concurs online de creativitate (şi o brumă de cultură)
E a treia ediţie a concursului nostru, prieteni!
Este cel mai simplu concurs de cultură! Nu solicită memoria, nu pretinde bibliografii, studiu, buchiseală; ci face apel la minima creativitate a fiecăruia. La capacitatea fiecăruia de a scorni, de a născoci, de a găsi soluţii neaşteptate şi uimitoare! Pînă acum doar v-aţi antrenat, prieteni. Pînă acum doar v-aţi făcut încălzirea...
În prima ediţie a concursului aţi spus ce produs anume s-ar putea numi Eminescu. Am rîs, i-am epatat pe burjui şi am căzut un pic pe gînduri...
Aţi mers mai departe. În a doua ediţie, aţi remixat Mioriţa în stil contemporan. Am primit de la voi răspunsuri mai puţine, dar cîştigătorii au ridicat serios ştacheta artistică.
Nu vă speriaţi, la cea de a treia ediţie vă voi menaja dexterităţile artistice şi vă voi zgîndări mai degrabă spiritul civic... Căci a sosit momentul să ţintim sus, prieteni...
În sfârşit un concurs aşa cum ţi-ai dorit! Nu trebuie să cumperi nimic, nu trebuie să trimiţi vreun ambalaj, vreo etichetă sau vreun capac! Cu Scornelius ieşi în câştig fără nici un efort material! Ci cu o zvâcnire a minţii. Cu toate astea... Câştigă cu Scornelius nu e concurs de cultură generală, ci de pură şi simplă scorneală! Nu ţi se dă bibliografie, nu se cere prezenţă obligatorie (decât, poate, la şcoala vieţii)... O brumă de cultură nu strică, dar nici nu e o condiţie absolut necesară! Iar dacă Inspiraţia nu vrea să vină, nu dispera: scorneşti tu ceva! POŢI CÂŞTIGA O CARTE de la Editura Comunicare.ro! E de ajuns să dai TU cea mai tare scorneală! Răspunde (fără să te-ntinzi prea mult...) la precizându-ţi numele complet şi un număr de telefon (la care să fii anunţat/ă în caz că vei câştiga - confidenţialitatea asigurată). Câştigă cel / cea care dă cel mai creativ răspuns. Scornelius va judeca... şi va posta cele mai năstruşnice răspunsuri... precum şi cele mai savuroase comentarii. (Îţi convine să te grăbeşti, săptămâna viitoare se vor anunţa deja primele rezultate.) Hai că poţi: Scornelius te aşteaptă! |
Ediţia III DĂ ŢEPII O ŞANSĂ / FĂ CEVA CU ŢEAPA LOR! Scorneşte, născoceşte şi... mail-uieşte! Sunt de câştigat 5 cărţi de la Comunicare.ro! A sosit momentul să ţintim sus, prieteni... Noua probă la care vă provoc vizează controversata ţeapă din Piaţa Revoluţiei. O adevărată sulă în coasta Bucureştiului! Greu de suportat, dar şi greu de înlăturat... (click pentru a mări ţeapa!)Bucureşteni sau nu, aţi avut probabil prilejul să vă zgîriaţi privirea în acest pretins monument al eroilor (unele voci au acuzat blasfemie), construit pe bani publici. O guvernare l-a ridicat, altă guvernare plănuieşte să-l dărîme, dar, vai!, cu preţul răscolirii şi al scormonirii întregii Pieţe, conform unui la fel de controversat proiect de urbanism. Pînă una-alta, cetăţenii rămîn cu... Ţeapa. Aici însă interveniţi voi, scornelitorii mei! Ce vă cer, la această a treia probă a concursului, e să-i găsiţi Marii Ţepuşe o utilizare! (click pentru a-l mări pe Oblio!)Daţi-i un scop, o noimă, un... point, vorba lui Oblio. Dacă din punct de vedere estetic e aproape nulă, măcar din punct de vedere funcţional justificaţi-o! Un designer cu veleităţi de sculptor a elucubrat-o. Oricare dintre voi are acum dreptul să facă pe designerul de obiect; şi să îi destineze Ghiduşiei lui Ghilduş un uz practic. E chiar o urgenţă morală s-o faceţi! Într-o ţară fără axe de valori, numai un ax al fandoselii ne lipsea... Un axis al lumii pe dos, un simbol - dar şi un vector augural - al anormalităţii în care ne-am săturat să trăim. Dacă nu putem extirpa această protuberanţă de pe trupul capitalei, măcar s-o punem la treabă... Accept - chiar încurajez - răspunsurile hiperbolice, monstruoase, groteşti. Nu cer, dar admit imposibilul. Spor! Şi, ca să nu repetaţi ceea ce s-a spus deja, vă recomand şi ceva de citit. Un articol de Augustin Ioan, numit Memoria falogocentrică. Gândeşte, chibzuieşte şi... scorneşte! Dă Ţepii o şansă / Fă ceva cu Ţeapa lor! Dă o utilizare Ţepuşei din Piaţă şi... câştigă cu Scornelius! |