Titlul acestui roman de Dostoievski a devenit emblema unei expoziţii destul de insolite care va putea fi văzută la Paris, la Musée d'Orsay, pînă pe data de 27 iunie 2010. Rareori, la intrarea într-o expoziţie, vizitatorii sunt avertizaţi că imaginile expuse ar putea răni sensibilitatea copiilor şi chiar a unor persoane fragile. Este cazul cu această expoziţie dedicată... violenţei, asasinilor şi execuţiilor capitale. Mai precis, această expoziţie îşi propune să analizeze raporturile dintre artă, crimă şi justiţie. Iar proiectul a fost conceput de un fost ministru al justiţiei, Robert Badinter, de numele căruia se leagă abolirea pedepsei cu moartea în Franţa, în 1981.
Expoziţia, care se doreşte şi o meditaţie pe tema răului, prefaţează de fapt aniversarea a 30 de ani de cînd justiţia franceză nu mai pronunţă sentinţe de condamnare la moarte prin ghilotinare, metodă moştenită de la Revoluţia franceză. Ultimul condamnat la moarte a fost, în Franţa, un anume Hamida Djandoubi, ghilotinat la Marsilia pe data de 10 septembrie 1977, după ce a violat şi ucis în mod barbar o femeie.
Iniţiatorul expoziţiei şi-a dorit să ofere publicului viziunea pe care o au artiştii în privinţa răului, mai precis a crimelor şi a justiţiei. 450 de tablouri, documente şi alte diverse obiecte trasează, în consecinţă, istoria tumultoasă a acestui subiect, care i-a fascinat pe numeroşi pictori, de la Goya la Picasso, de la Théodor Géricault la Edgar Degas, de la Otto Dix la Magritte. Vizitatorii vor putea descoperi tablouri, ilustraţii, afişe şi desene mai puţin cunoscute... Cum ar fi o ilustraţie realizată de Toulouse-Lautrec şi intitulată La piciorul eşafodului, sau o alta realizată de scriitorul Victor Hugo şi care reprezintă un spînzurat. Publicul mai descoperă, de exemplu, că Edgard Degas, despre care credem uneori că a pictat numai suave balerine, este şi autorul unui tablou reprezentînd un viol...
Expoziţia de la Musée d'Orsay este de natură să ne dea frisoane pentru că evocă nu numai barbaria asasinului dar şi, într-un fel, cea a justiţiei... Aflăm, de exemplu, că de la Revoluţia franceză, mai bine zis din 1791, şi pînă în 1939 execuţiile capitale se făceau... în public. A urmat apoi, pînă în 1981, o perioadă mai "discretă", cînd condamnaţilor la moarte li se tăia capul în curtea închisorii, la răsăritul soarelui.
Cei interesaţi să aprofundeze subiectul violenţei şi după vizitarea acestei expoziţii vor putea să-ţi cumpere catalogul editat cu această ocazie de către Muzeul Orsay împreună cu editura Gallimard, un adevărat album de fapt conţinînd 416 pagini şi numeroase reproduceri.
Este uluitor de constat cît de fascinaţi au fost pictorii, scriitorii, poeţii, dramaturgii, chiar şi unii compozitori, de figura asasinului. In creaţia secolului al XIX-lea, deja, asasinul, criminalul, ucigaşul, erau figuri centrale ale ficţiunii, deşi în multe cazuri realitatea era cea care inspira reflecţia şi reprezentarea răului în artă. Tot secolul al XIX-lea este cel care a produs o pseudo-ştiinţă, antropologia criminală, în încercarea de a descifra portretul robot al asasinului. Artiştii au mai încercat să capteze în operele lor diversele tipuri de crime: începînd cu cele romantice, continuînd cu cele ordinare şi terminînd cu cele gratuite.
Expoziţia ne mai reaminteşte că în unele ţări, precum Japonia şi Statele Unite, pedeapsa cu moartea există încă... Iar din cînd în cînd adepţii ei îşi fac auzită vocea şi în ţările în care a fost abolită.
Crimă şi pedeapsă, de la Goya la Picasso (am citat titlul integral al expoziţiei) se anunţă deja ca unul din evenimentele culturale şi mediatice ale acestei prime jumătăţi de an, cu atît mai mult ci cît este însoţită de o serie întreagă de colocvii, proiecţii de filme şi dezbateri pe tema răului... Chiar şi pentru copii au fost organizate, cu o culoare mai temperată, cîteva şedinţe de reflecţie asupra răului, ele fiind intitulate "Uite hoţul!". Organizatorii şi-au spus probabil că e prea devreme să-i sperie pe cei mici cu un titlu de genul "Uite asasinul!".