(foto: Adi Bulboacă, TIFF 2017)
Anca Mureşan: Este un personaj?
Radu Lărgeanu: Nu, nu este un personaj. Este un om. Din Iaşi, locuieşte în Cluj, este un om.
A.M.: Un om care nu se joacă pe sine, joacă nişte roluri.
R.L.: Aşa vreau, nu ştiu dacă îmi iese de fiecare dată.
A.M.: Cum ai ajuns de la Iaşi la Cluj?
R.L.: Am dat admitere la Cluj şi am rămas aici. După părerea mea, profesorii de la facultatea din Cluj sunt unii dintre cei mai buni profesori din ţară. Aveam mulţi prieteni aici, am venit, am dat admitere, am intrat şi am rămas. De zece ani.
A.M.: Cu ce ai dat examen, cum a fost la admitere?
R.L.: N-am avut timp şi posibilitatea să mă pregătesc pentru admitere, aşa erau vremurile pentru mine atunci, m-a ajutat un prieten, Cristian Grosu, care era deja aici în anul patru (Cristian Grosu, actor la Teatrul Naţional din Cluj). M-am pregătit vreo două-trei zile, nu ştiam nici textele bine, am intrat cu o fabulă. O fabulă ştiam bine, şi cu aia am intrat.
A.M.: Despre ce era fabula?
R.L.: Iepurele cherchelit (râdem amândoi). Un iepure care s-a îmbătat, a vrut să se ducă acasă şi s-a întâlnit cu leul.
A.M.: Te leagă o relaţie veche cu Cristian Grosu, aveţi amintiri comune, din copilărie...
R.L.: Da, sigur, am copilărit împreună, ne cunoaştem de la 6-7 ani.
A.M.: La Naţionalul clujean sunteţi mulţi din Iaşi, tu, Grosu, Ionuţ Caras...
R.L.: Da, suntem mulţi. Cristi, Ionuţ, Matei (Rotaru)...
A.M.: Ce vă place la Cluj? De ce ai rămas?
R.L.: Nu pot să zic exact de ce. M-a atras. Nu ştiu, e o atmosferă, un aer, nu ştiu. Am rămas.
A.M.: Am numărat pe CV-ul tău de pe siteul Teatrul Naţional Cluj-Napoca peste 40 de roluri pe care le-ai făcut.
R.L.: Nu sunt toate...
A.M.: Ce este mai greu să joci? Te-am văzut foarte recent în Procesul, în 2016 te-am văzut în Clasa noastră; ambele sunt roluri complicate, din texte încărcate, grele. Pe de altă parte, ai fost premiat pentru rolul secundar din Sînziana şi Pepelea. Unde te regăseşti cel mai bine, ce îţi place mai mult să joci, tragedie sau comedie?
R.L.: Mă regăsesc în teatru, în actorie. Îmi place foarte mult să joc, orice-ar fi. Nu contează. Că e dramă, că e comedie, le tratez la fel, cu aceeaşi plăcere şi cu respect, nu e nici o diferenţă pentru mine.
A.M.: Este greu să fii actor?
R.L.: Este foarte frumos. Suntem privilegiaţi, noi, actorii. Ne jucăm toată ziua şi suntem plătiţi pentru asta. (râde.)
A.M.: Ai emoţii înaintea spectacolelor? Nu mă refer la emoţia de dinaintea unei premiere, ci la reprezentaţiile obişnuite, dintr-o seară oarecare când urci pe scenă pentru spectacol.
R.L.: De fiecare dată. Şi cred că o să îmi pun probleme în momentul în care nu o să mai am emoţii. Întotdeauna am, de fiecare dată. Şi acuma am emoţii. (râde.)
A.M.: Cum simţi energia publicului, a sălii? Te influenţează în vreun fel sau eşti doar tu cu rolul tău şi nu contează ce se întîmplă în faţa ta? Urmăreşti reacţia oamenilor? Ce ai face dacă, bunăoară, într-o seară publicul ar huidui la un spectacol?
