25 decembrie, acasă la Unchiu'. Între timp deveniserăm din ce în ce mai mari. Pe la jumătatea Serii, după Sarmale şi Friptură, Femeile Neamului se-adună într-o cameră pentru a pregăti Cadourile. Trebuia să vină Moşul. Moşul Mamă.
Fata-cea-mai-mare venise şi ea cu Daruri primite din lumea largă, cărţi, muzică şi cartonaşe de măsurat Timpul. Le-aruncă la voia întâmplării pe pat şi alunecă spre Muzică.
Femeile Neamului sortează Darurile. Constată debandada lăsată în urma-i de Fata-cea-mai-mare şi-i strigă numele.
Zâmbet larg pe faţa-i lină, apăru şi dori să facă cea mai repejoară Lumină.
Fără Răbdare, Fata-cea-mai-mare o dăscăli pa Femeia Neamului Mamă.
"Hai, mă, Mămico, ţi-am MAI SPUS: cartea cu Van Gogh şi CD-ul cu colindele noastre pentru Unchiu', aia cu Templul pentru Andrei că e mai de aventură, aşa, asta pentru Tanti...".
În aer străluceau picături de Apă, nici lichidă, nici îngheţ, Timp vizibil, agăţat în copaci.
"Şi CD-ul ăsta cu Colinde bizantine, pentru Cine?"
"pentru dobrici"... Fata-cea-mai-mare observă o cută de Uimire-Nemulţumire pe faţa Femeii Neamului Mamă, în timp ce Femeia Neamului Mătuşa boscorodea nişte traiste. Uimirea-Nemulţumirea se amestecară într-o clipită cu o urmă de Nestăpânit-Râs. Şi Fata-cea-mai-mare înţelese că deconspirase una dintre Tainele de Limbaj ale Familiei. Faţa se făcu roşie, iar Fata-cea-mai-mare fugi de mâncă Pământul-artificial-al-Etajului-8 până-n fundul bucătăriei, ascunzându-se lângă o boabă de piper şi-o foaie de mentă. Aştepta Tăierea Capului. Îi jignise pe Părinţii Neamului, batjocorise, faţă de Femeia Neamului Mătuşa, Numele Părinţilor Neamului Ei, micşorase nepermis Importanţa Familiei, dezvăluise Familiarul adânc.
Fata-cea-mai-mare adună picătura de Timp.
Când îşi mai făcu puţin loc pentru alte culori decât roşul în obraji, scoase capul de după frunza de mentă. Dar acolo, dincolo de frunză, era insuportabil de cald. Parc-ar fi fiert, îşi zise, şi ea era deja abur de Ţuică, într-o ceaşcă ritualică, fiartă de una dintre Femeile Neamului, care - cu ştiinţă sau cu destin - aruncase în Foc ultima urmă de Dizidenţă.
Punct şi de la capăt
Închei un an, deschid o uşă. Trîntesc o privire, întorc un spate, crap un zîmbet, deschid o poartă. Întoarsă în acelaşi cerc, dormind pe aceeaşi parte. Luminile ard şi în oraşul plin de sunete. Pielea e fină, gîndurile line. Ieri eram un scurt circuit, azi sînt o undă de lumină. Nu mă desprind de nimic, mă ataşez de tot. Clipesc adînc şi respir tensiune. Am trecut şi de ziua de azi, a trecut lumea peste mine. Un moment de linişte după o clipă de ură. Un an în care ai exersat extremele existenţei, un an în care ai trăit panica locului îndepărtat. Frica m-a îndepărtat de mine, suferinţa m-a făcut praf. Bucuria e un lux sacru. Nu îţi permiţi marea cu sarea. Doar crema cremelor şi esenţa puterilor. Am tot luat-o de la capăt. Dimineaţă de dimineaţă. Apun odată cu tine. Rămîn în urmă. Lung e drumul înapoi acasă.
