potcovit cămila cu fierul hangerului se duse în legea lui, în covăcia mea intră alt drumeţ. A mirosit deîndată că era un coţcar, fiindcă straiele şi pielea îi puţeau a fum acru şi a unsoare de dres vătămăturile. Pe spinare îi atîrna o desagă mare, umflată şi o lăută, iar în mîini ţinea un toiag ce l-ar fi făcut de rîs şi pe cel al lui Aaron. Mi-am scuipat în sîn cînd l-am văzut, dar insului nu i-a păsat şi a cuvîntat aşa:" Am auzit că eşti mare meşter şi-am venit să te întreb dacă poţi să-mi faci un car de fier, cu obezile întărite şi loitrele înalte cît să poarte şi două sută de măji dacă trebuie!" Eu am rîs şi l-am luat peste picior zicîndu-i: "Se vede treaba că domnia-ta vrei să cari tot muntele Gellért din ţara ungurească pînă în cea frîncească!" El n-a zis nimic, a scos lăuta şi a început să zdrăngăne la ea şi de-abia atunci am priceput că nu era lucru curat cu muzica lui. Ochii mi s-au împăienjenit, mintea mi s-a acoperit de o ceaţă deasă şi m-am auzit zicînd: "Îţi fac, boierule, un car cum n-a mai avut nimeni pe lumea asta, ţi-l fac din oţel curat, cu obezi şi osii de-argint şi loitrile cît casa... iar plată, mare lucru nu vreau, niscai poame acre, un codru de pită uscată şi cîteva oscioare să-mi potolesc foamea!" Muzicantul drăcesc a rînjit şi s-a oprit din cîntat. Din deşte îi picurau stropi mari de fiere şi venin de broască şi mi-a zis: "Halal să-ţi fie, covaciule, să purcedem la treabă!" Şi-uite aşa m-am lăsat dus cum se lasă un juncan mînat la tăiere doar cu un belciug vîrît în nări. Credeam că vom ajunge la o covăcie ori barem un loc potrivit să bat nicovala dar el m-a mînat înainte şi, ori de cîte ori îl întrebam unde mergem mă biciuia cu privirea, ducea mîna la strunele lăutei şi zicea:" Călătorim în ţara lui Por împărat, ţigane, şi de acolo mai departe peste marea de lapte, în ostrovul Buian unde se bat munţii cap în cap, iar rîurile curg cu susul în jos!" Şi-am mers aşa, trei zile încheiate, iar la capătul lor am ajuns pe un maidan răscolit, tot numai imală, moloz şi cărămizi sparte, de parcă trecuseră stihiile iadului pe-acolo. "Am ajuns, a zis coţcarul, aici ai să-ţi faci treaba, covaciule!" Eu m-am uitat în jur, nici urmă de foale, baros sau nicovală dar el a lovit cu călcîiul în pămînt şi sub piciorul lui a sunat a gol. Am scormonit oleacă ţărîna şi găsind un chepeng mare de fier l-am ridicat şi-am văzut intrarea într-un puţ larg. El a scos din desagă o frînghie cu noduri şi-am coborît pe rînd în puţul acela. Jos, am dat de o bortă lungă cu pereţi din piatră cioplită pe care ardeau opaiţe mari cu untdelemn şi-am tot umblat aşa, cale de un ceas, pînă cînd am ajuns într-o sală mare şi largă de-ai fi putut să-ntorci trei care legate în ea. Tare m-am minunat fiindcă am zărit acolo o forjă mare, de un ilău cît omul de înalt, baroase, ciocane, cleşti de apucat fierul înroşit, dar şi de tot soiul de scule ciudate a căror întrebuinţare n-o ştiam. "Ai să dormi aci, iar pe seară am să vin să-ţi spun ce ai de făcut!" a zis acel pezevenghi, iar eu nu m-am putut împotrivi, doar l-am întrebat: "Şi fierul, luminăţia-ta, de unde-l iau? Că-mi trebuie fier mult şi curat să fac ce mi-ai cerut!" El şi-a trecut uşurel mîna stîngă peste corzile lăutei blestemate: "Nu-ţi bate capul, am să-ţi aduc fier cît ai nevoie, cel mai bun care ne stă la îndemînă, fier din balimezuri nemţeşti, călit în sînge de bou!"Acu, fă bine şi te culcă, că altă treabă, deocamdată nu ai!" L-am ascultat făcîndu-mi culcuş sub un banc gros de stejar şi-am adormit deîndată.