R.L.: Nu ştiu. N-am fost pus în situaţia asta. Sper să nu se întâmple vreodată. (râde.) E oarecum ciudat: într-un fel nu ai nicio legătură cu ei, eşti acolo tu cu tine, cu ce-ai de făcut. Dar câteodată se simte o energie de la ei. Sunt unele seri speciale, când nu ştiu cum se întâmplă dar publicul îţi transmite anumite energii care de obicei te ajută foarte mult. Nu ştiu să explic, dar e o chestie pe care o simţi aşa, pe spate.
A.M.: Cum te pregăteşti pentru seara în care ai spectacol? Ai un ritual anume, sunt anumite lucruri pe care nu le faci înainte de a juca?
R.L.: Da, sigur că da. Fiecare actor are un anumit ritual, anumite tabieturi. Sunt pregătiri intime care nu au valoare decât pentru mine şi dacă le-aş dezvălui şi-ar pierde valoarea. (insist din priviri: şi totuşi...) Nu beau, cu o seară înainte nu beau. (râdem amândoi.) Vă zic sigur că fiecare actor are un anumit ritual, anumite tabieturi, de dimineaţa de când se trezeşte, până seara când urcă pe scenă.
A.M.: Care este cel mai greu rol pe care l-ai făcut, care te-a consumat cel mai mult? Pe care ţi l-ai pune tu în fruntea CV-ului şi să zici, uite rolul ăsta aş vrea să rămână după mine.
R.L.: Da, unele mă consumă mai mult, altele mai puţin, însă abia atunci când e greu devine interesant. Aş vrea să rămână tot, şi cu bune şi cu rele, nu vreau să ascund nimic, ţin la tot ce am făcut, sunt munca, sentimentele şi gândurile mele, sunt bucăţi din mine. Nu ţin la ceva anume, ţin la tot.
A.M.: Cum te împaci cu regizorii? Cu cine ţi-a plăcut să lucrezi?
R.L.: Depinde, după anumite întâlniri rămâi cu ceva special, cu sentimente, cu cărţi, cu filme, cu anumite cuvinte, replici, senzaţii, mirosuri, gusturi. De la fiecare rămâi cu ceva. Îmi face o deosebită plăcere să lucrez cu Alexandru Dabija, îl iubesc pur şi simplu. Am lucrat încă din facultate cu Răzvan Mureşan. Din păcate, cu Mihai Măniuţiu am avut ocazia să lucrez o singură piesă. De când e directorul teatrului nu mai montează spectacole la noi, dar mi-a rămas în suflet Noaptea Walpurgiei Întâlnirea cu David Esrig a fost iar o întâlnire de la care am rămas cu multe. Apropo de Clasa noastră, că aţi amintit de spectacol, colaborarea cu Bocsárdi László a fost şi aceea una foarte frumoasă.
A.M.: Spune-mi un regizor cu care n-ai avut încă ocazia să lucrezi, dar îţi doreşti foarte mult acest lucru.
R.L.: Ooo, sunt foarte mulţi. Yuri Kordonsky, de exemplu. Îmi vine acum primul în minte pentru că tocmai a fost la Cluj la Teatrul Maghiar (unde a montat A mélyben / În adâncuri) şi îmi doresc de mult să lucrez cu el.
A.M.: Stăm de vorbă în 8 mai 2017, ziua în care se decernează premiile UNITER. Premiile sunt importante pentru tine, simţi că îţi validează munca?
R.L.: Nu pot să fiu ipocrit să zic că nu contează. Sunt importante, dar nu le vreau cu orice preţ, nu mă agăţ de premii. Pentru mine este mai important ce fac şi contează mai mult întâlnirile pe care le am. Simt că după anumite întâlniri sunt mai câştigat, mai îmbogăţit.
