Film Menu - Nr. 7, octombrie 2010

Numele primei realizatoare de cinema a lumii, Alice Guy-Blaché, are astăzi pentru populaţia anglofilă o conotaţie masculină. Noi am denumit dosarul acestui număr al revistei Film Menu, dedicat cineastelor, Femei-regizor. Am putea fi traşi la răspundere, pe bună dreptate, pentru sintagma aparent misogină la care am apelat, de către acei cititori care cunosc avântul reprezentantelor de sex feminin într-o profesie dominată covârşitor de bărbaţi timp de peste 70 de ani. Puteam să ne rezumăm la a denumi dosarul mult mai simplu, în diferite moduri: Cineaste, Regizoare, Realizatoare etc. Însă am simţit că niciunul din aceşti termeni, incluşi astăzi în vocabularul de specialitate, nu poate cuprinde o realitate încă uşor de perceput: femeile se află în continuare în minoritate în domeniul regiei de cinema. Este de ajuns o rememorare a filmelor realizate de femei şi distribuite pe ecranele din România în ultimii ani pentru a atesta această afirmaţie. Iar dacă ne-am rezuma la o trecere în revistă a lungmetrajelor cineastelor din ţara noastră apărute în primul deceniu al noului mileniu, balanţa numerică ar trage încă mai drastic înspre reprezentanţii masculini ai breslei. Veţi dori în continuare să ne îndreptăm atenţia spre cinematografii mai dezvoltate şi spre culturi mai emancipate decât a României. Vă propun, aşadar, să ne reamintim câte filme realizate de femei au intrat în 2010 în competiţia Festivalului de la Cannes, cel mai important festival de film al lumii. Răspunsul este: niciunul (din 19 filme candidate). În acelaşi an, la Festivalul de la Veneţia au fost acceptate în competiţie 3 filme realizate de femei (din 24 de filme candidate), iar la Berlin tot 3 (din 20 de filme candidate).

Este, însă, un fapt demn de remarcat că cineastele s-au bucurat în ultima perioadă de o atenţie specială a presei şi a cinefililor de pretutindeni, prin prisma palmaresului obţinut în cadrul aceloraşi festivaluri în care continuă să se afle în minoritate netă sau în cadrul ceremoniilor de premiere ale diferitelor Academii de Film ale lumii. În decursul unui singur an, Festivalul de Film de la Berlin a fost câştigat de către peruanca Claudia Llosa, cu filmul La teta asustada (Laptele deznădejdii, 2009), despre care am scris în numărul al 4-lea al Film Menu, Academia Americană de Film a decernat premiul Oscar, pentru prima dată în istorie, la cele mai importante două categorii - "cea mai bună regie" şi "cel mai bun film al anului" - unei producţii realizate de Kathryn Bigelow, The Hurt Locker (2008), despre care am scris în numărul al 5-lea al Film Menu, iar, foarte recent, la Festivalul de Film de la Veneţia a triumfat Sofia Coppola, cu Somewhere (2010).

Pe fondul acestui val de susţinere a realizatoarelor de cinema, am decis să le dedicăm un dosar întreg al revistei. Nu ne-am propus, aşa cum veţi constata în continuare, să trasăm un istoric al prezenţei lor în profesia regiei de cinema. Am dorit, în schimb, să supunem analizei opera unor cineaste aparţinând cât mai multor puncte de pe Glob. Continentul african rămâne nereprezentat în acest număr al revistei, în ciuda faptului că una din realizatoarele prezente în cadrul dosarului, Claire Denis, a copilărit în Camerun şi şi-a plasat mai multe filme în acea parte a lumii, însă promitem să revenim asupra acestuia printr-un întreg dosar. În rest, Europa e reprezentată de Claire Denis (Franţa), de Věra Chytilová (Cehia), de Lotte Reiniger (Germania) şi de Kira Muratova (Ucraina, Rusia, România), America de Nord de Shirley Clarke (SUA), America de Sud de Lucrecia Martel (Argentina), Asia de Ann Hui (Hong Kong) şi de Samira Makhmalbaf (Iran), iar Australia (sau Oceania) de Jane Campion (Noua Zeelandă). Nu figurează în cadrul dosarului trei cineaste la care ţinem, Agnès Varda (Franţa), Maya Deren (SUA) şi Leni Riefenstahl (Germania), dar cărora le-am dedicat deja articole ample în numere anterioare ale revistei, iar lui Chantal Akerman (Belgia), lui Yvonne Rainer (SUA), lui Kathryn Bigelow (SUA) şi altor realizatoare fără de care cinematografia mondială a ultimelor decenii ar fi fost mai săracă valoric, le vom dedica materiale în viitoarele numere ale revistei.

Nu ascundem faptul că, prin acest dosar, dorim să încurajăm indirect regizoarele din România aparţinând generaţiei noastre să ne ofere material de analiză în viitorul apropiat.

(Andrei Rus)