***

În cel mai înalt turn al citadelei de pe muntele Gellért, Aziz Musa Arslan-bey, paşa din Buda se preumbla cuprins de nerăbdare privind, din cînd în cînd, zidurile întărite cu piatră ale palăncii şi mulţimea care forfotea pe metereze. Era un bărbat înalt şi arătos, cu ochii albaştri, cu părul şi barba deschise la culoare încît cu greu îţi venea să crezi că este stirpe de osmanlîu, iar în marele harem se bîrfea că ar fi odrasla sultanei validée Safya făcută cu un comite rutean sau poleac, trimis sol la Poartă. Îi plăceau poemele, bijuteriile, armele artistic cizelate, cîntecele din lăută, odaliscele blonde şi toate plăcerile rafinate ale vieţii dar, cînd venea vorba de treburile militare se arăta neîndurător şi repede chema gealaţii să ia capul celui care îi nesocotea poruncile. Aşa se întîmpla şi-n acel ceas, iar ceauşul care aştepta îngenuncheat să-i dea veştile de seară tremura de frică să nu-l supere cu ceva.
"Ai vreo veste despre venirea lui Celebi?" se răsti paşa către serv.
"Nu, prealuminate, n-am căpătat nicio veste. Iscoadele zic că ar fi trecut prin Szeghedin şi Kecskemet, apoi i-au pierdut urma, de parcă Şeitan i-ar fi şters urmele paşilor!"

Beiul îl lovi cu vîrful cizmei din iuft galben în coastă:
"Cum să piară fără urmă un purtător al hatişerifului marelui padişah, venit să inspecteze fortificaţiile din raiale, că doar nu e-un ac în carul cu fîn!"
"Ungaria e o raia mare, mărite, şi se întîmplă tot felul de blestemăţii în ea, poate că l-au omorît lotrii, ori l-or fi luat rob oştenii fără căpătîi care umblă de colo-colo!"
"Cînd ai vreo veste despre el să mă trezeşti şi din somn... acum, pleacă, pînă nu mă răzgîndesc şi pun să-ţi croiască o sută de bice pe spinare!"

La semnul dispreţuitor al mîinii sale către uşă, ceauşul ieşi de-a-ndărătelea ploconindu-se, uşurat că nu fusese pedepsit în vreun fel.

Arslan-bey scoase dintr-o cutiuţă cu filigran de aur o pastilă verde de haşiş şi o vîrî în gură. Avea destule pricini să fie îngrijorat, nu doar întîrzierea lui Celebi, îl înfuria. De la Istanbul îi venise o epistolă tainică care-l vestea că marele vizir era beteag rău şi zilele îi erau numărate, iar în locul său în divan se va urca Kara Mustafa-paşa, cumnat al lui Ahmed Köprülü, un om care avea renumele de a fi un aspru diriguitor şi tare cîrcotaş cu subalternii săi. Pe deasupra, în urmă cu un ceas, alt pocinog tulburase liniştea paşei de Buda. Trei balimezuri mari de cîte o sută de ocale fiecare, turnate din oţel nemţesc, cumpărate de curînd cu bani grei, fuseseră spulberate cînd tunarii le încercase trăinicia la tragere. Topci-başa se jura pe toţi strămoşii săi că aşa nenorocire nu văzuse în viaţa lui, şi nu era lucru curat, fiindcă de-abia vîrîseră servanţii fultuiala şi ghiulele pe ţeavă cînd, fără veste, tunurile se desfăcură în mii de bucăţi şi se făcură nevăzute, ca şi cum nici n-ar fi fost. Paşei îi fuse greu să înţeleagă asemenea lămurire şi ceruse să fie biciuiţi toţi topcii în frunte cu şeful lor. După ce porunci să se dubleze caraulele de noapte, se duse să se îmbăieze şi adormi în apa caldă şi parfumată care se scurgea din izvoare termale vechi de cînd lumea, de sub cetate.