A.M.: Eşti selectat în 2017 la TIFF în programul 10 pentru film şi am fost plăcut surprinsă să constat că Radu Lărgeanu are pagină pe IMDB. Ai jucat în şase scurtmetraje. Cum a fost?
R.L.: E total diferit de teatru, dar e tot actorie, e aceeaşi plăcere. Sunt alte provocări, nu le poţi compara, sunt total diferite, dar sunt la fel de frumoase. La fel de uşor te îndrăgosteşti şi de film şi de teatru. Nu am experienţă în film, dar ce-am făcut până acum mi-a plăcut foarte mult.
A.M.: Îţi place şi să te uiţi la filme.
R.L.: Da, aseară am văzut Cocoşatul de la Notre-Dame, dar nu se pune, că e studiu. Mă pregătesc pentru că urmează să joc Cocoşatul într-un nou spectacol, Cocoşatul de la Notre-Dame în regia lui Chris Nedeea, un alt regizor foarte drag mie. Acuma mă uit la seriale, văd zece în paralel. Black Mirror, Vikings, Humans, Modern Family...
A.M.:... dacă mă uit acum la tine, mi se pare că semeni un pic cu Tom Hardy în Taboo.
R.L.: Ooo, mulţumesc frumos. Da, şi la el mă uit, aştept să apară acum următorul sezon.
A.M.:... Tom Hardy care joacă şi rolul unui evreu în Peaky Blinders...
R.L.:... da, şi la Peaky Blinders mă uit. La mai multe în paralel, îmi notez la ce episod am rămas, să nu mă încurc.
A.M.: Actorul tău preferat de film?
R.L.: Mulţi, foarte mulţi. În fiecare film îmi place câte unul, cel puţin.
A.M.: Care este filmul tău preferat?
R.L.: Ooo, foarte multe îmi plac. Primul care mi-a venit acum în minte este Cinema Paradiso.
A.M.: Un film tocmai despre cinema. Spune-mi pe cine ai distribui tu în rolul principal într-un film despre Radu Lărgeanu.
R.L.: Ah, pe mine. (râde). Bineînţeles, pe mine.
A.M.: Deci, ne întoarcem de acolo de unde am plecat. Iată: te-ai juca pe tine, ai fi propriul tău personaj.
R.L.: Sigur că da. Aş fi foarte fericit să fiu eu.
A.M.: Spune-mi ce face Radu Lărgeanu când nu e actor.
R.L.: E actor. (râdem amândoi.)
A.M.: Ce pasiuni ai?
R.L.: Îmi place foarte mult să mă dau cu motorul. Când am un pic de timp, mă uit la filme, mă joc cu căţelul, tocmai mi-am luat un căţel. Dar de fapt nu prea am timp, cam repet tot timpul.
A.M.: Ai suferit vreodată rău, dar rău, că nu ţi-a ieşit ceva într-un spectacol?
R.L.: Vai de capul meu, încă de câte ori! De câte ori am ajuns acasă şi am plâns! (râde.) Nu-l cred pe cel care zice că niciodată n-a suferit şi i-a ieşit totul de fiecare dată.
A.M.: Eşti un perfecţionist...
R.L.: Vreau să cred că sunt.
A.M.: Se întâmplă totuşi să fii uneori şi mulţumit de tine...
R.L.: (ezită.) Nu, asta nu. Unii spun că e o calitate, alţii că e un defect. Nu, nu prea sunt mulţumit de mine. Niciodată, la nici un proiect. Nu prea sunt.
A.M.: Este întotdeauna loc de mai bine...
R.L.: Vai de capul meu, de mult mai bine, de fiecare dată.
A.M.: Cum te raportezi la tehnologie, ai fi fost un IT-ist bun?
R.L.: Ah, nu. Eram cu sportul, cu motocicletele, cu de-astea.
A.M.: La ce erai bun la şcoală?
R.L.: La teatru. (râde.)
