concurs online de creativitate (şi o brumă de cultură)
Ah ce plăcere
Să nu faci ce se cere!
Fernando Pessoa
Am trădat poezia, m-am vândut: laptop, maşină, multinaţională. Sunt pe dinafară. Poate nici nu mai am dreptul să comentez (mi l-a luat cineva? cine?). Aşa că, înainte să scriu orice rând de-aici, am citit din cartea Simonei Popescu. Despre "Poezia Curriculalară (sic!) fără legătură cu viaţa", al cărei exponent de bază a ajuns, din nefericire, Eminescu. Fără să-şi fi dorit asta vreodată. Emi. Sau Minunescu, aşa spune ea. Ştie ce spune.
Să-l facem brand, că tot l-am pus pe bani, să-l scoatem la produs, că tot ne luăm pantofi de el. Să ne amuzăm, să-l dăm jos de pe soclul pe care l-au suit nişte cetăţeni critici, căutători de "ce-a vrut să spuie poetul"(cf. Răzvan Exarhu). Abia după aia, poate, vom putea să spunem ceva despre el din capul nostru şi nu din vreo carte. Sau, mai rău, din vreun "comentariu". Să-l citim şi să ne placă pe bune - mai ştiţi pe cineva care citeşte Eminescu de plăcere? Eu nu prea mai ştiu... dar poate nu ştiu eu! Ultima persoană pe care am văzut-o făcând asta a fost bunica mea. Pe vremea aia avea peste 75 de ani - acum vreo 15 ani. Nu făcuse decât cinci clase, la ţară, pe vremea când nu se inventase conceptul "nepereche". (Care, by the way, e o eroare în sine: Eminescu chiar era jumătate, era PERECHE, îi scria poezii de dragoste jumătăţii...).
Poezia n-ar trebui învăţată la şcoală, că e din altă zonă. Eu cred asta şi despre religie, mă rog... Sau, cel puţin, n-ar trebui învăţată militant şi programatic şi sistematic... aşa, de ni se face silă.
Pe când încă nu eram la şcoală, tata ne citea, mie şi soră-mii, din Topîrceanu şi ne punea să zicem după el pînă ştiam pe dinafară. Experienţa traumatizantă a poeziei cu tata - mare fan Topîrceanu, că are un vers despre bunicul lui (şi-o nevastă / ce se ţine c-un jăndar, străbunicul meu, Alexandru Pleşanu). Din experienţa aia am rămas cu versuri în minte. Soră-mea a rămas cu o cicatrice, că s-a tot legănat cu scaunul până a căzut şi şi-a spart capul de calorifer.
Nu aşa arată poezia. Dar aşa o învăţăm la şcoală. Undeva, cândva, ne spargem capul de calorifer. La bac se "dă" Eminescu, învăţăm pe dinafară, scriem, luăm o notă. Am scris, la bac, din notele de subsol ale lui Camil Petrescu, din Patul lui Procust: "Eminescu n-a fost om, el n-a putut să fie făcut decât revizor şcolar". Asta nu scrie în nici o carte că ar fi de scris la bac. Dar mie mi-era lene (sfânta lene!) să învăţ pe de rost. Poate asta m-a salvat de cuvinte mari, de epitete, de metafore şi cai verzi pe pereţi. (Şi a adus-o pe mama la disperare, că se temea că nu trec examenele). Atunci, am trecut, că "se puncta" originalitatea. Asta nu se mai întâmplă deloc acum. Am o prietenă, profesoară de română la ţară, care spune că acum nu se mai "punctează" nicăieri, la examenele naţionale, dacă luna sau lacul din poezie ţi se par altceva decât trebuie să ţi se pară. Poezia NU TREBUIE. Tot prietena mea spune că noi amândouă am pica bacul în zilele noastre. Că nu putem identifica teme şi motive în cadrul temelor. Şi straturi (de ceapă?).
Eminescu a scris că avea nevoie de poezie. Că era el însuşi poezie, aşa trăia. Şi poet naţional l-a făcut Maiorescu. Aş putea să-l detest pentru asta pe Maiorescu, dacă nu mi-ar fi lene. Dacă n-aş şti că până şi lui i s-ar face rău de la "nepereche" şi de la generaţii întregi de colegi de-ai mei de liceu care, drept pedeapsă pentru teme nefăcute, aveau de învăţat de azi pe mâine tot Luceafărul. Pe de rost. Eminescu - pedeapsă la ora de literatură, vi se pare normal? Poezie de sancţiune - îl facem pe Eminescu brand de închisoare, de cod penal?
Vine domnul ministru şi spune că povestea asta cu brandul nu e admisibilă [Nota 1]. Şi altcineva spune că zarva o să treacă într-o lună. Adică tot proiectul ăsta e delict de opinie? Adică e pângărirea simbolurilor naţionale, care se pedepseşte cu închisoarea? Adică, dacă eu spun, cu cuvintele mele, cum îmi place sau nu Eminescu, e un act criminal? Dacă ni-l însuşim ca brand, dacă spunem despre el "foarte tare, bestial!", cu cuvintele noastre, e infracţiune? Vina e deasupra oricărei bănuieli? Kafka, frate! (Merci, Dobro!)
Nu cred că i-ar plăcea să ştie că nu vedem că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă şi că s-a discutat, cândva, prin parlament (mi-aduc aminte) despre ce cuvinte trebuie folosite atunci când ne referim la el... Cred că i-ar plăcea asta cu brandul şi-ar avea şi nişte idei. Sau poate că nu. Poate nici n-ar vrea să ştie că i-am citit scrisorile. Şi că sunt la muzeu. Dacă ai scris vreodată o scrisoare de dragoste, n-ai vrea să ştii că ţi-a citit-o şi altcineva decât destinatarul. Şi că mai şi scrie o carte despre ea. O carte de "comentarii".
