(foto: Adi Bulboacă, TIFF 2017)
Bogdan Budeş: Ce voiai să te faci când erai mic?
Lucian Pavel: Când eram mic-mic eram convins că o să fiu vatman. Iubeam tramvaiele. Apoi, visam să fiu pilot (pe la 14 ani), iar în final, în adolescenţa târzie - biolog. Era un mic impediment, eram corijent la chimie.
B.B.: Cum ai ajuns la Teatrul Studenţesc Podul?
L.P.: Prin clasa a zecea, un vecin împătimit de teatru, avocat, probabil la insistenţele părinţilor sau poate că şi-a dat omul seama că eram cam golan, m-a dus să fac figuraţie la Bulandra. Atunci m-am suit pentru prima dată pe o scenă profesionistă. Şi nu oricum, alături de Cotescu, Pittiş, Tora Vasilescu şi mulţi alţi actori extraordinari. Lumea aia m-a fermecat şi mi-am dat seama că asta vreau. Tot el, vecinul, Emil Cremer m-a îndrumat către Podul, către Cătălin Naum. Am rămas acolo, răsfăţatul trupei (eram cel mai mic, nu?) până la intrarea în facultate.
B.B.: De ce renunţă un actor la actorie atunci când renunţă?
L.P.: Of, sunt multe motive, unele îndreptăţite, altele mai puţin. Pot vorbi doar despre mine. Eu am renunţat aproape 15 ani, pentru că am dat cu nasul de publicitate, unde mi se părea că poţi fi creativ şi unde puteam câştiga bani mulţi. Ăsta a fost un motiv neruşinat de tembel, pentru care am plătit. Am devenit nefericit, depresiv şi după atâţia ani, am concluzionat - am greşit. Alţii descoperă un alt drum, mai motivant intelectual, alţii se călugăresc...
B.B.: E bine ca un actor să fie cult, citit sau bagajul cultural îl împiedică să acţioneze instinctual?
L.P.: Cred că este obligatoriu să fie citit. Altfel, mai devreme sau mai târziu ţi se împuţinează mijloacele, nu mai ai despre ce vorbi pe scenă, nu aduci nimic nou şi asta se vede al dracului de clar.
B.B.: Te gândeşti la moarte?
L.P.: Recunosc, că atunci când eram mai tânăr mă gândeam mai des decât acum. Oi fi un fel de Benjamin Button? Nu ştiu...
B.B.: Ce aştepţi de la regizorul cu care lucrezi?
L.P.: Ce aştept? Păi aştept să fie mai deştept decât mine (şi asta nu e greu - ha, ha, ha!) să mă ducă în lumi pe care nu le bănuiam, să ştie să descopere în mine lucruri de care nu credeam că sunt capabil, să mă provoace, să mă vrăjească. O fi mult? Nu ştiu...
B.B.: Cât de mult improvizezi în spectacolele în care joci?
L.P.: Atunci când ştiu sigur ce am de făcut, după un număr de spectacole, îmi place să schimb situaţii, stări şi de ce nu, dacă textul permite şi nu stric sensul - chiar cuvinte.
B.B.: Te-a descurajat cineva, vreodată, să faci teatru?
L.P.: Nu ştiu dacă cineva, dar ceva sigur. Şi asta se întâmplă cu regularitate. E mult de vorbit aici şi cred că depăşeşti spaţiul alocat interviului. Te invit la un vin şi facem un alt interviu pe tema asta.
B.B.: Ştiu că te-ai oprit la un moment dat din jucat. De ce?
L.P.: Am zis mai devreme: publicitatea, banii câştigaţi, un copil care trebuia crescut fără lipsuri majore. Repet, a fost o greşeală impardonabilă - se putea trăi şi din meseria de actor, decent.
B.B.: Ce relaţie ai cu credinţa?
L.P.: Păi... nu prea ştiu. Mă simt ca-n bancul cu ateul care se ruga la Dumnezeu şi care întrebat fiind de ce o face, răspundea invariabil - "Şi dacă există?" Mă rog, poanta era cu un evreu şi era mai elaborată dar nu vreau să dau naştere la interpretări.
B.B.: Este actorul un cetăţean-activ sau o oglindă care doar reflectă societatea, lumea?
L.P.: Aşa ar trebui să fie. Activ! Numai că indiferenţa pe care o văd la unii dintre colegii mei mă sperie. Nu poţi să stai numai cu nasul în farfuria ta, mai ridică ochii, observă. Nu suntem singuri şi trebuie să avem o atitudine. Altfel, se duce dracului totul.
B.B.: Ce frici ai?
