Borna lui Nancă: o husă de demnitate pentru Ţeapă

În urma unor dezbateri online, s-a conturat ideea ca noul Monument al Revoluţiei, cel care ar înlocui actuala oroare ascuţită din Piaţa Revoluţiei, s-ar cuveni să fie comandat tinerilor artişti urbani, cei a căror reflecţie urmăreşte miza problemei cu mai multă implicare şi seriozitate (deşi nu rareori acţiunea lor artistică ia forme alternative polemice, ironice, ludice).

Propunerile vizau mai cu seama tehnicile murale, de tip graffiti sau stencil. Ar exista cel puţin două motive:

1) Noii urban artists ar avea mai multă legitimitate ideologică, întrucît arta lor îmbrăţişează mai fidel frămîntările şi preocupările bucureştenilor, inclusiv raportarea la Decembrie '89;

2) Graffiti-ul, scrijelirea, "mîzgîlirea", aşa-zisa "vandalizare" a zidurilor, gardurilor etc. au fost forme de manifestare tipice ale răzvrătiţilor din Decembrie; o operă de artă publică menită să îi comemoreze şi să îi nemurească s-ar cuveni să le respecte, prin manieră, poetică şi abordare, însăşi modalitatea lor de expresie, strigătul lor captat de ziduri şi alte suprafeţe urbane; şi transpus, într-o formă artistică menită să amintească, să emoţioneze şi să dea de gîndit peste ani (tocmai contrariul irelevantei, nejustificabilei şi sceleratei Ţepe actuale).

Dar muralismul nu rezolvă caracterul 3D al ditai Ţepuşei, gata comise şi inevitabile. Rezolvarea era deja găsită, de mai bine de un an:

Încă din vara lui 2005, Vlad Nancă a propus ca monument alternativ pentru situl Pieţei Revoluţiei, un mare con, vizibil din avion. E proiectul unei opere de artă publică mult mai ancorată în contemporaneitate, oarecum în direcţia instalaţiilor lui Christo.


Vlad motivează:

"Mi se pare că un con imens de atenţionare chiar ar fi un monument potrivit pentru Bucureştiul contemporan, aşa cum e el acum..."

O operă într-adevăr îndrăzneaţă, cu simbolistică istorică evidentă pentru bucureşteni (borna de început, Kilometrul Zero al Revoluţiei, al noii istorii etc.), asumîndu-şi - cu deplină înţelegere istorică, mîndrie locală şi umor binevoitor - stilul iarmarocesc, tradiţia Moşilor şi a Oborului, fără însă a păcătui prin stridenţă.

Şi, mai mult încă, opera, executabilă din material umil, nepretenţios, gen plastic uşor, cauciuc sau muşama, are caracterul unei huse care să acopere, cu decenţă şi eficienţă, oroarea ghilduşiană. După cum Vlad însuşi spune:

"Ar putea fi şi o soluţie bună pentru a acoperi ruşinea ţepei, cel puţin temporar."

Pînă atunci, Vlad Nancă încearcă să ne atenţioneze şi să ne zgîndăre conştiinţa civică printr-un stencil ambiental, a cărui prezenţă în situl Pieţei Revoluţiei, raportată la istoria locului şi la obiectul nedemn menit oficial să o marcheze, i-a pus desigur pe gînduri pe mulţi trecători prin zonă.


E ceea ce încearcă şi concursul nostru, prieteni. Aştept în continuare soluţiile voastre la problema refolosirii Ţepei. Sînt sigur că participarea hors concours a lui Vlad are darul să stimuleze pe mulţi dintre noi, bucureşteni sau nu, artişti sau nu, dar preocupaţi de faţa şi de sufletul capitalei noastre.