Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Editorialul de luni dimineaţă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Scrisoare pentru Daria


Cornel Mihai Ungureanu

25.11.2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Preludiul visului

Stăteam cu Iulia în English Park, pe bancă, zilele trecute, sub un dud cu crengi care atîrnau, goale de frunze. Mîncam mere roşii şi eu îi povesteam despre pasivitatea teribilă în care se complac oamenii.

- Ne prefacem că nu ne pasă- sau chiar nu ne pasă. Avem doar două căi: fie ne înstrăinăm, păstrînd un strop de politeţe sau lăsînd tăcerile să crească decisiv, fie începem să ne iubim şi deci să ne rănim, pentru că atunci avem aşteptări şi dezamăgiri implicite.

- Stai puţin, a zis ea şi a început să caute ceva în geantă. Uite, dacă mai ai idei atît de originale, poţi să le notezi aici, mi-a întins un carneţel mic, cu arc. E pentru tine, a adăugat, rîzînd încă.

Am zîmbit şi eu, mai ales că mi-am amintit cu cîtă uimire m-a privit Kolb Dominic, atunci cînd i-am povestit despre cîteva din nefericirile recente ale Francescăi. Şi pentru asta te simţi răspunzător? Şi acum? - îmi vorbea de pe muntele surprizei, cuvintele mele îl propulsaseră tocmai în vîrf. Nu crezi că fericirile sau nefericirile ei au ieşit din sfera ta de competenţă?

Chiar dacă îmi plăcea cum zicea Francesca, în timpul ultimei plimbări nocturne, că luna stă în hamac, i-am dat dreptate lui Kolb. Mintea ei era ocupată cu altcineva şi cel ce ocupa locul, răspundea de rezolvarea problemelor. Tot el era răsplătit pentru asta. Pe drumul dintre indiferenţă şi perversitate, nu m-am putut opri să nu aud cum cineva îmi şopteşte: Francesca e o femeie cu care niciodată n-ai să faci sex. Poate că, într-o zi, veţi face dragoste. înclin însă să cred că acest lucru nu se va întîmpla. Şi eu înclinam în aceeaşi direcţie, ajuns însă cu gîndul aici, m-a vizitat din nou frustarea aceea ciudată pe care am simţit-o, de cîteva ori, la gîndul că unii dintre prietenii şi prietenele mele nu au făcut niciodată dragoste, unii cu alţii. Dar l-am lăsat să treacă, fără să-l opresc.

Iulia avea la gît o eşarfă pe care aş putea s-o numesc vişinie, cu unele flori nuanţate altfel.

Am întrebat-o dacă a văzut finalul episodului 10 din Mintea unui bărbat însurat, pe HBO. Da, îl văzuse, îi plăcuse şi ei. Ea şi el, liniştea micului dejun, imediat după ce o problemă de infidelitate fusese rezolvată, piciorul ei stîng ajuns pe scaunul lui, degetele lui mîngîindu-l tandru şi posesiv, dar nu pasional.

Iulia mi-a povestit apoi, pe scurt, Who’s Life Is It, Anyway? - film pe care eu nu-l văzusem. Soarele strălucea cu putere, nu părea deloc o zi de noiembrie. În tăcerea de după film, am început să caut în fişiere de memorie o fată aptă să meargă cu mine de sărbători, la bunica mea, o fată căreia să-i facă plăcere să fie cu mine, în orice condiţii şi deci şi în acestea. N-am găsit nici o certitudine. Mi-am rostit gîndul.

- De ce n-o inviţi pe Daria?- a zis Iulia.

Ea îmi adusese listat primul tău mesaj apărut în rubrica Forum de la LiterNet. Ea mi-l adusese şi pe-al doilea.

- Crezi că e reală, fata asta? am întrebat-o.

- N-ai decît să încerci să afli. Ai putea să începi prin a-i răspunde.

Avea tonul acela binevoitor şi uşor ironic cu care îmi aduce la cunoştinţă adevăruri, greşeli, căi bune pe care aş putea apuca. Îmbrăcate în hainele trendy ale glumei, aparent inocente, observaţiile capătă o graţie de manechin, admirat, dorit, necesar.

Pentru că m-ai întrebat ce mă leagă de Iulia, cred că uimirea cu care îi apreciez, de fiecare dată, inepuizabila generozitate, aşezarea firească în bunătate. Caut să mă molipsesc, aşa cum te contaminezi, uneori, cu prima melodie pe care o asculţi dimineaţa la aparatul de radio.

Greşeşti! Îmi place grădina botanică! Tocmai pentru că nu e aşa spectaculoasă şi celebră precum surorile ei din oraşe mai mari. Numai că ar trebui să te cunosc bine, înainte de a putea să-ţi vorbesc în dialectul simpatiei care nu se rezumă la impuls, în cel al unei reale apropieri sau, de ce nu, în acela melodios şi picaresc al sentimentelor importante.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer