Porcul iberic şi metroul de Madrid

Don Quijote nici nu se mai minunează descoperind că prin zonă porcul este considerat simbol naţional... au ăştia la porci de nu-ţi vine să crezi...dar... cel mai mare şi mai tare şi mai cu multă căutare este celebrul cerdo iberico, un pork imens, negru, grohăitor de mama focului, căruia i se mai spune şi pata negra... de pata negra, de pata negra, nosomos todos de pata negra — urlă o puştoică numită Melody care cică ar avea mare succes muzical. Mă rog, treaba ei, oricum Don Quijote nu este mare amator de Operation Triumfo, o emisiune-spectacol, un fel de „şcoală a vedetelor” dar foarte bine „produsă”, cu publicitate imensă şi cu foarte mult impact la public, mai ales la cel „tânăr şi neliniştit”... În fiecare luni începând cu ora 22, puştimea hispanică, şi nu numai, se postează şi prosternează în faţa televizorului şi până după miezul nopţii străzile sunt de-a dreptul pustii.

Or fi bând esticii — cugetă Don Quijote — da’ nenea ăştia iberici beau de sting. Adevărul este că au şi cu ce, şi după ce. Asta se nota după formele rotunjoare ale distinşilor domni şi mai ales ale distinselor doamne. Burţile lor curgânde în formă de valuri-vălureţe au un aspect de-ţi vine s-o iei la fugă. Bârfe! — vociferează amicul meu, îndrăgostit lulea de o vecină care bate sigur peste sută, la kg mă refer! Mănâncă oamenii ăştia fără absolut nici un fel de discernământ. Multă carne de porc, în special jambon, multe dulciuri — adică tone iar la capitolul mişcare... să mai vorbească şi alţii. Copiii arată bieţii precum nişte mingiulii iar părinţii lor nici nu se prea sinchisesc de asta.

O statistică spune că obezitatea în peninsula iberică tinde să egaleze cota Statelor Unite — unde chestiunea a devenit o problemă naţională. Asta lăsând la o parte precocitatea tinerilor sau mai degrabă a tinerelor care-şi încep viaţa sexuală cam pe la vârsta de 12 ani. Aşa că, niciodată nu poţi să ştii cam câţi ani poate avea o duduiţă dulcineea care-ţi face ochi dulci pe stradă sau în metrou. La 12-13 ani, puştoaicele arată cu cel puţin 5-6 ani mai mature... Don Quijote îşi aminteşte cu nostalgie de Dulcineea lui şi, cuprins de dorinţe febrile şi ascunse, dă o fugă până în El Toboso, la domiciliul-muzeu al distinsei amoreze... O casă tipic spaniolă, ferestre cu gratii, curte interioară, câteva flori cam amărâte şi... nimic mai mult. Armurile atârnă pe toţi pereţii de parcă ar fi trecut pe acolo zeci de cavaleri. Dar parcă poţi să ştii...

Metroul din Madrid are 11 linii care însumează 173 de km. Stă şi cugetă Don Quijote cam cât i-ar trebui ca să le parcurgă pe toate... 160 de staţii... O călătorie simplă costă 0,95 euro... un bilet cu 10 călătorii costă 5 euro...cel mai ieftin abonament 32,30 euro iar studenţii beneficiază de un tarif redus, adică 22,05 euro... cei mai avantajaţi sunt însă pensionarii care beneficiază de un abonament cu tarif unic: 8,65 euro. Dacă ne gândim că o zi de muncă înseamnă de la 40 de euro în sus, atunci parcă-ţi mai vine inima la loc. Spun 40 de euro pentru cei care lucrează în agricultură pentru că în construcţii se pot câştiga şi 50-60 de euro. Ca să nu mai vorbim de alte domenii... iar preţurile la multe dintre produsele de bază sunt mai mici decât în România... spre exemplu, poţi cumpăra un litru de lapte la cutie cu... 0,45 euro! E-adevărat că pentru o marcă precum Pascual sau Puleva plăteşti 0,85 euro dar... orişicât... Aşa că... nu mai trebuie să mire pe nimeni de ce românii dorm prin parcurile oraşelor spaniole şi de ce, TOTUŞI, nu se întorc în ţară.

Ca să-i mai treacă supărarea, Don Quijote face turul oraşului Madrid într-un autobus special: MADRID VISION... există 3 rute: ruta 1 — MADRID ISTORIC — Teatro Real, Palacio Real, Puerta Toledo, San Francisco, Plaza Mayor, Puerta del Sol, Museo Reina Sofia, Museo Thyssen, Atocha, Jardin Botanico, Museo del Prado, P de Alfonso XII, Puerta de Alcala, Barrio de Salamanca, Plaza Colon, Plaza de Cibeles, Gran Via, Plaza de Espana... ruta 2 — MADRID MODERNO — Museo del Prado, Plaza de Cibeles, Plaza de Colon, Museo de Escultura, Museo de C. Naturales, Nuevos Ministerios, Plaza de Lima, Santiago Bernabeu, CSI Cientificas, Museo Lazaro Galdiano, ABC Serrano, El Corte Ingles, Museo Arqueologico, Puerta de Alcala, Puerta del Sol, Circulo Bellas Artes...ruta 3 — MADRID MONUMENTAL — Gran Via, Circulo Bellas Artes, Museo Thyssen, Museo del Prado, Plaza de Cibeles, Museo Arqueologico, Puerta de Alcala, Plaza de Espana, Palacio de Liria... biletul poate fi utilizat pentru toate cele 3 rute cu condiţia să nu se depăşească două zile consecutiv.

Don Quijote rezistă eroic la prima rută după care abandonează mijlocul de transport, undeva pe Gran Via şi nu se opreşte decât într-o cafeteria para tomar un cafe cortado. Cam pofticios cavalerul nostru... şi puţin cam nesăbuit. Preţurile pe Gran Via sunt atât de pipărate încât nici nu-ţi mai vine să te ridici de pe scaun după ce vezi nota de plată. Dar ambianţa este cât se poate de plăcută... pe Gran Via agitaţia este atât de atractivă mai ales pentru cei obişnuiţi cu aşa ceva... doar Parisul cu celebra arteră Champs Elysées mai poate egala atmosfera şi eleganţa de pe Gran Via... Apropo de Paris... are DOAR cu vreo 200 de staţii de metrou mai mult decât Madridul, adică în jur de 360. Mă gândeam cu durere la Bucureşti şi la ritmul în care se construiesc la noi staţiile de metrou... Da’ nu-i nimic, le vom plăti acestea... deocamdată românii şi-au propus să colonizeze Spania. Nu ştiu dacă la ora asta mai există vreo localitate în care să nu fie măcar un român... Şi lăsând la o parte micile mizerii naţionaliste afişate uneori cu obstinenţă de către posturile de televiziune spaniole, adevărul este că românii sunt foarte apreciaţi, atât pentru hărnicia lor cât şi pentru faptul că sunt comunicativi şi se integrează foarte uşor. Normal că există şi uscături... dar cu atâta uscăciune autohtonă, parcă nici nu mai contează. Aşa că, Don Quijote încalecă pe-o şa şi v-a spus povestea aşa...