L.P.: De prostie şi de urs.
B.B.: Cu cine ai vrea să joci / filmezi dintre toţi actorii şi actriţele din lume?
L.P.: Aş fi vrut să joc cu Vittorio Gassman, cu Jean-Louis Trintignant, cu Daniel Olbrychski. Mi-aş dori acum să îi cunosc pe Marion Cotillard, Tom Hardy, Xavier Dolan, Javier Bardem, Cate Blanchett. Poţi tu să le spui asta? Eu îţi fac rost de contacte. Ha, ha, ha!
B.B.: Povesteşte-mi un vis care te-a impresionat.
L.P.: Nu ştiu ce să zic. Lucrez acum la un aparat care ţi se montează pe cap atunci când dormi. Toate visele le vei putea vedea dimineaţă pe un ecran, în format HD sau 4K sau cum o fi. Dacă reuşesc să inventez acest dispozitiv, cu siguranţă îţi spun că voi lua Oscar-ul în fiecare an. Pentru că visez foarte mult şi deseori sunt cele mai tari filme pe care le-am văzut vreodată. Doar eu.
B.B.: Cum vezi convieţuirea dintre teatrul de repertoriu, de stat, şi teatrul independent?
L.P.: Trăiesc amândouă, uneori vivace, alteori muribunde. Ce mă frapează des este că teatrul independent îl imită destul de des pe cel instituţionalizat. Şi atunci, de ce? Sigur, sectorul independent ar trebui sprijinit mai mult. De către stat (da, da) şi de către companii. Acum e foarte puţin ce se întâmplă în teatrul independent comparativ cu celelalte ţări foste comuniste.
B.B.: Ţi-ar plăcea să predai?
L.P.: Actoria nu cred că pot, n-am încercat şi nu am timp. Aş putea să predau despre creşterea şi educarea câinilor, da, asta pot!
B.B.: Spune-mi trei diferenţe între a lucra la un spectacol de teatru şi la un film.
L.P.: 1. La teatru munceşti mai concentrat, ce produci este rodul creaţiei tale şi a regizorului în cazul fericit. La film, poţi fi genial dar să nu te vezi sau să te fi tăiat la montaj, sau să te filmat prost.
2. La teatru lucrezi tot timpul pe perioada reprezentării spectacolului. Dacă joci 200 de reprezentaţii ai ocazia să creezi tot de atâtea ori. La film - o singură dată (chiar dacă ai tras 30 de duble).
3. Atât. Nu mai ştiu căci nu prea am făcut film. Doar ăsta este rostul acestui proiect 10 pentru Film nu? Să facă şi Pavel film. Ha, ha, ha!
Lucian Pavel
Data naşterii: 18 septembrie 1967
Lucian Pavel şi-a terminat studiile în 1994, odată cu încheierea masteratului în Arta Actorului la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale'', la clasa profesorului Ion Cojar.
Activitatea sa artistică include roluri în: Visul unei nopţi de vară, la Teatrul Bulandra din Bucureşti, Îmblânzirea scorpiei, la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Golem şi Cabaret - la Teatrul Evreiesc de Stat, Cabaret, Şi veni bărbatul la femeie la Teatrul de Artă din Bucureşti şi Nina, la Teatrul de Comedie.
În film, a lucrat cu regizori precum Alexandru Maftei, Andrei Georgescu şi Daniel Sandu.
Activitatea sa teatrală nu se rezumă la actorie. A lucrat ca producător de teatru şi TV şi regizează spectacole cu distribuţii importante la ArCuB.
Lucian Pavel a fost selectat în programul 10 pentru Film din cadrul TIFF 2017, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Cei zece actori selectaţi în 2017 sunt: Alexandru Voicu (Teatrul Mic, Teatrul Act, ARCUB, Teatrul Excelsior, Godot Cafe-Teatru), Amalia Ciolan (Teatrul Naţional Bucureşti), Anca Loghin (Teatrul Naţional Târgu Mureş), András Korpos (Teatrul Naţional Târgu Mureş), Carmen Florescu (actor independent - Teatrul Mic, Teatrul Act, Green Hours, Nottara, WASP, Teatrul de Comedie), Eduard Trifa (Teatrul Municipal Baia Mare), Emilia Bebu (Bulandra, Teatrul Act, Teatrul Studenţesc Casandra, Teatrul Maria Filotti din Brăila), Lucian Pavel (Bulandra, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Artă), Radu Lărgeanu (Teatrul Naţional Cluj-Napoca), Richard Hladik (Teatrul German de Stat, Teatrul Naţional Timişoara).