A.M.: Ce fel de muzică ascultă Radu Lărgeanu?
R.L.: De toate felurile. De obicei când sunt acasă dau drumul la radio, când merg cu maşina, la fel, ascult radioul. Nu am un gen preferat de muzică, doar cînd călătoresc îmi mai fac câte un CD.
A.M.: Îţi place să călătoreşti?
R.L.: Enorm. Dar nu am nici timp, nici posibilitatea să călătoresc atât de mult pe cât aş vrea. Aş vrea să muncesc şase luni pe ani şi şase să călătoresc.
A.M.: Unde ai fost ultima dată?
R.L.: (îl umflă râsul) Vara trecută, în Bulgaria. (râdem amândoi). La Krapets.
A.M.: Ce-ai fi fost dacă n-ai fi fost actor?
R.L.: De multe ori m-am întrebat asta şi-mi vin tot felul de variante-n cap. La final spun: cred că actor. Nu mă văd făcând altceva.
A.M.: Ce aşteptări ai de la programul 10 pentru film?
R.L.: Am zis mai devreme că după fiecare spectacol rămâi cu ceva. După spectacolul Mein Kampf de George Tabori în regia lui Alexandru Dabija am rămas, pe lângă multe altele, şi cu o replică ce mă urmăreşte înainte de orice întâlnire la care nu ştiu cum va fi. Replica e: "Nu te aştepta la nimic şi nu vei fi niciodată dezamăgit". Nu am aşteptări deosebite, dar sunt convins că voi avea parte de nişte întâlniri speciale cu oameni speciali.
Radu Lărgeanu
Data naşterii: 4 martie 1983
Radu şi-a încheiat studiile în 2009, absolvind secţia Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, clasa lui Miriam Cuibus, specializarea Arta actorului.
Pe scena Teatrului Naţional Cluj-Napoca, Radu Lărgeanu a colaborat cu regizori precum Răzvan Mureşan (Cei ce făuresc imperii), Sorin Militaru (Visul unei nopţi de vară) Eli Simon (Clovni extratereştri) sau Roberto Bacci (Don Juan). A mai jucat în Clasa noastră, de Tadeusz Słobodzianek, în regia lui László Bocsárdi, şi Zahak, spectacol de teatru Neo-Nô în regia lui Izumi Ashizawa.
A avut mici colaborări în film cu regizori precum Cristian Pascariu, Cătălin Apăvăloaie sau Sergiu Timar. S-a implicat în proiecte de teatru ca asistent regie şi ca scenograf. A participat şi la diferite ateliere conduse de David Esrig, Burghausen (Germania), Neo-Nô Theatre, la un workshop coordonat de Izumi Ashizawa (Japonia) în Cluj-Napoca şi la The Language of Shakespeare, masterclass coordonat Michael Page (SUA) în Cluj-Napoca.
Radu Lărgeanu a fost selectat în programul 10 pentru Film din cadrul TIFF 2017, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Cei zece actori selectaţi în 2017 sunt: Alexandru Voicu (Teatrul Mic, Teatrul Act, ARCUB, Teatrul Excelsior, Godot Cafe-Teatru), Amalia Ciolan (Teatrul Naţional Bucureşti), Anca Loghin (Teatrul Naţional Târgu Mureş), András Korpos (Teatrul Naţional Târgu Mureş), Carmen Florescu (actor independent - Teatrul Mic, Teatrul Act, Green Hours, Nottara, WASP, Teatrul de Comedie), Eduard Trifa (Teatrul Municipal Baia Mare), Emilia Bebu (Bulandra, Teatrul Act, Teatrul Studenţesc Casandra, Teatrul Maria Filotti din Brăila), Lucian Pavel (Bulandra, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Artă), Radu Lărgeanu (Teatrul Naţional Cluj-Napoca), Richard Hladik (Teatrul German de Stat, Teatrul Naţional Timişoara).