Umanizări

În loc să mă spăl pe dinţi de la stânga la dreapta, am început azi de la nord la sud fără să ştiu dacă aceasta chiar înseamnă o schimbare sau doar o insulă din ziua de ieri.

De dincolo de oglindă, nemultiplicată, mă priveam tot eu, desprinzându-mă, înclinându-mă şi răsuflând indecent de aproape de un cozonac aburind. Mâine sau poimâine, când mi-o veni baba, o să ştiu să-i spun să ia şi ea tramvaiul cu mine, dar să coborâm într-una dintre acele staţii nesigure - ori lângă un kil de mere, ori lângă doi prieteni.

În plus - suprapuneri. Biletul la Roger Waters atârna greu în cumpăna jazzului şi a jobului şi a jointului dintre cele două şi-atunci îmi gâjjjjâiau urechile că trebuia să vorbesc cu j-efa...

O floare se usca lângă mine şi doi câini adormeau unul în celălalt, grumaz lângă grumaz, pe un covoraş anonim dintr-un bloc anodin. Unul negru, unul maro, împreună peste tot, mângâindu-şi nopţile de frig şi mângâindu-ne blocul de inexistenţă.

Mai erau şi doi porumbei care făcuseră un ou, oul dispăruse, ne întristasem, dar ei veneau în continuare acolo, între etaje, între noi, se pîndeau cioc în cioc şi venea primăvara.

Fundele nu erau decât de plastic, iar videoclipurile hippie adevărate din România, doar alb-negre. Asta aşa, ca o completare.

De dimineaţă eram primăvară, de dimineaţă eram hârtii, eram libertate prin parc şi cafea de la coşmelie, la prânz eram călăreaţă şi morăriţă de vânt printre cântecele lumii noastre, noaptea eram fum şi sunet şi iarnă. Când ieşeam din subteran, basmul era alb în jurul nostru.

Mâine mă spăl pe dinţi de la rădăcini şi până la tâmpla uriaşului.