Eu cred că Eminescu nu s-a vrut poet naţional sau geniu al literaturii. Era poet şi a scris ce vedea. Nu pădurea X din judeţul Y l-a inspirat să creeze versuri nepieritoare... ştiţi ce zic. Cred că avea pădurea aia în el. Şi nu toţi o vedem, avem nevoie de fotografii şi de copacii ăia ca să credem că există. Pe noi ne învaţă la şcoală că. Trebuie să fii prea leneş sau prea rebel ca să ignori ce te învaţă, sau ca să îţi permiţi să crezi ce vrei şi să faci un efort (doar pentru rezultatele academice) să scrii în teza de la bac doar ce ştii că vrea să audă corectorul tezei şi domnii şi doamnele de la minister care au croit subiectele. Cum zice Simona Popescu, "lor să le dai citate / din inşii în etate, cu autoritate". Eu, cititor de Eminescu, n-am dreptul la opinie. Poate avea doar bunică-mea, pe vremea ei. Dacă ar fi avut de învăţat comentarii pe de rost, n-ar mai fi citit Eminescu de plăcere. I s-ar fi luat, cum spunem noi azi, cu cuvintele noastre. CUVINTELE NOASTRE. Pentru sistem, n-au nici o valoare. Nu se mai punctează originalitatea.
Prietena mea, profesoara de română, spune că Eminescu e un brand slab. Că nu poţi impune un brand cu vreun program naţional. Că toată lumea spune că Eminescu e o "chestie deşteaptă", dar nimeni nu cumpără. Nimeni nu citeşte de plăcere. Nimeni nu-l mai vrea pentru că ar avea nevoie, ci pentru că "se cere la bac".
Să ne oprim din cititul programatic. Că de la el ni se trag cugetările de genul "poetul îşi cheamă iubita pe lac să cutremure împreună o barcă", de prin tezele de bacalaureat. Elevul acela citise pe undeva ceva şi nu reţinuse corect ideea. Pentru ca ideea, fireşte, nu era din capul lui. Pentru că ideea din capul lui, care-o fi fost aia, nu se punctează. Nu are valoare. Nu i-o cere nimeni, nu trebuie nimănui, nu-l ajută cu nimic în viaţă. Ca şi la alte materii, contează, la Eminescu, programa (numită curriculum) şi interpretarea "oficială". Aia se punctează.
Să-l facem brand pe Eminescu. Brand de ce vreţi voi. Scrieţi ce vreţi voi despre el. Din capul vostru. Se punctează! Dacă o să spunem cu voce tare, o să audă şi o să-i placă. Dacă nu credeţi, îl puteţi întreba.
Nota 1:
Adrian Iorgulescu, ministrul culturii şi cultelor: "Pentru mine, numele Eminescu are o altă semnificaţie. Nu-l văd ca produs de deratizare, marcă de cămaşă sau dero. Mi se pare un joc riscant. Eminescu are pentru mine semnificaţie de brand de ţară, deci nu îl văd ca pe un produs de utilitate imediată. Îl văd ca pe un proiect cultural, un summum al potenţialităţii creatoare din România. Nicidecum ca pe un produs de uz casnic. Personal, eu nu mă implic într-un asemenea amuzament. Fără să mitizez, Eminescu are greutate pentru cultura românească. Poate că e bine să-l mai şi demitizăm pe Eminescu, să vedem în permanenţă cu spirit critic lucrurile, să-l încadrăm permanent în contextualitate. Dar de aici şi până la a ne juca cu numele lui, este o distanţă foarte mare..."
Claudiu Komartin, poet: "Povestea lansată de LiterNet m-a prins din start. Era şi timpul ca, după ce comuniştii l-au pus la produs pe Eminescu în sprijinul aparatului lor represiv - iar numele lui să fie, ce păcat, legat şi astăzi de o sumedenie de gogoriţe naţionaliste şi de idealuri înalte răsuflate, să vorbim despre poet şi altfel, mai destinşi, mai puţin intimidaţi şi cu mai mult umor. Cred că şi Eminescu se simte bine dacă din când în când mai e dat jos de pe soclu. După mine, Eminescu ar putea liniştit să fie marcă de suspensoare, de prezervative şi becuri. Dar bag mâna-n foc că păltinişenii mă vor contrazice. Îl şi văd pe Andrei Pleşu trăgând cu nesaţ din pipă. şi zicând satisfăcut: Bun tutun, dom'le, Eminescu-ăsta!".
Bogdan Alexandru Stănescu, critic literar: "Dacă vrei să vii cu o idee care să nască şi mai multe idei amuzante, bine! Dar, dacă te gândeşti serios la scopul acestei campanii, nu văd unde ar putea să ducă. Cred că s-ar merge prea departe dacă s-ar spune că se încearcă demitizarea lui Eminescu. E un demers haios, dar care va fi uitat, cred eu, în maximum o lună, pentru că nu ştiu ce ar putea rezolva această asociere a lui Eminescu cu un produs. Probabil că se va găsi vreun absolvent de Litere care să se inflameze printr-o revistă şi să vorbească din nou de Eminescu, poetul naţional, dar... atât".
Horia Gârbea, scriitor: "Eminescu nu e o târfă să-l scoţi la produs. şi, în general, nu se vorbeşte aşa despre un mort, poet sau nu".
(Declaraţiile de mai sus sunt preluate din articolul "Eminescu, la produs" şochează românii de Dan Boicea, apărut în Adevărul) (înapoi)
PS: Primele rezultate ale concursului vor fi anunţate curând. Aşa că rămâneţi prin preajma noastră. Concursul continuă! (Scornelius şi LiterNet)