Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ora de libertate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dansul dervişilor


Ana Damian

02.06.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dansul dervişilor sau meditaţie activă îşi are originea în sufim şi este încă practicat de dervişii sufi ale ordinului Mevlevi. Este un dans tradiţional efectuat în cadrul unei rugăciuni, prin care dervişi aspiră să ajungă la sursa întregii perfecţiune sau kemal. Acest lucru se obţine prin abandonarea ego-ului sau dorinţele personale, prin ascultarea muzicii, concentrându-se asupra lui Dumnezeu şi rotirea corpului în cercuri repetitive, care a fost văzută ca o imitaţie simbolică a planetelor din Sistemul Solar care orbitează soarele.
(en.wikipedia.org/wiki/Sufi_whirling)

- Te iubesc - îi şoptesc.

Trupul ei care plutise în braţele mele în ritm cu al meu s-a încordat dureros, ca într-un spasm. Mi-a scăpat din braţe şi s-a strâns ca un arici speriat. Inima îmi bătea dureros, nu de la efort, ci de la emoţia în faţa perfecţiunii care era ea. În orice moment era perfectă, avea cheia fiecărei clipe, se armoniza perfect cu universul în dans şi în repaus. Chiar şi rănită, ca acum, era o clipă glorioasă, solidificată în scurgerea timpului. Am contemplat-o înainte să pot simţi ceva în faţa tulburării ei. Dar durerea pe care o emana prin pori şi nu neapărat prin lacrimi m-a cuprins şi readus pe pământ.
- Ce s-a întâmplat? am întrebat-o.

O vedeam cum plânge aşa cum uneori plâng copiii cu o durere nemărginită, nejustificată de micile lor dureri, lacrimi care curg fără oprire.

Mă străduiam să rămân cu ea şi să nu devin iarăşi observator, să nu mă pierd ca de atâtea ori în dorinţa de a o admira fără să mă gândesc la ea ca la o fiinţă umană.
- Ce ai? - o întreb, din nou.

Îşi ridică privirea spre mine şi nu văd decât lebăda rănită, gâtul prelung înălţat ca un semn al unei întrebări devastatoare. Este atât de impregnată de dans încât uneori chiar momentele ei de femeie îi sunt poze de o nestemată puritate. Îi şoptesc fără să vreau uitând durerea ei:
- Aşa trebuie să îţi ridici capul pe scenă, nu aici, dar înţeleg că gestul odată făcut intră în armonia lumii oricând l-ar fi făcut.
- Nu mă iubeşti - spune, şi mai tare decât vorbele ei trupul frânt la picioarele mele îmi dă măsura durerii ei. Mă înspăimânt. O ridic.
- Nu te iubesc? Eu nu te iubesc?

Cuvintele îmi sunt insuficiente. O las din braţe şi o înconjor cu trupul în zbor.
- Ştiu - şopteşte. Asta înţeleg, când dansăm eşti al meu, perechea mea atunci mă iubeşti, dar pe urmă, în viaţa adevărată...

Lacrimile prind din nou să i se prelingă în şuvoi, pe faţă.
- Pentru noi asta este viaţa adevărată, trebuie să înţelegi.
- Eu sunt femeie, aş vrea să mă dezmierzi acasă, în maşină.

O opresc cu un gest.
- Atunci iubirea nu e întreagă, e doar umbra adevăratei iubiri.
- Sunt femeie - spune din nou.
- Nu - aproape strig, eşti Femeia, eşti încoronarea genului tău. Singura şi toate laolaltă... ai în tine esenţa tuturor celor care au fost şi care vor veni.
- Trăiesc, mănânc, dorm, pot face copii.
- Neesenţial. Doar în dans iubirea noastră este deplină şi ne împlineşte şi pe noi, destinele noastre, în rest suntem anonimi.
- De ce?

Întrebarea ei mă prinde în aer, îmi pare că aşa îi pot explica mai bine.
- Ca să devenim - îi spune trupul meu în zbor. Unii stau în pustie ani lungi, alţii se ascund la capătul lumii şi se îndurerează, suferă până la moarte, nu vezi ce dar am primit noi doi? În locul suferinţei şi al penitenţei nouă ni s-a dat dansul. Pe feţele dervişilor zburători nu se citeşte decât extazul cel mai pur. Ca şi lor ni se cere să ne dăruim acolo unde suntem cel mai fericiţi. Împlinirea noastră poate veni în bucurie dacă vom găsi zborul perfect, în cercuri, din care să nu ne mai întorceam. Ne vom roti până va rămâne din noi doar dragostea noastră adusă ofrandă lumii.

Foto: commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=1080416
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • sufism
    dan rechesan, 05.06.2016, 19:01

    interesant...sensibil...universal sau cum zicea seicul Ibn Al Arabi intr-un poem:

    "Inima mea este în stare să îmbrace toate formele,
    Este o pășune pentru gazele și o mănăstire pentru călugării creștini,
    Un templu pentru idoli și Kaaba hagiului,
    Tablele Thorei și cartea Coranului,
    Eu sunt Religia Iubirii
    Oriunde cămilele sale mă poartă,
    Iubirea și credința mea sunt adevărata religie.”



Spacer Spacer