DAUD BEN YEHUDA

Am fost, iarăşi, uimit peste poate că stăpînul meu a ales să se oprească la marginea citadelei, în tîrgul Pesta, în loc să se ducă de-a dreptul la Aziz Arslan-paşa cu toate drepturile ce i se cuveneau ca purtător al hatişerifului imperial. Am tras la cocioaba unui pescar sărac şi ne-am făcut masul, acolo, într-o coşmelie plină cu năvoade şi putini cu peşte uscat. De-abia ce m-a furat somnul că am avut parte de un vis grozav, care m-a făcut să mă îndoiesc de toate adevărurile pe care le ştiam pînă atunci. Se făcea că mă plimbam pe o pajişte înverzită, mărginită de acareturi arătoase cînd asupra mea au năvălit nişte nogai fioroşi, înarmaţi pînă-n dinţi care m-au legat şi m-au tîrît după ei în robie. Clipele din vis se scurgeau mai repede decît nisipul din clepsidră fiindcă am ajuns deîndată pe malurile Bosforului unde nemernicii aceia m-au vîndut în piaţa de sclavi, ca pe o vită. M-a cumpărat un grec sau armean, nu mi-era prea limpede care m-a dus pe ascuns într-o casă tainică din Pera. Acolo veneau, după ce-şi mituiau din gros paznicii, odaliscele şi roabele din harem, plictisite de atîta aşteptare zadarnică a amorului ca să-şi aline tristeţile. Într-o dimineaţă, grecoteiul a făcut loc în camera mea unei femei chipeşe şi bine făcute la trup, deşi era trecută de jumătatea tinereţii. Safya-hanum se numea sau în graiul străbunilor săi skipetari Sofya. Fără prea multe vorbe, ea m-a cuprins deîndată în braţele ei albe mirosind a lapte de migdale şi a început să mă sărute u patimă. Nici eu n-am rămas nesimţitor răspunzînd mîngîierilor ei şi ne-am iubit cu foc vreme de trei ceasuri. Înainte de a pleca femeia aceea mi-a spus: "Voi avea un plod de parte bărbătească din sămînţa ta, iar el va ajunge un emir sau un paşa vestit fiindcă nimeni înafară de tine nu va afla că-i plămădit din stirpe de necredincios, iar dacă vei sufla o singură vorbuliţă, gealaţii mei îţi vor lua capul. Şi, chiar de vei scăpa din robie, mînia mea te va urma oriunde vei umbla, pînă şi-n Iad!" Tare m-am înspăimîntat auzind toate acestea şi mare noroc am avut că m-am deşteptat şi m-am lămurit că toată întîmplarea fusese doar o nălucire a somnului. Effendy Celebi mă privea, însă cu luare aminte şi spuse, fără să se grăbească:
"Acum, prietene iudeu, ai aflat şi tu cum se petrec lucrurile. Dervişul vînător de vise te-a luat şi te-a purtat nu-i aşa, pe cărări minunate pe care nici nu gîndeai să le baţi vreodată!" I-am povestit, pe scurt, visul meu şi el a urmat:
"În vis, ai fost vrăjit şi ţi-ai părăsit trupul, intrînd în cel al lui Baldomir, fiul principelui Boguslav Radziwill, sau, mai firesc, ai visat visul lui de iubire cu nimeni alta decît sultana-validée, mamă a padişahului. Tare aş vrea să-ţi văd trupul, fiindcă lucrurile acestea magice lasă urme de neşters!"

Eram atît de tulburat încît mi-am scos cămaşa şi-ntr-adevăr pe umărul meu era o urmă caldă şi şerpuită, ca o pecete, în forma literei sin cu care afurisita de femeie mă însemnase.
"Dacă eu am intrat în visul lui Radziwill, atunci el în visul cui s-a aflat cu-al meu trup?"

Stăpînul meu a rîs ridicînd din umerii săi gîrboviţi de atîta buchiseală:
"Nu pot să ştiu, am să-l întreb pe Mehmet Zilli... poate a intrat în visul lui fiu-su, Aziz Arslan-paşa care în acest ceas se visează nici mai mult nici mai puţin decît următorul sultan şi mare calif!"

Afară urla un cîine şi, cu inima strînsă de temeri nedesluşite pe deplin, am încercat în van să adorm din nou. Pe la al treilea cîntat al cocoşilor ne-am strîns lucrurile şi ne-am îndreptat spre poarta mare a cetăţii Buda. Cel Nenumit prin puterea Sa nemărginită să ne aibe în paza lui, căci multe primejdii ne ameninţă trupul şi cugetul!

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer