Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ora de libertate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cannes 2016


Ana Damian

19.05.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
V-am păcălit, marketing pur, titlul meu nu minte dar nici nu spune tot adevărul, este vorba despre Cannes dar nu neapărat despre filme, îi las pe alţii să se ocupe de tocatul peliculelor, eu cu mondenul. Julia Roberts a făcut valuri apărând în picioarele goale pe covorul roşu, mai puţin evident, dar în acelaşi spirit, Susan Sarandon a purtat balerini. Pentru că anul trecut producătoarea de film daneză Valeria Richter a povestit că a fost oprită de oficiali ai festivalului, de patru ori, pentru că nu purta... tocuri înalte. Culmea acestei poveşti este că Valeria are o parte a labei piciorului amputată. Până la urmă ea a intrat la proiecţia filmului, dar alte doamne nu au fost admise.
 
Şi stau şi mă mir iar şi iar cum e posibil ca o naţie care găzduieşte festivalul de la Cannes, însuşi expresia nonconformismului şi al spulberării conservatorismului în artă poate fi atât de vanitos, snob, futil... şi pot continua dar mă opresc, încât să creadă că poate face reguli imuabile, eleganţa este atunci când zicem noi, iar noi zicem stiletto.

Pe de o parte 1968, 18 mai, Truffaut, Godard, Lelouch, Berri, Polanski, Malle şi Jean-Pierre Léaud, printre alţii, conduc dezbaterile care agită Cannes, care părea atât de departe de revoltele de care Franţa fusese cuprinsă abia cu câteva zile înainte. Întâlniri în sala mare a Palatului, participanţii contestă decizia ministrului culturii, André Malraux, care îl demisese pe Henri Langlois din funcţia de director al Cinematecii. Louis Malle, Monica Vitti şi Roman Polanski ies din juriu, Alain Resnais, Carlos Saura şi Miloš Forman îşi retrag filmele. Festivalul serveşte ca suport şi platformă politică. Un simbol. Pe 19 mai organizatorii închid Festivalul. O primă şi ultima absenţă a unui Palme d'Or, până în prezent.
 
Iar, pe de altă parte, 2015, platforma politică are un singur punct: cum să se îmbrace doamnele care păşesc pe covorul roşu...
 
Evident nu mă pot supăra, pentru că în primele mele 100 de filme favorite sunt atât de multe dintre cele care au câştigat la Cannes: Un bărbat şi o femeie, Blowup, Kagemusha, MASH, Sperietoarea, Conversaţia lui Coppola, Taxi Driver, Toba de tinichea, Sex Lies and Videotape, Wild at Heart, Pulp Fiction şi altele, altele, le găsiţi toate aici https://en.wikipedia.org/wiki/Palme_d%27Or, o plăcere imensă să vezi câte ţi-au plăcut un peu, beaucoup, à la folie.
 
Şi ca să continui pe o notă tipic românească citeam ieri un articol al unui juvenil care scria că Julia a avut o problemă cu pantofii şi de asta a apărut în picioarele goale, povestea cealaltă e o invenţie fiindcă nouă, românilor, ne place să tragem concluzii apocaliptice la cele mai banale întâmplări. Ei bine vă rog să v-o imaginaţi pe Julia în apartamentul ei de 62 de metri pătraţi căutând în debara sandale pentru Cannes şi uitându-se cu jale la perechile pe care nu le poate duce pentru că ar depăşi cele 23 de kilograme admise la cală.
 
Really?
 
Manolo Blahnik, Christian Louboutin şi alţi câţiva mega designeri de pantofi se bat pentru picioarele ei iar ea, biata de ea, nu găseşte o pereche cu care să se încalţe? Şi toate astea pentru că noi, românii, de fapt nu ne putem imagina că în alte părţi o divă se poate apleca spre probleme de acest gen în loc să fie preocupată de silicoanele proprii şi de buzele umflate cu pompa de bicicletă.
 
În final, domnilor, sunt darnică şi vă spun un secret: oricare femeie care poartă pantofi la modă suportă destul de des dureri greu de imaginat, face parte din fişa postului. Repet: oricare femeie din lume! A purta o pereche de pantofi, oricât de incomozi, 50 metri este, bah, ceva atât de simplu încât Julia sau Susan nu ar avea nicio problemă să presteze.
 
Dar dacă ar trebui să se plimbe în parc sau să urce un deluşor sau să meargă pe jos acasă într-o noapte lucrurile nu ar mai fi atât de simple, aşa că dacă logodnica dumneavoastră are un zâmbet îngheţat sau chiar trist sau pur şi simplu un rictus pe faţă atunci când o plimbaţi complet romantic în parc vă rog, vă implor nu credeţi că nu apreciază stilul sărutului dumneavoastră, aduceţi-vă aminte cuvintele mele: o strâng, bat, jenează înfiorător, etc pantofii.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer