Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Rugul miresmelor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rugul miresmelor (XXII)


Dan Recheşan

30.07.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Filimon e un orfan ciudat. Corpul lui nu are miros şi nici boala, nici jegul nu se prind de el. Privirea sa neliniştitoare îi face pe unii să îl creadă posedat. Trece de la un tutore la altul şi învaţă să scrie, să citească, să ţină contabilitatea. De la începutul vieţii îşi descoperă o pasiune pentru mirosuri şi îşi rafinează mereu capacitatea de a le deosebi. Se angajează la spiţeria Jupînului Heilung şi îl uimeşte pe acesta cu capacitatea de a crea pomezi doar cu ajutorul mirosului şi intuiţiei. Cucerit de o mireasmă dintr-o casă alăturată, Filimon o cunoaşte pe Adnana Kevrosian, fata unui văduv, neguţător de mirodenii. Ianis Saramandru, un vînător de zestre, atras de înfăţişarea fetei şi mai ales de zestrea ei, se logodeşte cu Adnana, Filimon îşi jură sieşi să îl omoare pe Ianis dacă i-o ia pe Adnana, dar nu strecoară otravă într-o pomadă pregătită pentru Ianis. Spiţeria prosperă, iar Filimon e făcut partener egal în drepturi, dar inima sa e rănită de căsătoria Adnanei. O panglică din rochia acesteia de nuntă e luată de vînt şi ajunge la Filimon, care se hotărăşte să încerce să distileze mireasma Adnanei, dar nu reuşeşte. Izbucneşte ciuma şi tatăl Adnanei moare, Adnana e bolnavă, iar Ianis fuge speriat de boală, Filimon o veghează pe Adnana pînă ce aceasta moare şi o îngroapă, păstrînd doar o şuviţă din părul ei. Heilung moare şi el de ciumă. Deşi spiţeria şi o sumă semnificativă de bani îi rămân ca moştenire, Filimon pleacă la drum cu o mică parte din bani. Iese din oraş şi se îndepărtează cît poate de tare de orice aşezare omenească, dornic să trăiască singur, căutînd să se împace cu trupul şi cu mirosul său. Stă singur, în pustietate, timp de mai bine de un an, apoi se alătură unei şatre de ţigani lăutari care îl fascinează cu muzica lor.

22.

Cu fiecare pas pe care-l făcea pe lîngă loitra căruţei, Filimon îşi regăsea lumea de mirosuri: putoarea aspră a sudorii de cal, damful ţoalelor afumate ale nomazilor, mireasma acrişoară a buruienilor strivite sub roţi, odoarea dintotdeauna a pămîntului, a pietrelor din drum şi a măgurilor învăluite de neguri. Cînd ajunseră la răspîntia dintre Pietrari şi Zorileşti, unde era ridicată o troiţă de piatră în amintirea celor răpuşi de otomani, îşi înălţă capul şi adulmecă lung. În aerul călduţ se vînturau arome de buturi de berbecuţ perpelite pe cărbuni, vin nou şi pită proaspătă, iar maţele începură să-i ghiorţăie de foame. Îi spuse starostelui Ochialbi:
- Să-ntindem pasul, meştere scripcare, că pregătirile de ospăţ îs în toi!

Nimeni nu se miră de spusele sale, iar el era fericit fiindcă-şi recăpătase iscusinţa fără de seamăn a nasului. Nu făcură nici jumătate de postaţă că le tăie calea un bărbat zdravăn, cu pieptul şi umerii laţi îmbrăcat într-un mintean vînăt cu găitane de argint. Era însuşi armaşul Magheru care nu-şi putuse stăpîni nerăbdarea şi plecase să-i caute. Opri cu o smucitură de frîu telegarul scăldat în sudori şi se răsti către ei:
- Haideţi, bre, balaoacheşilor ce tăndăliţi colea, în drum? se răsti el cu asprime. Popa cufundă pruncu-n cristelniţă, naşul şi naşa îl aduseră de la biserică şi ne puserăm cu toţii la masă, fără chef de mîncare şi de băutură, că muzică ioc, iară lăutarii ia-i de unde nu-s!

În ograda mare a culei din Bîrzei se perpelea pe proţap o jumătate de duzină de cîrlani, iar slugile dăduseră cep unui antal de o sută de vedre plin-ochi. Pe prispă fusese întinsă masă mare pentru oaspeţii cu obraz subţire. Se aflau acolo naşul proaspătului încreştinat, pitarul Avram Negreanu cu jupîneasa sa, căpitanii de panduri Mihai Zorilescu şi Ghiţă Aluneanu, vătaful de plai Grigore Cîrzoianu, postelnicul Voinea Popescu precum şi toate rubedeniile în frunte cu protopopul Ion Magheru, fratele armaşului. Naşul luă copilul din braţele doicii şi-i frînse o turtă mare deasupra creştetului, ca să-i fie viaţa plină şi-ndestulată. Pe rînd comesenii puseră într-o paporniţă care o pungă cu groşi, care un inel sau o podoabă de aur, iar la urmă închinară fiecare cîte un pahar în sănătatea pruncului. Slugile aduseră la masă tăvi uriaşe cu carne friptă şi oale pîntecoase de vin şi ospăţul se porni.

Fără să mai aştepte vreo poruncă, lăutarii coborîră instrumentele din căruţe, se înşirară lîngă pridvorul larg şi, la semnul starostelui începură a cînta o doină cum numai pe plaiurile gorjene se poate asculta:
Foaie verde mărgărit,
Mă uitai spre răsărit
Văzui primăvara viind.
Eu cunosc vara cînd vine,
Pe fluturi şi pe albine

Pe frunza de mărăcine,
Pe cîntatul cucului,
Pe oţălul plugului.
Primăvara cînd soseşte,
Neica la plug îmi hăieşte
Mîndra la pînză-nălbeşte,
Care-i om atunci trăieşte.

Văzui frunza cît paraua,
Şi lăstarul cît undreaua,
Şi apucai dîn deal vîlceaua
Unde cîntă turtureaua.
Una cîntă, două-ascultă
Şi răsuflă din peniţă
Ca mîndruţa pîn rochiţă... "

Armaşul se veseli de acest cîntec şi, roşu-n obraz ca para focului, se pogorî între lăutari cu o oală de vin în mînă. Îi aruncă starostelui o mahmudea de aur turcesc, apoi se întoarse spre Filimon care stătea sfios deoparte:
- Da' ăsta mic, cu ochii ca pelinul ce ştie face? O doini din frunză verde or dîn solz de peşte?

Băiatul socoti că nu-i bine să spună de-a dreptul de unde vine şi cu ce se îndeletniceşte. Îşi plecă fruntea şi murmură:
- Nu-s lăutar, boierule, am fost o vreme calfă de tăbăcar în tîrgul Bucureştilor!
- Tocmai bine se nimereşte, se băgă în vorbă pitarul Negreanu, că am trebuinţă de un om priceput să-mi dreagă şeile şi hamurile!

Cînd cheful era în toi, pe poartă intră călare un comesean întîrziat. Era bărbat înalt, înţolit într-o dolamă lungă din aba cafenie cusută cu arnici, c-o cuşmă înaltă de miel ţurcan pe creştet şi-ncins cu două pistoale, cum era portul pandurilor din plaiul Cloşanilor. Se ţinea mîndru în şa, iar pe obrazul său smead şi-n privirea lui aspră se citea dîrzenie celui învăţat de timpuriu cu toate năravurile şi cu toate necazurile acestei lumi. Armaşul Magheru îi ieşi dinainte cu bucurie şi-i ţinu frîul ca să descalece:
- Bine ne-ai venit slugere Tudor din Vladimiri, la prăznuirea noastră!
- Bine te-am găsit, vel armaşe să-ţi trăiască ficiorul mulţi ani de-acu înainte şi să-ţi fie urmaş de nădejde!

Filimon îşi aţinti nasul în direcţia lui şi se înfioră simţind un miros aspru de oţel călit în sînge.

Slugerul aruncă şi el ban de aur lăutarilor poruncindu-le:
- Ia ziceţi, bre, una de haiducie din vechime!

Ochialbi îi zîmbi ca unui cunoscător şi îşi trecu arcuşul pe corzile scripcii dînd tonul, iar taraful începu să cînte ca la semn:
"Mă dusei, mă dusei să trec la Olt
Mă dusei, şi mă dusei să trec la Olt
Cu a mea, cu a mea, cu a mea mîndra cu tot
Cu a mea, cu a mea, cu a mea mîndră cu tot

Şi podariul, şi podariu-mi cere-un zlot
Şi podariul, şi podariu-mi cere-un zlot
Şi pe-a mea, şi pe-a mea, şi pe-a mea mîndră de tot
Şi pe-a mea, şi pe-a mea, şi pe-a mea mîndră de tot

Dar decît, dar decît să-i dau un zlot
Dar decît, dar decît sa-i dau un zlot
Mai bine, mai bine, mai bine îl trec înot
Mai bine, mai bine, mai bine trec Oltu-not

unde-o fi, că unde-o fi Oltul mai mare
unde-o fi, că unde-o fi Oltul mai mare
M-o trece, m-o trece, m-o trece mîndra-n spinare
M-o trece, m-o trece, m-o trece mîndra-n spinare

Şi unde-o fi, şi unde-o fi mai mititel
Unde-o fi, şi unde-o fi mai mititel
Îl trec eu, îl trec eu, îl trec eu că-s voinicel
Îl trec eu, îl trec eu, îl trec eu că-s voinicel"

Cheful se lungi pînă la al doilea cîntat al cocoşilor. Ba, naşul făcu o glumă şi-i ceru gazdei să taie o pereche de pintenaţi ca să nu le mai tulbure somnul de către ziuă şi să-i dea la cuhnie, să facă chelăreasa din ei o ciorbă de potroace dreasă bine cu borş. După ce plecă şi ultimul musafir, slugile strînseră masa, lăutarii osteniţi îşi adunară sculele şi se astrucară pe unde apucară. Ochialbi era mulţumit şi împărţi agoniseala nopţii cu fîrtaţii lui. Îşi obloji degetele însîngerate de corzile viorii şi-i spuse:
- Mîine o luăm din loc, baştane, c-avem o cumetrie la Măldărăşti!

Filimon ridică din umeri:
- Nu vin cu voi că n-am la ce, numai vă-ncurc... dacă vel-pitarul Negreanu crede că i-oi fi de folos plec cu el la moşie!

Se tolăni într-un şopron pe o claie de fîn şi privi printre şiţele acoperişului puzderia de stele care spuzea bolta. Caii legaţi în juvăţ fornăiau rumegînd de zor grăunţele din iesle. O buhă singuratică ţipă aciuiată sub grinzi. Adormi cuprins de răsuflarea grea a nopţii, acoperit de mireasma florilor uscate şi visă că se afla în comptoarul spiţeriei lui Heilung şi pisa rădăcini de nalbă şi boabe de ienupăr într-un mojar.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer